Totul începe cu un pahar de vin
Pe platformele de dating, de obicei una din întrebările care li se pun utilizatorilor se referă la întâlnirea ideală. Cum îți imaginezi o întâlnire perfectă cu potențiala parteneră/potențialul partener? La o cafea, plimbare prin parc, la un film sau la un pahar de vin? Dacă pentru tine întâlnirea ideală implică un pahar de vin, atunci un film de la începutul anilor ’30 îți va arăta până unde duce un pahar de vin.
Apărut în 1931 și regizat de William A. Wellman, Safe in Hell va fi printre ultimele filme pre-Code cu un final controversat pentru epocă și teme tabú. Cel mai cunoscut film al unei actrițe nu așa de cunoscută precum contemporanele ei Gloria Grahame sau Betty Davis, dar a cărei viață a sfidat așteptările epocii privind rolul femeilor și controlul studiourilor asupra carierei lor. Este vorba de Dorothy Mackaill, protagonista acestui film. Puțin context despre Dorothy Mackaill. Dacă nu ești un cinefil sau nu obișnuiești să cauți și să privești filme de acum un secol pentru a le redescoperi relevanța socială, cu siguranță nu ai auzit de Dorothy Mackaill. Ei bine, această actriță nu prea cunoscută acum este un cap de afiș al femeii independente apărute grație luptelor primului val feminist de la începutul secolului trecut. În adolescență, a venit la Londra pentru a studia teatrul, iar peste un an era la New York și apărea pe Broadway, însă cariera ei cinematografică începe la puțin timp după Marele Război, când debutează în lung-metraje. Apare în comedii mute încă din anii ’20, așa-numitele silent pictures, însă, din nefericire, jumătate din filmele ei din acea perioadă sunt pierdute. În cea de-a doua jumătate a deceniului următor își întrerupe cariera și se retrage în Hawaii, în deceniile postbelice apărând sporadic în seriale precum Hawaii Five-O (nu serialul recent, ci originalul dintre 1968 și 1980). Dorothy Mackaill este printre primele actrițe de la începutul filmului sonor (talkie) care incarnează figura unui tip anume de femeie independentă, adică o femeie globetrotter mereu în căutare de locuri unde pot trăi fără obișnuitele constrângerile sociale și unde poate lua decizii doar pentru ea.
De exemplu, în Kept Husbands (1931) Dorothy Mackaill interpretează o moștenitoare prosperă pe nume Dot Parker care alege să se mărite cu un bărbat din mediul muncitoresc, iar asta în ciuda opoziției familiei sus-puse. Câteva replici din acest film relevante pentru determinarea protagonistei: (Arthur Parker: ’Dot, I can hardly believe it. I never he’d proposed to you.’/Dorothea ’Dot’ Parker:’He didn’t. I proposed to him.’). Acest film nu se dă în lături să prezinte, pe lângă o scurtă privire asupra limitelor primului val de emancipare a femeilor, disparitățile de clasă ale vremii, prin replici precum: ,,You see, I have to be at the plant at 6./ 6, hey? I never go to bed until 6.’’ Protagonisul din clasa muncitoare lansează panseuri despre influență malignă a prosperității: ,, ,,Too much money isn’t good for anybody.’’ În Picture Brides, film apărut la finalul erei pre-Code, asta însemnând anul 1934, interpretează o mail order bride sosită într-o tabără minieră din Brazilia, dar aici trebuie să facă față nu doar condițiilor dificile de viață din zona tropicală, ci și unor interese masculine, de la lăcomia și violența asupra femeilor din partea administratorului, la strădania altor bărbați de-a rămâne anonimi în fața autorităților. Filmul nu se dă înapoi în fața exploatării colonialiste la care sunt supuși localnicii de către prospectorii europeni.
Am menționat termenul pre-Code. Dacă te întrebi ce înseamnă pre-Code, ei bine este denumirea prescurtată pentru o serie de reglementări impuse cinematografiei americane de-acum un secol și supervizate de un tip pe nume Will. H. Hays. Propriu-zis, acest cod a însemnat o formă de autocenzură aplicată de marile studiourile de film din SUA, autocenzură ca reacție la criticile venite din partea unor organizații religioase și reacționare cu privire la conținutul filmelor mute. Asemenea organizații religioase precum Catholic Legion of Decency erau scandalizate de abordarea curajoasă a sexualității, credeau că filmele violente cu gangsteri (suntem în timpul Prohibiției anti-alcool) precum Little Caesar îi fac pe oameni violenți și amenințau cu boicot general. Mai numit și Hays Code, acesta a însemnat o listă lungă de interdicții impuse oricărui film produs în Statele Unite. Astfel, sărutul pe ecran trebuia să fie cât mai non-erotic posibil, nu era permisă nuditatea, erau interzise relațiile interrasiale, cei care încălcau legea trebuiau pedepsiți mereu la sfârșitul filmului și erau interzise discuții despre sexualitatea feminină, nimic despre avort sau relații extraconjugale. Codul Hays a început să funcționeze din anul 1934, deci filmele sonore produse între 1930 și 1934 sunt îndeobște numite filme pre-Code.
Safe in Hell vine în răspăr cu toate aceste cerințe. Lansat pe fundalul unor serii de scandaluri legate de niște percepute excese ale actorilor și actrițelor de la Hollywood, când spațiul conservator american credea că filmele lui Cecil B. DeMille corupeau tineretul, filmul de față abordează multe lucruri care jigneau sensibilitățile burgheze. Pe de altă parte, misoginia nu e niciodată prea departe, finalul fiind incredibil de deprimant și nedrept pentru protagonistă. Dorothy Mackaill este Gilda Carlson, o femeie care se ocupă cu munca sexuală și se trezește acuzată de crimă. Răspunsul ei? Se ascunde pe un vas (stowaway) și fuge pe o insulă izolată unde nu există niciun tratat de extrădare. De fapt, aceasta este soluția partenerului ei Carl, iar cei doi se căsătoresc făcând schimb de jurăminte pe insula izolată. Însă fidelitatea nu este prea ușoară pentru Gilda ajunsă-n situația de-a respinge avansurile unui grup de infractori de pe insulă. Ceea ce reușește cu succes, până în momentul în care temnicerul și călăul insulei, cu un comportament mai mult de infractor precum ceilalți decât de omul al legii, îi ascunde scrisorile primite de la Carl. Continuându-și mașinațiunile, călăul insulei îi oferă un revolver, știind că posesia unei arme de foc este interzisă pe insulă (dar Gilda nu știe asta). Pe insulă sosește fix acel client pe care credea că-l omorâse, deci Gilda nu este criminală și se poate întoarce în orașul ei natal. Doar că respectiv client încearcă să o agreseze și Gilda se apără cu pistolul primit de la temnicer. La proces, Gilda scapă de pedeapsa capitală, dar află că va trebuie să execute câteva luni de închisoare pe insula nelegiuiților. Știind că asta înseamnă noi încercări de agresiune din partea temnicerului, protagonista noastră fuge la judecător, spune că l-a omorât cu intenție pe fostul ei client și este condamnată la moarte. Cum se poate vedea, o femeie care se apără de abuzuri și agresiuni sexuale este pedepsită într-un mod dintre cele mai misogine. Sub presiunea codului Hays, filmele care vor urma vor renunța la un final atât de pesimist (o recenzie din epocă descria Safe in Hell drept un film ,,excessively dark’’) și se vor mulțumi doar să le lase nemăritate pe acele protagoniste care încalcă cerințele burgheze (să zicem Jean Harlow în Red-Headed Woman).
Încercând să reziste avansurilor infractorilor de pe insulă, la un moment dat Gilda se plictisește și se alătura acestora la masă. La primul festin alături de ei, nu poate rezista să nu-și manifeste personalitatea din trecut, când locuia într-un oraș mare. Infractorii de la masă se calcă în picioare să îi aprindă țigara (de unde și faimoasa secvență cu mai mulți bărbați aprinzând țigara protagonistei), dar unul dintre ei îi umple paharul cu vine, iar dialogul arăta astfel:
‘ wine is what you need, senorita’
‘wine is only part of it.’
Dacă Nietzsche credea că toți oamenii interesanți se găsesc în iad, Dorothy Mackaill ne arată că, dacă vrem să fim cu adevărat în siguranță, iadul este locul potrivit. Poate că și tu ar trebui să vezi filme clasice dacă vrei să ai o întâlnire reușită.
INDICAȚII DE CITARE
Alexandru Ionașcu „Totul începe cu un pahar de vin” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7 / 2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 