Singurul film românesc din comunism cu scene de sex
Când se vorbeşte despre cinematografia românească anterioară 1990, toată lumea este de acord că lungmetrajele româneşti din acele vremuri erau lipsite de sex şi nuditate şi toată lumea are dreptate. Filmul românesc din comunism suprimă cu talent erotismul şi prezintă nişte personaje care nu cunosc odihnă sau timpi morţi, ci sunt mereu în mişcare, fixaţi doar pe îndatoririle lor de muncă, fiinţe admirabil de hipersociale. Excepţii se pot descoperi şi nu doar de acel cinefil pasionat. Puţine excepţii, ce-i drept. Una dintre acele puţine excepţii este Sfânta Tereza şi diavolii din 1972. Francisc Munteanu regizează un film de război mai atipic pentru cinema-ul românesc al acelor vremuri, când se preferau personaje dârze, concentrate doar pe muncă şi îndatoriri, ceea ce vrea să însemne că personajele unui film românesc din acea perioadă erau schematice şi previzibile. Aici, personajele sunt la fel de schematice, dar măcar putem vedea câteva străfulgerări de reacţii umane, puţină ieşire din obligaţiile datoriei. Cu toate acestea, Francism Munteanu reuşeşte să regizeze un film incredibil de schematic.
Ion Dichiseanu este un căpitan din armata română care după 23 august întorsese armele împotriva Germaniei naziste, un ofiţer cu pregătire specială care trebuie să arunce-n aer un viaduct din spatele liniilor inamice. Pregătirea protagonistului este atât de specială încât, după ce capturează un camion Wehrmacht, este la rândul lui capturat, cu camion cu tot, după nici doi metri parcurşi. De aici filmul unul standard în ceea ce priveşte filmele de război ale anilor ’70, viaductul este distrus, dar militarii români şi cei din rezistenţă sunt ucişi. Acţiunea este enervant de întortocheată pentru a o prezenta aici, dar scenele erotice sunt atipice epocii. Réka Nagy este filmat complet nud lângă un izvor, deşi de la distanţă, camera insistă pe bluza ei şi scena de dragoste cu Ion Dichiseanu intuieşte o lume în care oamenii se mai gândesc şi afecţiune&plăcere, pe lângă cerinţele sociale. Sigur, aici acele obligaţii sunt foarte importante, sabotarea maşinii de răboi germane în cel de-Al Doilea Război Mondial, dar asta nu înseamnă că oamenii nu pot face sex, ceea ce nu este ceva prea patriotic – cel puţin conform standardelor filmelor de război româneşti din comunism. Dar ca de obicei când este vorba de sex, apar probleme. Insistenţa camerei pe corpul actriţei Réka Nagy, nu doar în cele 2-3 secvenţe de nuditate, dar şi, cum spuneam, asupra îmbrăcămintei acesteia, ridică problema obiectificării corpului feminin. Oare şi simplul erotism cinematografic înseamnă obiectificare? Dacă da, cum separăm erotismul de obiectificare, ştiut fiind cât de importantă este această dimensiune a existenţei umane? Nuditate, sex şi săruturi pasionale, Réka Nagy este un fel de Hedy Lamarr a cinema-ului românesc din comunism.
INDICAȚII DE CITARE
Alexandru Ionașcu ,,Singurul film românesc din comunism cu scene de sex’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5 / 2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 