Se poartă tricoul
A venit vara și sunt sigur că te gândești tot timpul cum să te răcorești sau să scapi de un val record de căldură (din nou). Unde să stăm, ce să mâncăm, oare cât alcool să mai bem (în special bere, că tot a început Campionatul European), cât de mult să ținem pornit aerul condiționat și, cea mai presantă întrebare din aceste vremuri de colaps ecologic: cu ce să ne îmbrăcăm? La cât de sufocant se simte aerul chiar și la 37 grade Celsius, pantalonii par deja ceva dintr-un alt secol, cămașa va ajunge ca jobenul din acea melodie Pasărea Colibri, fără ca anii să treacă-n zbor, ci încălzirea globală să se accelereze într-un ritm în care, cu toții putem fi de acord, hainele de iarnă, fesul, ghetele și fularul să devină niște chestii cu care s-ar fi îmbrăcat poate doar acel Ötzi al zăpezilor preistorice. Te duci în mall, în târguri de second și orice ai proba, nimic nu pare suficient de subțire sau de răcoros pentru arșița de afară și aerul incredibil de uscat. Sigur, cu toții ne gândim la tricou, dar cât de subțire să fie acel tricou, încât să nu devii o arteziană de transpirație? Grele dileme, dar toate converg în jurul hiper-întrebării: cum va arăta moda în end-stage capitalism, moda declinului ecologic? Un singur om ar putea răspunde la asemenea întrebări arzătoare, iar acela este Lebowski, însuși The Dude. Sau His Dudeness, Duder, chiar și El Duderino, dacă nu suntem prea entuziasmați de tot ce înseamnă brevitate.
Apărut în 1998, The Big Lebowski al fraților Coen este printre ultimele filme care au ca protagonist acea tipologie de slacker, ceea ce vrea să însemne un leneș alergic la muncă sau orice formă de angajare sau, dacă se întâmplă să fie angajat pe undeva, va încerca să evite cât mai mult obligațiile din fișa postului și să lucreze cât mai puțin posibil. Adică un pierde-vară, cum s-ar mai spune. Gândește-te la Jay și Silent Bob din Clerks sau la acel Leonard Powers, vrăjitorul de o mie de ani din serialul animat Ugly Americans (care chiar dacă nu ar fi leneș nu ar conta prea mult, Leonard Powers fiind oricum un birocrat destul de incompetent pentru imigrația supranaturală). Jeff Lebowski probabil că nu va trăi un mileniu, dar atât vreme cât trăiește în Los Angeles-ul de la începutul anilor ’90, nu lucrează nicăieri și activitățile lui preferate sunt bowling-ul și fumatul de iarbă. Într-o seară, este atacat de niște indivizi care îi cer bani pentru a-și răscumpăra soția, la plecare unul dintre ei urinează pe covorul lui Dude. Doar că The Dude nu este căsătorit, ci este victima unei confuzii de identitate și celălalt Lebowski se întâmplă să fie milionar, deci de la el Dude va cere despăguri pentru covorul lui murdărit atât de mișelește. De aici începe o aventură foarte încâlcită pentru găsirea unei fete dispărute, despăgubirea lui Dude pentru covorul murdărit cu pipi, confruntarea cu un grup de nihiliști și industria porno din L.A. Poate și ceva iluminare spirituală la capătul acestor aventuri încâlcite – asta dacă prin iluminare înțelegem acea concentrare necesară pentru a putea doborî toate popicele la bowling. Dacă tot suntem la capitolul spiritualitate în locuri neconvenționale, este util de remarcat că acest film al fraților Coen a inspirat o serie de cărți despre budism, cum ar fi cartea de dialoguri dintre Jeff Bridges, protagonistul din film, și maestrul budist zen Ernie Glassman. Cu alte cuvinte, să nu faci nimic e un fel de filosofie care te poate ajuta să eviți conflictele de orice fel, dilemele, ca să nu mai zic de stres. Dar The Dude nu stă degeaba, ci participă la un turneu de bowling alături de amicii lui la fel de interesanți ca și el. Walter Sobchak, jucat de John Goodman, este un veteran al războiului din Vietnam posibil suferind de stres post-traumatic, iute la mânie, care îi amenință cu pistolul pe ceilalți jucători de bowling, iar Donny nu spune mare lucru, adică ar spune, dar de fiecare dată este întrerupt de Walter care îi spună să tacă.
Deși nu a avut prea mare succes de critică la început, The Big Lebowski a devenit un film cult, recunoscut nu doar pentru umor absurd și personaje pitorești, dar și pentru seria de replici intrate în cultura populară și devenit mantre pentru cei care, precum Dude, vor să se relaxeze și să nu complici niciodată ceva ce ar putea fi mereu la mintea cocoșului – oamenii se pot răpi singuri pentru răscumpărare, oricine știe asta. Atunci când trei nihiliști germani vin peste tine să ceară și ei banii de răscumpărare, poți fi sigur că îți vor spune ‘Where’s the money, Lebowski? We want the money, Lebowski’, cu un ciudat de amuzant accent german, bineînțeles. Nihiliștii îi pot face multe chestii nasoale lui Dude, mai ales că sunt nihiliști și nu cred în nimic: ‘We can do things you haven’t dreamed of, Lebowski’, ‘Ja, we believe in nothing’, ‘We believe in nothing, Lebowski, in nothing’. Dar Walter îi va anunța nu doar pe nihiliști, ci pe oricine îi deranjează jocul de bowling ‘You’re entering a world of pain’. Dar la bowling mai apare uneori un jucător imbatabil, precum bizar de amuzantul Jesus (jucat de John Turturro). Sceptici, Jesus îi va anunța pe Walter și Dude că ‘Nobody fucks with the Jesus?’ Răspunsul lui the Dude incapsulează foarte bine acea atitudine destinsă și complet nepăsătoare față de acele mari adevăruri filosofice precum ce este real sau dacă binele este același cu frumosul (propuneri văzute drept axiome și apărate de conservatorii care ne avertizează mereu în privința relativismului cultural, dar, orice s-ar crede, tot propuneri): ‘Yeah, well, you know, that’s just, like, your opinion, man’ Când Dude are un moment de evrika, va observa că ‘New shit has come to light’. La capitolul curiozități sociale, Julianne Moore o interpretează pe Maude Lebowski, fiica milionarului Lebowski pasionată de artă contemporană, pictând în timp ce este suspendată deasupra unor pânze imense.
Felul cum se îmbracă aceste personaje atât de ciudate încât pot fi atât de amuzante a intrat nu doar în cultura populară, ci și în cea, presupun, academică. Un profesor universitar american a considerat că stilul vestimentar al lui Dude, cu tricou, pantaloni trei sferturi, uneori halat de baie luat peste tot și șlapi, este ceva demn de imitat, deci se îmbrăca la cursuri precum personajul lui Jeff Bridges. Exact, The Dude se duce în șlapi peste tot, în timp ce Walter poartă o vestă peste tricou, nihiliștii poartă un fel de costume din spandex roșu. Inspirând și o religie ironică numită Dudeism (una din acele religii ironice din cultura pop, precum monstrul zburător din spaghete), cu propria ei carte sfântă numită The Book of the Dude (așa cum și trebuie să se procedeze), acest personaj jucat de Jeff Bridges e, probabil, cel mai fascinant din panoplia de personaje a fraților Coen și poate fi citit în atât de multe moduri. Nu doar spiritualitate și indiferență pașnică în față acelor mari adevăruri și sentințe puternice (Lyotard le-ar numi metanarațiuni) care au dus la atâtea războaie și suferință pentru oameni, dar și vestimentație pentru vremurile colapsului climatic. Ce rost are să ne mai încălțăm cu pantofi dacă va fi oricum din ce în ce mai cald, când putem încălța șlapi peste tot? Ce rost au toate codurile vestimentare atât de rigide și atât de fixate pe clasa socială? Observațiile astea par destul de evidente și i-am putea da dreptate lui Brandt: ‘That did not occurred to us, Dude’.
INDICAȚII DE CITARE
Alexandru Ionașcu „Se poartă tricoul” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 6/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 