Să faci sex pentru prima dată
Ah, sex, cu toții ne dorim să facem asta (cei mai mulți dintre noi, cel puțin) și cei mai mulți fix asta facem, adică sex. Cu partenerele și partenerii, cu soții și soțiile, cu cineva cu care nu suntem căsătoriți în timp ce suntem căsătoriți, o dată pe zi, de mai multe ori pe zi, o dată pe săptămână sau în acele zile în care nu este post, sau doar ne gândim la asta, un singur lucru e clar: sexul e o parte importantă a existenței noastre și ne gândim la sex mai tot timpul, chiar și în clipa asta. Dar nu toți oamenii fac sex, iar dacă se întâmplă să suferi de o dizabilitate sau de o boală terminală, posibilitatea de-a te bucura de această plăcere se va lovi nu doar de barierele fizice, dar și prejudecățile enervante ale celorlalți.
Ce înseamnă să fii artist? Imaginea cea mai răspândită e aceea a unui tip (că suntem într-o lume patriarhală) fără prea multe abilități sociale sau care pur și simplu evită convențiile și trăiește doar pentru arta sa. Cunoaștem cu toții această imagine a artistului, este o imagine prezentă în aproape toate filmele despre artiști (vezi Amadeus), dar câți dintre noi se gândesc la posibilitatea ca un artist să se plictisească de arta sa, să nu mai găsească vreo pasiune în a (să zicem) picta? În The Theory of Flight din 1998, Kenneth Branagh interpretează un astfel de personaj. Richard este un pictor dintr-un mic oraș englezesc, sau cel puțin picta la un moment dat. Însă acum Richard a descoperit o nouă pasiune de un retro mai recent, deci din zona obsesiei – Richard vrea să zboare cu un avion construit de el. Știți, acele avioane din lemn și pânză, stilul fraților Wright. Prăbușindu-se cu avionul său artizanal într-un loc public, trebuie să facă muncă în slujba comunității. Mai precis, să o îngrijească o vreme pe Jane, o tânără ce suferă de o afecțiune neuro-degenerativă terminală numită boala lui Lou Gehrig (boala de care suferea și Stephen Hawking). În scaun cu rotile, Jane este greu de suportat, își gonește îngrijitorii unul după altul și își dorește să-și piardă virginitatea înainte de-a muri. Până la acel moment, Jane decide că nu ar fi rău dacă s-ar folosi de noul ei îngrijitor pentru a-și trăi viața la un cât de posibil maxim, având în vedere situația ei. Roller-coaster, încercarea de-a angaja o escortă masculină și, la final, zborul cu avionul construit de Richard vor fi ultimele momente din viața unui personaj cu o incredibilă capacitate de autoironie.
În rolul lui Jane, Helena Bonham Carter (cunoscută ulterior pentru filmele regizate de Tim Burton) reușește cel mai amuzant personaj puțin cunoscut din cariera ei, printre primele reprezentări ale persoanelor cu dizabilități. Jane are aceleași pulsiuni sexuale ca noi toți, se uită la filme porno, încearcă să navigheze pe site-uri de dating (aici putem vedea un exemplu cotidian de excludere a persoanelor cu dizabilități), înjură și este un dicționar de obscenități. Opiniile ei despre sex sunt ceva de tipul Oscar Wilde îl întâlnește pe Shōhei Imamura după ce acesta a văzut ultimul film al lui Stanley Kubrick. Adică Jane vede sex peste tot, sexul e mai important chiar și decât banii, banii sunt un mijloc către un scop, iar scopul este sexul, ce altceva ar putea fi, dacă până și în acele game shows găsești sex? The Theory of Flight este unul din acele comedii-drame britanice de la sfârșitul anilor ’90 cu o formulă destul de tipică perioadei. Două personaje se întâlnesc în circumstanțe neobișnuite, altfel nu prea ar avea cum să se întâlnească, au puține lucruri în comun, nu se înțeleg și se despart, trec ambele prin momente dificile, apoi reiau prietenia și au încredere unul în celălalt. Înainte ca Jane să moară, ea și Richard devin un cuplu. Apărut înaintea biopicului The Theory of Everything, probabil cea mai cunoscută reprezentare a bolii lui Lou Gehrig, acest film nu este nici pe departe atât de faimos, nu are multe premii, dar este un emoționant și amuzant deliciu atunci când treci prin momente dificile. Îți poți redescoperi pofta de viață cu ajutorul cuiva care se află la sfârșitul vieții, la fel cum experiențele sexuale sunt o parte din povestea unei vieți, sexul și zborul cu un aparat pe care l-ai construit singur și afli că toate poveștile trebuie să fie depline, nu lungi.
Care este cea mai răspândită expresie atunci când ajungi la orgasm? Cei mai mulți vor spune ,,O, Doamne!’’, ceea ce nu poate însemna decât că sexul se află și în religie, deci nu ar mai trebui săp ne simțim vinovați atunci când ne gândim la sex și să ne bucurăm de această experiență. Experiența sexuală este ceva mai dificilă pentru Mark O’Brien, un bărbat de aproape patruzeci de ani care își petrece cea mai mare parte a timpului imobilizat într-un cilindru metalic numit plămânul de fier. Afară, o îngrijitoare îl deplasează cu o targă, precum Max Blecher în romanul și ecranizarea lui Radu Jude. Spre deosebire de protagonistul blecherian, Mark nu-și poate conduce targa, mobilitatea lui fiind destul de redusă din cauza poliomielitei contractate la vârsta de șase ani. Viața în acel plămân de fier nu l-a oprit pe Mark să studieze pentru a scrie poezie, dar nici i-a permis să aibă o viață sexuală. Aflând de un studiu privind viața sexuală a persoanelor cu dizabilități și având binecuvântarea preotului său, Mark se decide să apeleze la ceea ce se numește un surogat pentru sex, adică o terapeută specializată care să-l ajute să-și exploreze corpul. Cheryl este terapeutul sexual pentru Mark și, pe măsură ce ședințele avansează, trebuie să facă față afecțiunii resimțită de acesta pentru ea, acel transfer terapeut-pacient. La sfârșitul ședințelor, Mark nu mai este virgin și Cheryl, interpretată de Helen Hunt, își dă seama că nu cunoaște toate posibilitățile propriului corp. La intersecția dintre religie și lupta pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, The Sessions pune o serie de întrebări în privința sexului: o relație de dragoste se poate dezvolta în urma unei experiențe sexuale? Ne cunoaștem cu adevărat corpul chiar și în absența unei dizabilități fizice? De ce simțim rușine față de propriul corp?
Pentru un film cu o parte consistentă de nuditate frontală și chestiuni despre religie și rușine, plăcerea sexuală este în prim-plan și Mark descoperă că, la rândul lor, persoanele cu dizabilități au dintre cele mai variate experiențe sexuale. Poetul Mark O’Brien a murit în 1999 și acest film este inspirat de articolul lui care discuta interacțiunile cu un terapeut sexual, în cadrul cărora se accentuează importanța corpului, actul propriu-zis urmând firesc dacă ne descoperim corpul. Deși imobilizat la pat, Mark este ghidat de Cheryl să renunțe la rușine și să găsească acea armonie optimă corp-minte. Dar și exerciții de respirat, cu ajutorul căror Mark își pierde virginitatea. The Sessions nu este un biopic propriu-zis, dar este un slow-burner înduioșător despre cum corpul are mult mai multe posibilități care pot fi descoperite, în ciuda limitărilor date de dizabilitate.
INDICAȚII DE CITARE
Alexandru Ionașcu ,,Să faci sex pentru prima dată’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11 / 2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 