Pornografii progresului
Atunci când ne gândim la pornografia filmată, pe suport filmic, cum ar veni, cu siguranță progresul economic e ultimul lucru cu care o asociem. Dar dacă este vorba de muncitori care filmează scene porno-underground pentru comercializare, totul pe fondul unei societăți care se reface în urma unui război mondial, cum era Japonia după 1945? Sigur, progresul de orice fel, dar în special tehnologic, presupune și cercetare în medii specifice – adică universități, seminare, laboratoare, școli publice și biblioteci. Cel puțin, tehno-știința este asociată de toți cu progresul, ceea ce apare în mai toate filmele despre eroii (în cele mai multe, tipi albi) progresului științific al umanității – cel mai bun exemplu ar fi multele biopics produse în spațiul ex-socialist, precum Johannes Kepler, o dramă biografică a cunoscutului matematician și fizician, produsă în 1974 în acea fostă Germania Democrată, mai cunoscută sub acronimul R.D.G. Sau acel The Theory of Everything (2014), cunoscutul biopic despre astrofizicianul Stephen Hawking. Dar partea puțin vizibilă a progresului uman înseamnă munca zilnică, de multe ori dură, puțin respectată a unui număr semnificativ de oameni, iar aceste activități cotidiene sunt reflectate în The Pornographers (1966), văzut drept cel mai cunoscut film al regizorului nipon Shōhei Imamura.
Bazat pe romanul omonim al prozatorului Akiyuki Nosaka, acest film cu un titlu atât de contrariant ne prezintă o serie de personaje care par să formeze o under-class a Japoniei postbelice, oameni care trăiesc sub radarul societății – iar asta fie deoarece au evoluții existențial-erotice sau ocupații care nu concordă deloc cu moravurile, așteptările familiale sau pur și simplu cu ceea ce s-ar fi considerat a fi decent la acea vreme. În prim-plan îl avem pe Ogata, un bărbat traumatizat de moartea fiicei sale într-un accident ciudat, dar care acum are o relație cu o femeie divorțată și cu doi copii. Dacă acest Ogata are un statut personal care nu se pretează mai deloc la respectabilitatea familiei de clasă medie, statutul lui profesional este și mai scandalos: în timpul liber, filmează scene porno în aer liber sau în interior, filmări pe care ulterior le distribuie unor afaceriști și corporatiști aflați în vârful societății nipone (și nu numai a celei japoneze). Când nu se află în timpul liber, Ogata nu se poate hotărî dacă să participe sau nu la ceva orgie și se străduiește să evite crima organizată din zonă care-i cere taxe de protecție, dar și poliția care abia așteaptă să-l înfunde și să-i distrugă mică afacere clandestină de porno cu amatori.
Cum acest Ogata tot filmează și vinde role și poze porno unor afaceriști, putem observa stratificarea societății japoneze postbelice, cu corporatiști și directori de firme aflați în vârf și o lume a lucrătorilor care se străduiește să facă față traiului zilnic. Haru, partenera lui Ogata, lucrează într-o frizerie și nu știe dacă intrarea în sindicatul frizerilor ar însemna un câștig ceva mai însemnat pentru ea, în timp ce partenerul ei își dorește un parcurs școlar întreg pentru fiica ei, Keiko. Problemele lui Ogata vin nu doar din inevitabilele complicații ale afacerii sale de pornografie clandestină, dar și din faptul că activitatea sa îi complică relațiile cu cei din jur. Îmbolnăvirea partenerei Haru îl dezechilibrează emoțional și-l obligă să-și stabilizeze cumva situația spre respectabilitatea mic-burgheză. Ca de obicei într-un film Imamura, și aici avem de-a face cu o analiză a situației femeilor dintr-o societate rigidă și stratificată, deși nu la fel de vizibil ca în Unholy Desire (1964), de exemplu. Nu doar că sunt obiectificate într-un lanț socio-economic ce le subordonează unor tipi cu putere din lumea afacerilor (în una din ultimele scene, Keiko spune cum oamenii nu ezită niciodată să profite unii de pe urma altora și cum banii controlează totul), dar identitatea lor este redusă la activitățile la care sunt obligate să performeze. Astfel, când Haru se îmbolnăvește, familia ei este pe punctul de-a se dezorganiza, Haru cerându-i fiicei sale să se mărite cu Ogata. De cealaltă parte, sunt scene în care putem vedea diverși directori de companii plictisiți de viața lor profesională și doritori să evadeze într-o lume a fanteziilor sexuale, unele chiar deviante. În acest punct, The Pornographers este un film greu de urmărit în prezent deoarece, pe lângă sexualitatea obișnuită, putem vedea și abuzuri, cum este secvența unui posibil incest – o porțiune a filmului greu de urmărit și pentru care trebuie să recomand un serios trigger warning. Sexualitatea, așa cum o vede Shōhei Imamura este o forță a naturii prezentă mereu în țesătura socială și toată lumea își dorește să experimenteze continuu actul sexual, indiferent de locul din societate. Unul dintre pornografii amatori crede noi toți vrem ,,să părăsim specia umană’’, deoarece orgiile înseamnă libertate. Sigur, revoluția sexuală care avea loc în timp ce Imamura turna acest film va arăta că și sexul în afara monogamiei ține tot de acea natură/specie umană, însă acest film demonstrează că o emancipare sexuală aduce cu sine pericolele abuzurilor de orice fel. Dacă Oscar Wilde e cunoscut pentru butada ,,totul este despre sex, cu excepția sexului, care este despre putere’’, pentru Shōhei Imamura lucrurile par să stea puțin altfel, anume ,,totul e despre sex, cu excepția sexului, care este despre sex’’, asta fiind principala problemă a personajelor sale. Spuneam de progresul tehnologic, ei bine, acesta transpare în cantitatea mare de echipament de filmare folosit de Ogata și prietenii lui pentru a scoate un produs care, la acea vreme, era nu doar ilegal, dar și în afara oricărei aprecieri din partea cinematografiei oficiale.
Natura satirică a filmului este vizibilă nu doar în asocierea progresului economic cu acea cinematografie explicită numită îndeobște pornografie, dar și prin scena plutirii barăcii lui Ogata prin nesfârșitul oceanului, poate un metacomentariu oarecum esoteric despre universalitatea acestei, să-i zicem cinematografii. Dar și a fanteziilor erotic-sexuale. Un alt metacomentariu este și discuția celorlalți pornografi despre soarta protagonistului care acum plutește pe ocean, oare va muri? În orice caz, să începem următorul film.
INDICAȚII DE CITARE:
Alexandru Ionașcu „Pornografii progresului” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 