Orașul care se temea de apusul soarelui
Unii criminali în serie nu sunt niciodată prinși, detaliile rămân în dosarele poliției și așteaptă în arhive viitoarele investigații conduse de anchetatori hotărâți și dotați cu cele mai noi tehnologii din știința criminalistică, iar oamenii din acele comunități cândva terorizate de un criminal în serie își continuă mai departe viețile și încearcă să uite totul. Timpul trece neîntrerupt și trauma colectivă se estompează până în punctul în care tot ce mai poate descoperi un cercetător sau un jurnalist curios sunt doar zvonuri, cuvinte spuse-n șoaptă sau povești pe care părinții le spun copiilor pentru a-i trimite la culcare. Multe crime rămân nerezolvate, poate că unele nu vor fi rezolvate niciodată, asta nu poate fi negat, bineînțeles, iar crimele în serie nu fac deloc notă discordantă, oricât de intensă ar fi ancheta poliției sau de susținut interesul jurnalistic. Exact așa s-a întâmplat într-un orășel din acea parte a Statelor Unite numită sudul. Mai exact, orășelul Texarkana aflat la granița dintre două state din sudul american.
Suntem în anul 1946, Cel de-Al Doilea Război Mondial s-a terminat, militarii americani se întorc acasă și Statele Unite sunt singurul participant la cea mai mare conflagrație din istoria umanității care nu a suferit distrugeri, bombardamente sau invazia propriului teritoriu. Asta înseamnă că este singurul stat participant la război cu o economie în plin avânt, se deschid afaceri, are loc o nouă migrație în zonele urbane, deci viața socială e în plină efervescență. În mijlocul acestei vieți sociale se află și un criminal care, la apusul soarelui, atacă un cuplu care și-a oprit mașina într-o zonă mai izolată. Cei doi supraviețuiesc, dar un alt cuplu este atacat și nu mai este atât de norocos, poliția începe o investigație. Are loc un nou atac asupra unui cuplu care oprise mașina pe o alee ferită (lover’s lane) și ancheta se intensifică. Sunt aduși polițiști din zonele învecinate, patrule pe străzi, se organizează pânde pe aleile îndrăgostiților din afara orășelului, polițiști în travesti așteaptă în mașini pe post de momeli, se impune stingerea și toată comunitatea e cuprinsă de groază, localnicii montează încuietori, cumpără arme pentru a se apăra. Cei care conduc ancheta i-au decizia nu prea inspirată de-a promite o recompensă oricui vine cu informații care să ducă la capturarea criminalului sau măcar la avansarea anchetei. Spun nu prea inspirată, deoarece suntem în epoca dinaintea internetului, totul se reduce la hârtie, dosare și fișete, deci polițiștii sunt inundați de sute de apeluri, presa anunță mereu câte un suspect, deci ancheta se duce pe tot mai multe piste, orice informație trebuie cercetată, oricât de insignifiantă ar părea. Are loc un nou atac asupra unui cuplu, și mai brutal decât precedentul, activitatea anchetatorilor crește, criminalul își schimbă modul de operare (MO), acum un cuplu este atacat în propria lor casă și după nimic. Atacurile încetează la fel de brusc pe cât au început.
În mare, aceasta este narațiunea filmului The Town That Dreaded Sundown (1976), un curios și obscur film bazat pe fapte reale, seria de crime din orășelul Texarkana din anul 1946. Crimele, ca și acest film, ar fi rămas la fel de obscure dacă nu ar fi fost un detaliu care va stârni interesul tuturor: în film, îl vedem pe asasin cu o mască de pânză pe cap dotată cu găuri pentru ochi. Un asasin mascat care urmărea și ataca cupluri tinere aflate-n în locuri mai ferite, nu a fost niciodată prins și a cărui identitate este, deci, un mister până-n zilele noastre. Dacă vă duceți cu gândul la mult mai celebrul criminal în serie numit Zodiac, ei bine, nu sunteți singurii, asemănările au fost observate și de comentatorii true crime, ca de altfel și de acei fani de pe net ai cazurilor nerezolvate numiți sleuths. Dar între cei doi asasini în serie este o diferență de două decenii, deci ar putea fi același criminal? Nu avem de unde ști asta, dar ce vreau să remarc în acest text este că The Town That Dreaded Sundown caută să spună ceva despre frica resimțită de o comunitate confruntată cu o serie de crime aleatorii. Atunci când oricine poate fi următoarea victimă, unde ai mai putea fi în siguranță? Criminalul poate fi oriunde, se plimbă printre localnici, ba chiar, în unele secvențe, camera întârzie asupra personajelor de fundal, oameni ieșiți la plimbare, tineri care se duc la un bal, ca și cum vedem totul prin ochii asasinului. Un aspect din zona ciné-verité, apoi sunt și elementele de horror slasher presărate prin scene în care auzim respirația criminalului mascat, îl vedem pe criminal cum își urmărește victimele și acele victime îi observă ochii. Dar încercările de ciné-verité eșuează-n senzaționalism misogin: se insistă pe tortura psihologică a femeilor și modul în care este ucisă o femeie scoate filmul din zona true crime și îl duce fără remușcări pe teritoriul unor slashers sincere ca The Texas Chainsaw Massacre (1974).
Ce am putea reține din acest film atât de puțin cunoscut? Poate că atunci când vrei să ieși seara târziu cu partenera și ea îți spune să nu stați mult că este târziu, doar ’just for a little while, OK?’ este întotdeauna o idee foarte bună să-ți asculți partenera.
INDICAȚII DE CITARE
Alexandru Ionașcu ,,Orașul care se temea de apusul soarelui’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 9 / 2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
