Nu este o carieră, este o lentilă
Citind cu atenție o carte pentru corecturile de rigoare, mă gândesc la un film anul trecut, dar despre care aflasem încă în anul în care a apărut. Ceea ce vrea să spună că văzusem trailer-ul pe la sfârșitul lui 2020 (sau începutul lui 2021?). Cum te-ai simți dacă ai fi obligat de familie să participi la ceva ceremonie (să zicem parastas), deși nu vrei asta, dar nu vrei nici să-ți enervezi părinții care te susțin financiar, însă descoperi că partenerul sau partenera cu care ai o relație de ocazie este acolo? Acesta este, în mare, scenariul din Shiva Baby (2020), comedia neagră a regizoarei debutante Emma Seligman.
Obligată de părinţi să vină la un doliu din cadrul ceremoniei iudaice numite shiva, Danielle, încearcă să interacţioneze fără tragere de inimă, dar anxietatea i se declanşează în momentul în care îl vede pe Max, partenerul ei întâlnit pe un site de dating cu profil sugar daddy. Dacă până acum situaţia nu pare să fie aşa de gravă (tuturor ni s-a întâmplat să participăm la ceva eveniment de familie şi să dăm peste cineva întâlnit/ă pe un site de dating), va deveni din ce în ce mai ciudată în momentul în care Danielle află de la mama ei că Max este căsătorit, iar la ceremonie sunt prezenţi şi soţia cu copilul lor. De aici urmează o serie de întâmplări amuzante, cum ar fi faptul că Max află că Danielle (partenera sa de pe aplicaţia de dating de care nu ştia nimeni) încă este întreţinută de părinţii ei, nu studiază afaceri sau drept, cum credea el, ci urmează studii de gen (sau Gender Business, aşa cum se exprimă Danielle, în legătură cu care toată familia ei este de acord că nu îi vor asigura acel succes profesional mult fetişizat. În scena discuţiei dintre Danielle, tatăl ei (Fred Melamed, cunoscut pentru rolul din A Serious Man al fraţilor Coen) şi Max, când tatăl îşi exprimă opinia cum că feminismul nu este chiar ceea ce înţelege el prin cuvântul carieră, Danielle ripostează exasperată ‘IT’S NOT MY CAREER, IT’S A LENSE’ (Nu este cariera mea, este o lentilă). Cum cei de la priveghi îşi îndreaptă privirile spre ea, iar tatăl ei şi Max sunt din ce în mai perplecşi de răspunsul ei, Danielle se vede nevoită să adauge rapid ’A lense through which to see my career’ (o lentilă prin care să-mi descopăr cariera). Lucrurile se complică şi anxietatea protagonistei creşte când este comparată tot timpul de familia ei cu Maya (Molly Gordon), o fostă colegă de liceu care studiază dreptul. Ceea ce nu ştie nimeni din familie este că Maya şi Danielle au avut o relaţie, legătură pe care o vor relua când, la finalul priveghiului, se vor săruta pasional în spatele casei.
Emma Seligman reuşeşte să suprindă spaimele tinerilor din timpul (şi chiar după facultate) care urmează studii universitare legate de ce ar trebui să facă după absolvire, în ce măsură studiile urmate din pasiune vor putea asigura o anume posibilitate de-a se întreţine, sau vor rămâne la nivelul de hobby. Întrebări cu atât mai relevante, cu cât politicile neoliberale au redus finanţarea umanioarelor şi i-au obligat pe acei studenţi să urmeze diverse ocupaţii destul de modest plătite, daor pentru a-şi putea continua studiile. La fel, radiografiază percutant anxietăţile simţite de o femeie tânără care încearcă să navigheze un mediu conservator, aşteptările sociale privind acea din ce în ce mai eluzivă carieră pentru din ce în ce mai mulţi tineri, dar şi o sexualitate în afară cadrelor monogame. Printre puţinele filme mainstream care prezintă bisexualitatea feminină fără a o trece prin acea gaze (privire) masculină la graniţa obiectificării cu fanteziile de pornografie, Shiva Baby plaseaza bisexualitatea în mijlocul ghemului de relaţii familiale şi sociale, de unde şi dilemele privind experimenta o sexualitate liberă de obligaţii. Prim-planurile camerei asupra actriţei Rachel Sennott (cea care o interpretează pe Danielle) ne spun câtă anxietate vei simţi atunci când ai de suportat obligaţii sociale dintre mai deprimante (dar amuzante prin amestecul morţii cu sexualitatea deloc tradiţională), expresia ei este un mecanică şi obosită, personajul nu vrea să fie aici şi nu luase în considerare că va trebui să facă faţă unor crize care îi pot expune viaţa personală în faţa unor rude şi străini. Cum ar veni, atunci când studiezi umanioare sau ştiinţe sociale, ori te specializezi în discipline atât de ezoterice pentru cei mai mulţi precum studii de gen sau culturale, poţi răspunde oricând că studiile de gen nu sunt o carieră pentru tine, sunt o lentilă. Numai prin optica studiilor culturale sau a feminismului îţi poţi descoperi acea carieră care să se potrivească atât de bine cu persoana care eşti. Un răspuns, să recunoaştem, care l-ar fi lăsat pe loc fără replică pe acel unchi Tache, dacă Ştefan Gheorghidiu ar fi avut ceva prezenţă de spirit, sau dacă în acele vremuri ar fi existat specializări academice ceva mai critice faţă de instituţii Belle Epoque decât filosofia clasică.
INDICAȚII DE CITARE
Alexandru Ionașcu „Nu este o carieră, este o lentilă” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 