Ne trebuie o barcă mai mare
Când eram în gimnaziu, în biblioteca părinților am descoperit Exorcistul, romanul lui William Peter Blatty, ecranizat, așa cum știm cu toții, de William Friedkin în celebrul film horror omonim, devenit unul din filmele de referință ale genului, alături de Dracula și Frankenstein regizate de James Whale în anii ’30. Ulterior am aflat că un alt film de referință este bazat tot pe un roman cunoscut, e vorba de Jaws și romanul-sursă îi aparține lui Peter Benchley. Am fi tentați să traducem titlul prin ,,fălci’’, dar asta nu este important și oricum pierdem din vedere că sonoritatea în engleză are o rezonanță de o anume asprime, ceva ce nu anunță nimic bun. Știu sigur că eram prin gimnaziu când am văzut prima dată acest film, îmi amintesc de cei trei bărbați într-o barcă nu prea mare urmărind un rechin imens și de-a atunci eram convins că acel rechin imens nu are nimic natural, la fel cum îmi amintesc și scena uciderii acelui rechin imens.
Apărut în 1975 și regizat de Steven Spielberg, Jaws devenea primul blockbuster din cinema-ul american, adică acel tip de film cu o premisă destul de accesibilă, de obicei cu efecte speciale și cu tensiune în creștere căreia îi pune capăt finalul fericit. Narațiunea simplă și apelul la cele mai adânci fantezii pe care le avem cu toții, un erou confruntat cu o situație dificilă care îi scoate la iveală acele resurse de curaj de care nici el nu știe și, astfel, salvează ziua și pe ceilalți și reface echilibrul, aduce armonia înseamnă multe vânzări de bilete, teatre pline și câștiguri cu mult peste sumele de bani investite în producția filmului, ceea ce înseamnă că un blockbuster are mari șanse să intre în memoria colectivă. Nici acest film nu face excepție. Primele imagini nu anunță nimic din tensiunea din cea mai mare parte a filmului, tineri pe plajă, un cuplu intră în apă și o fata este atacată de un rechin. Poate că partea cu adevărat șocantă este că atacul are loc în apele unui orășel deloc obișnuit cu asemenea prezențe ale unor rechini ucigași, singurul asalt cu care este obișnuit orășelul stațiune Amity este asaltul turiștilor vara, mai ales în ziua de 4 iulie. În Amity, legea și ordinea este asigurată de Martin Brody, șeful poliției, un new-yorkez care a plecat cu familia sa din metropola americană pentru a găsi liniște și acea monotonie cotidiană atât de puțin apreciată, mai ales că în New York rata infracționalității e scăpată de sub control și el ca polițist se simte depășit, dar într-un orășel portuar crede că un om poate schimba ceva (’can make a difference’). Doar că nu reușește să-l convingă pe primarul orășelului să închidă plaja și are loc un nou atac mortal, iar acum Brody chiar e depășit de situație. Apare un bărbat excentric și obsedat de viața marinărească pe nume Quint care se oferă să vâneze de unul singur rechinul ucigaș, în schimbul unei sume consistente, bineînțeles. Dar vânătorii de rechin nu se alătură doar Quint, bărbatul necizelat ca dintr-o altă vreme, ci și Cooper, un oceanograf convins că doar cele mai recente progrese în cartografierea adâncurilor oceanice pot duce la aflarea adevărului, adică descoperirea speciei de rechin implicat în atacuri și uciderea rechinului. Are loc un nou atac și, de data aceasta, totul devine personal pentru Brody deoarece fiul lui mai mare se afla în apele unde fusese văzut rechinul ucigaș. Realizând că nimeni din orășelul estival nu mai e acum în siguranță, cei trei pornesc în căutarea și uciderea rechinului.
Așa cum se poate observa, din acest punct, filmul devine ceva foarte masculin, ca o aventură în care pornesc trei băieți împrieteniți rapid și-n circumstanțe la care niciunul nu se aștepta, dar fiecare își aduce aportul prin propria lui personalitate. Astfel, Brody este temător și gânditor, Cooper este încrezător că știința marină modernă poate rezolva și problema unui rechin alb imens și mâncător de oameni, în timp ce Quint crede că toate studiile și cunoștințele lui Cooper nu fac nici cât o ceapă degerată în fața metodelor tradiționale de pescuit. Mai ales, Quint este convins că masculinitatea aceea puternică și tradițională, bărbatul singuratic, dintr-o bucată și ingenios indiferent de context va surclasa invențiile unor cercetători tocilari precum Cooper. Interpretat de Robert Shaw, Quint este unul din primele exemple de acea masculinitate dură atât de admirată de Jordan Peterson și de toată dreapta reacționară, acel bărbat liber care face lucrurile în felul lui și nu are nevoie de niciun ajutor. De altfel, cui îi pasă de cupa velierelor, în orice caz? Un bărbat adevărat precum Quint nu participă la nicio cupă a velierelor, un bărbat adevărat vânează de unul singur rechini în barca lui micuță și-și pregătește singur alcoolul, nu se bazează pe ceva atât de banal ca magazinele. Cupa velierelor și magazinele sunt pentru acei tocilari ca Matt Cooper, personajul lui Richard Dreyfuss. Este bine de știut că Robert Shaw este antagonistul din From Russia with Love, asasinul SPECTRE în formă fizică de invidiat și trimis să-l asasineze pe Bond. Spre deosebire de Quint, Brody se teme de apă, suferă de acvafobie, am spune acum, dar preferă oricând un orășel port decât infracționalitatea metropolei New York. Deoarece suferă de acvafobie, polițistul Brody nu pleacă nicăieri în largul oceanului fără antialergicul și balsamul lui de buze, un bărbat descurcăreț, fără-ndoială. Martin Brody a reprezentat pentru Roy Scheider un rol la polul opus față polițistul dur Buddy Russo din The French Connection (1971). Oricât de neadaptat ar fi la realitățile vieții pe mare, Brody este cel care vede rechinul ucigaș și livrează replica celebră:
’You’re gonna need a bigger boat’ (O să ai nevoie de o barcă mai mare).
Jaws nu este doar despre unele tipuri de masculinitate care deja, la acea dată, deveneau suspecte și erau erodate de alte masculinități, este și o metaforă a luptei omului cu imprevizibilitatea naturii, metaforă destul de veche în imaginarul american. Tema datează de la Moby Dick, romanul lui Herman Melville în care bărbații își dovedesc reziliența în fața puterii naturii, fie că e vorba de o balenă albă sau de un rechin mare alb neobișnuit de imens, Quint fiind un avatar al căpitanului Ahab. Ce nu știe Brody este că lui Quint nu-i trebuie o barcă mai mare, ci spirit de luptă. Din nefericire, uneori nici spiritul de luptă nu este suficient și Quint moare devorat de rechinul ucigaș și se înțelege că așa va muri, devorat de rechin, bărbații adevărați nu mor de bătrânețe în patul lor, bărbații adevărați mor devorați de un rechin ucigaș în largul oceanului. Rechinul le vânează barca și Brody e singurul care mai poate salva ziua, iar felul în care ucide rechinul va fi imitat până-n prezent de o serie de produse culturale – vezi uciderea creaturii subterane Chimera din FPS-ul horror Resistance 3. Atunci când ieși în larg la vânătoare de rechini imenși și din vânător devii vânat, e bine să ai mereu la tine balsamul de buze și antialergicul tău de încredere.
INDICAȚII DE CITARE
Alexandru Ionașcu ,,Ne trebuie o barcă mai mare’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5 / 2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
