Fabrica muncitorilor, muncitorii fabricii
The Nothing Factory (2017), regia: Pedro Pinho
În România, există o persistentă nostalgie, în special printre generațiile mai în vârstă, pentru acele patru decenii de regim comunist, sau socialism autoritar. Acest tip de nostalgie este îndreptată către o lume în care exista o extinsă protecție socială și locuințele publice (statisticile arată că România este țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din Europa) erau prezența materială a unei urbanizări impulsionată de industrializare rapidă, dar și de acces la educație, servicii medicale. Acest spațiu autoritar era de-a lungul și de-a latul de blocuri brutaliste (acele commie blocks”, faimoase pentru unii, infame pentru alții) și de mari platforme industriale. Platformele industriale dispar după 1990, sau mai bine zis acele zone devin pustiuri postindustriale și puține filme românești mai prezintă acest proces ce trece la o altă civilizație, cea a capitalismului neoliberal. Dar cum este prezentată revoluția neoliberală într-o țară vestică precum Portugalia, care nu a cunoscut autoritarism sovietic, ci dictatură de dreapta? Ei bine, A Fábrica de Nada (2017) abordează fix situația unor muncitori confruntați, nu doar cu disponibilizări masive și posibila închidere a fabricii unde lucrează, dar și cu dispariția completă a unei lumi în care ei credeau că vor avea mereu un loc bine stabilit.
The Nothing Factory (titlul în engleză) cu ale sale trei ore ne copleșește de realism și de multitudinea de probleme și întrebări ridicate de această peliculă prezentată într-un stil documentar. Într-o seară, puținii muncitori aflați în tura de noapte descoperă că utilajele de la fabrica lor de lifturi sunt demontate și îndepărtate fără vreo explicație, confuzia lor transformându-se în dorința de-a rezista. Singurele răspunsuri pe care le primesc de la conducere este că fabrica întâmpină serioase probleme pe piețele internaționale, nu mai este profitabilă, deci se impun niște reduceri de personal. Fiecare muncitor este chemat și, într-un limbaj sec, fals grijuliu, i se spune că va primi salarii compensatorii și că fabrica urmează să se închidă. De la neîncredere, muncitorii trec la furie când își dau seama că discuțiile cu fiecare în parte fac parte din încercările conducerii de a le sparge colectivitatea. Răspunsul lor? Conștientizarea că trebuie să fie solidari, să preia fabrica și să o conducă singuri, fără compania-mamă. Confruntați de forțele de ordine trimise de conducere, muncitorii organizează o grevă, deși nu mai este de muncă și ei nu mai produc nimic. După multe certuri, neînțelegeri și speranța că fabrica lor va primi un credit de la o companie din Argentina, autogestionată tot de angajați, muncitorii noștri nu sunt deloc prea aproape de-a decide asupra viitorului propriei fabrici. La nivel macro, nici în privința capitalismului nu se poate găsi vreo unanimitate, regizorul Pedro Pinho oscilând într-o o critică a delocalizării industriei vestice și frustrarea că multe alternative la capitalismul neoliberal sunt pătrunse de contradicții, fiind greu de spus în ce măsură ar fi viabile.
Partea curioasă a filmului este că durata de trei ore nu presupune o tramă din cale afară de ordonată, iar evoluția lentă, susținută de prim-planuri, peisaje industriale dezafectate pe ritmuri de muzică rock și mesaje anticapitaliste ar putea plictisi, dacă aceste fresce nu ar atinge și efectele dezindustrializării asupra vieților celor afectați. Ceea ce putem observa prin rotirea obiectivului asupra relației lui José cu Carla, cumva semnificativ legată de situația fabricii de lifturi. Falimentul acesteia îi aruncă pe cei doi într-o dezordine socială, Carla schimbă joburi precum cel într-un salon de frumusețe și cameristă la un hotel, iar José se îndreaptă spre un statut incert, ceva între șomer sau muncitor care trebuie să-și asume sarcinile administrării unei fabrici împreuna cu ceilalți muncitori. Pentru cei care preferă comentariul meta, cvasi-ul documentar al lui Pedro Pinho oferă scene în care muncitorii privesc direct spre obiectiv, ca și cum ar ști că ei toți sunt persoane reale, deveniți subiectul unui documentar – ca urmare a situației dificile în care se afla fabrica lor în prag de dispariție din peisajul social.
Spre final, putem admira un moment musical când muncitorii sărbătoresc prin cântec general posibila lor salvare de către compania din Argentina. Momentul este întrerupt de un maistru, ale cărui replici dezaprobatoare și privire nedumerită spre cameră ne amintesc de acel domn Samantha din Johnny Slade’s Greatest Hits (2005), care la fel nu înțelegea rolul unui muzical, cum de niște oameni pot izbucni dintr-o dată în cântec și cum ar putea acel cântec să descrie situația lor? Cel mai curios lucru la acest film (care ar putea fi numit un musical muncitoresc) este observația că strategiile unor muncitori de-a supraviețui în neoliberalism nu cunosc granițe sau diferențe culturale: în discuțiile lor, muncitorii de la fabrica de lifturi află și-ar putea vinde sperma pentru a-și salva locurile de muncă, dar că băncile de spermă preferă studenți danezi tineri, un adevăr dur pe care îl aflase și Andi Vasluianu în acel trist-amuzant Despre oameni și melci (2012). Una din temele mele preferate, ca admirator al stângii intersecționale ce sunt, este prezența diferitelor corpuri, bărbați și femei de diferite vârste și cu diferite statute sociale, căsătoriți și cu copii, în relații sau în curs de-a fi părăsiți. Cum ar veni, o diversitate socio-corporală deloc apreciată de acea stângă conservatoare și nostalgică de prin Europa de Est.
Prin urmare, dacă doriți să vedeți cum luptele muncitorilor, dar și problemele lor de viață, sunt aceleași indiferent de geografie sau cultură, recomand să vă opriți acestui inventiv film portughez.
INDICAȚII DE CITARE:
Alexandru Ionașcu „Fabrica muncitorilor, muncitorii fabricii” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 10/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 