Expoziția „Universul lui Salvador Dali”, organizată de Arcub în perioada 13.12. 2023 – 1.09.2024 în București, la Hanul Gabroveni cuprinde 170 de exponate (litografii, gravuri, grafică, sculpturi, miniaturi din aur și diamante) la care se adaugă o interesantă experiență VR care pretinde să introducă vizitatorul în „mintea lui Dali”. Expoziția este structurată pe mai multe niveluri – subsol, parter și etaj, în corpuri separate unul de celălalt – prin această fragmentare a experienței vizuale sugerându-se discontinuitatea artei lui Dali, dar și o anumită ierarhizare a „straturilor” de interpretare psihanalitică. Astfel, faptul că la subsol sunt expuse bijuteriile și obiectele din aur, multe dintre ele inscripționate cu numele Gala și Dali trimite la instinctualitatea primară sublimată, elementar, prin cel mai ordinar simbol al „purității”: aurul. În egală măsură, aurul este și simbolul luxului, al bogăției, al banilor, ori după cum se știe, în psihanaliză, banii se asociază materiilor fecale. Așadar subsolul – aurifer – trimite la sexualitate, la partea apetentă, la „mizerie”, la ceea ce este ascuns și reprimat în ființa umană, într-un cuvânt la Id, la „Se” sau Sine.
Parterul însă are toate auspiciile ego-ului. Sculpturile majestuoase prezente la acest nivel al conștientului ni se prezintă ca ascensionale și flamboiante, premeditat exagerate ca pentru a anunța și deopotrivă denunța semnătura inconfundabilă a geniului lui Dali, diferit printr-o singură notă distinctivă de nebun: aceea de a nu fi nebun.
Sculpturile sunt dispuse ca niște mijloace de împăcare dintre rezervoarele imund-aurifere ale inconștientului și cerințele stringente ale supra-eului. Nu întâmplător tema timpului este prezentă aici sub forma ceasului lichefiat – simbol emblematic pentru universul lui Dali – știut fiind că temporalitatea se naște doar la nivelul conștienței, inconștientul stând sub auspiciile atemporalului. Dar este vorba despre o temporalitate încă lichidă, instabilă, intermediară care nu a deprins încă forma perfect rotundă a timpului circular – pe care o întâlnim abia la etajul superior, ca în figurina femeii cu cap de ceas.
În sfârșit, cel de-al treilea nivel, etajul, reprezintă supraeul – idealul eului, obiectul său de aspirație și „lumea” în care se împletesc toate firele psihismului. Nu întâmplător acest etaj este ocupat în cea mai mare parte de litografii care reprezintă fie serii de ilustrații privitoare la personalități eroice și exemplare, fie seria de ilustrații la textele marchizului de Sade, fie – mai ales – seria de ilustrații privitoare la Moise. Tot la etajul superior se rememorează momentele formatoare ale copilăriei lui Salvador Dali și cele esențiale ale vieții sale într-o succesiune în care sensul și semnificația adumbresc, prin lumina lor deplină, ambiguitățile și indeciziile celorlalte niveluri.
Structura și ordinea exponatelor participă direct la receptarea fiecărei opere în parte, dar și a ansamblului operei artistului. Sugestiile prezente în această etajare pe trei niveluri – care trimite la cele trei instanțe ale psihismului – evocă influența extraordinară a freudismului și psihanalizei asupra suprarealismului, respectiv asupra lui Salvador Dali. Însuși locul expoziției – într-un han venerabil, un monument istoric – face aluzie la acel Anti-Faust cu care se identifică Dali însuși: iubirea față de ceea ce este bătrân, venerabil, dorința de a-și vinde sufletul pentru a deveni „bătrân”.
Ar mai trebui făcută o precizare. Ceea ce frapează vizitatorul expoziției este industrializarea artei „originale” – pe care Dali nu s-a ferit nici o clipă să o prezinte ca pe un adevărat blazon al său. Expoziția „Universul lui Salvador Dali” prezintă în cea mai puternică lumină această marcă a lui Dali. Nici unul dintre exponate nu este literalmente creat de Dali, nici unul nu a văzut mâna lui Dali, pe altele nici măcar ochii lui Dali nu le-a văzut. Sunt produse de serie, la baza cărora stă, e adevărat, „ideea” sau o „machetă” produsă de soțul Galei – așa cum stă scris pe etichetele alăturate exponatelor. Picturile create de Dali – la propriu – strălucesc printr-o desăvârșită absență. Ceea ce vedem sunt doar „sculpturi”, artefacte, bijuterii produse după o „marcă înregistrată”. Unele motive – ceasul lichefiat – devin kitschioase printr-o repetare ce se vrea emblematică, un fel de ștanțare a unui produs de serie cu imaginea reprezentativă a firmei producătoare.
Artistul creează nu o operă – ci o idee, o imagine – care e ulterior „pusă în operă” de meșteșugari, produsele rezultate fiind acreditate, eventual semnate sau numerotate – ca să li se confere totuși o notă de creație personală – prin definiție unică și ireproductibilă. Unicitatea se transformă astfel în „tiraj”. Artistul creează „ideea”, idee după care se produc trei sute de exemplare care sunt distribuite în diferite părți ale lumii și care sunt „vândute” – uneori, deseori la propriu – ca fiind „de Dali”. (Magazinul alăturat expoziției vinde asemenea obiecte de artă – la prețuri fabuloase pentru un buzunar obișnuit: 50.000 de euro o figurină creată „după o idee” a lui Dali.) Conceptul de operă de artă suferă astfel o profundă modificare, devenind un fel de produs de serie. Desigur, lucrurile nu sunt chiar noi, marii maeștri ai Renașterii aveau și ei școli de pictură și își puneau ucenicii la treabă sub directa lor supraveghere, dar nu cred că există vreun tablou multiplicat în sute de exemplare. Apoi intervine și procesul tehnologic care serializează opera într-un mod mult mai amplu și mai impersonal decât, să zicem, se putea întâmpla cu gravurile litografiate ale lui Dűrer.
Expoziția de față este, așadar, și o experiență a reinterpretării „operei de artă” unde autorul „se dă” și simultan se retrage din „opera” sa, revedicându-și dreptul demiurgic de a crea prin niște „energii nevăzute”, prezervându-și o transcendență similară celei a lui Dumnezeu.
Acest text a apărut (neilustrat) în numărul curent, din iulie, al revistei Argeș.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 