Adrian Oroșanu

Încântătoare noile „memorii” ale lui Alex. Ștefănescu, Timp retrăit (Curtea Veche, București, 2022, 654 de pagini), o colecție de „pastile” scurte și scurtissime, fără vreo ordine anume, despre cele mai diverse subiecte, a căror singură legătură între ele este memoria autorului în a cărui biografie reală ori imaginată s-au coagulat. Ai senzația că ești pe genunchii bunicului, care are chef de stat la povești și trece de la una la alta, îngrijorat să nu scape ceva din vedere. Povești donjuanești după istorii tragice sau doar stranii, după scurte amintiri cu scriitori, după confesiuni de familie sau povești cu tâlc, trăite ori auzite, poate chiar și născocite, în tinerească vâltoare. Vrăjitor de vorbe și negustor de mucalitlâcuri, Alex. Ștefănescu nu-ți îngăduie să lași cartea deoparte: ba ies dintre pagini niște mânuțe și-ți atrag atenția înapoi la volum, ba ești hipnotizat de o pereche de sâni desăvârșiți evocați de autor, ba te-amuzi de ghinionul vreunui coleg de-al său de breaslă.

Întreaga carte merită citită fie și numai pentru relatarea felului în care regretatul Emil Brumaru a ratat publicarea într-o colecție de lux a editurii Humanitas. Mai multe nu vă zic!

sursă imagine: autor