Victor Celac
Despre motivul „Ceea ce se construieşte ziua este distrus (în mod miraculos) noaptea”
Semnalez câteva fapte, posibile conexiuni pentru o „genealogie” a legendei Meşterului Manole, care circulă nu doar în folclorul românesc, ci şi în folclorul multor popoare din Balcani şi din alte zone (cu variaţii fireşti).
1. În Vechiul Testament, Cartea lui Neemia, capitolul 4, evreii reveniţi din exilul babilonean reconstruiesc cetatea Ierusalimului, fiind obligaţi să o supravegheze noaptea, ca nu cumva duşmanii să-i atace, să-i omoare şi le distrugă munca de reconstrucţie: „Şi la vremea aceea am zis către popor: Fiecare, cu sluga sa, să rămână peste noapte în Ierusalim; noaptea, de strajă, iar ziua, la lucru!” (Neemia 4,16). În acest caz, factorul distructiv încă nu are nimic miraculos sau supranatural: este vorba de pericolul real al sabotării, efectuate preponderent noaptea, de către duşmanii din triburile vecine, rivale (pentru care evreii erau nişte invadatori).
2. Împăratul roman Iulian Apostatul (n. 331 – m. 363; a domnit 361–363), în scurta dar energica sa ofensivă anticreştină, a intenţionat, între altele, să reconstruiască templul din Ierusalim. Iulian a încercat astfel să demonstreze că profeţiile creştine despre distrugerea definitivă a templului din Ierusalim sunt false. Dar, conform unor date mai mult sau mai puţin legendare, au intervenit impedimente precum cutremure de pământ, sfere de flăcări venite din cer etc., care au împiedicat acest plan. Factorii distructivi încep să fie prezentaţi ca supranaturali în relatările lui Ammianus Marcellinus (istoric şi general roman, colaborator al lui Iulian) şi în textele unor autori creştini precum Grigore de Nazianz, Socrate Scolasticul. Căutând în relatările respective sâmburele de adevăr istoric, putem suspecta acţiuni de sabotare din partea unor opozanţi. După logica evidentă a dictonului cui prodest? aceşti opozanţi puteau fi creştinii.
3. Figura lui Iulian Apostatul a fost asimilată Antihristului, în tradiţiile creştine care au urmat şi s-au diversificat, mai ales în părţile orientale, adică în Imperiul Bizantin, de-a lungul Evului Mediu. Iar Antihristul, a cărui venire (aşteptată şi temută totodată) trebuia să prefigureze sfârşitul lumii, putea fi recunoscut, între altele, prin intenţia sa de a reconstrui templul lui Solomon din Ierusalim. Este aşadar posibil ca acest atribut al Antihristului, frecvent vehiculat, să fie moştenit de la Iulian Apostatul.
4. A existat o lungă şi vastă tradiţie a cronografiilor universale în spaţiul bizantin, cristalizată în cele din urmă, în prima jumătate a secolului al 17-lea, în forma celor două cronografe mai cunoscute după numele autorilor, Matheos Kigalas şi Dorotheos de Monemvasia. Aici apare cel puţin un episod privind intenţia unor lideri de cruciade de a reconstrui templul lui Solomon din Ierusalim. Şi în acest caz, în mod miraculos, reconstruirea nu reuşeşte. De ce? textul spune cuvânt cu cuvânt: ceea ce se construia ziua, se distrugea noaptea, în mod inexplicabil, miraculos (cf. citatul de mai jos). Cronografele greceşti, adevărate cărţi populare pentru publicul din spaţiul elenofon bizantin, au pătruns şi în alte zone, fiind traduse, în perioada veche, în mai multe limbi din spaţiul sud-est european: în rusă, în sârbă etc., şi în română. Cea mai veche traducere în română de care avem cunoştinţă datează de prin 1658–1661 şi a fost realizată de Nicolae Milescu Spătarul. Au existat şi alte traduceri în română, realizate de Mitropolitul Dosoftei, dar şi de cărturari mai obscuri sau necunoscuţi. Aceştia au tradus fie direct din greacă, ca Milescu Spătarul, fie folosind versiuni intermediare ruseşti. Versiunea lui Milescu Spătarul a cunoscut o circulaţie excepţională: a fost difuzată prin intermediul unor nenumărate copii manuscrise, în toate provinciile româneşti. Au ajuns până la noi şi au fost inventariate circa 70 de manuscrise cu această traducere (unele incomplete). Dau mai jos fragmentul în cauză din cel mai vechi manuscris păstrat, cu traducerea lui Milescu Spătarul (3517 BAR Buc., editat în 2024 de cercetătoarea Mioara Dragomir de la Iaşi). Aici este vorba despre una dintre primele cruciade, conduse de „Umar”, care ar fi „eliberat” Ierusalimul, în anul 637:
„Iară când să pliniră doi ai pe după ce luasă Umar Palestina și IerusalImul, să apucă Umar de începu a direage Sionul, beseareca cea mare a lui Solomon împărat. Și, pre cât tocmea și zâdea dzâoa, tot să râsâpea și cădea noaptea. Și mult să mira Umar ce va face pentr-aceasta” (f. 473r).
5. În legenda Meşterului Manole motivele care reapar sunt: un conducător (Negru Vodă) vrea să construiască o biserică şi angajează pentru aceasta o echipă de meşteri; dar apare un impediment inexplicabil: „ceea ce se construieşte ziua, este distrus în mod miraculos noaptea”. Conducătorul este unul crud şi tiranic, fiind preocupat de propria glorie, şi preferând să-i sacrifice, în final, pe meşteri – apropiindu-se prin asta, doar foarte aproximativ, e adevărat, de figura Antihristului.
Desigur, există în legenda Meşterului Manole şi elemente sensibil transfigurate, sau elemente complet noi – cum este sacrificiul uman cerut pentru ca zidirea să poată avansa – preluate din tradiţii diferite.
Ipoteza mea este că legenda Meşterului Manole poate să reprezinte transfigurarea succesivă a motivelor menţionate la început: reconstruirea de către vechii evrei a Ierusalimului, după revenirea lor din exilul babilonean; intenţia împăratului Iulian Apostatul, apoi a cruciatul Umar, eventual şi a altora, de a reconstrui templul din Ierusalim – intenţie nereuşită, din cauza unor distrugeri / sabotări survenite în mod miraculos, noaptea.
INDICAȚII DE CITARE:
Victor Celac, „Despre motivul „Ceea ce se construieşte ziua este distrus (în mod miraculos) noaptea”” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 6/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 