Savu Popa
Din fragmente se întrupează biografia…
Volumul Spiegel scrie peste tot[1], care poartă semnătura Angelei Baciu, este, la prima vedere, ,,o culegere de fragmente literare”, după cum sublinia Norman Manea, cel care evidenția capacitatea poetei de a revela ,,magnetismul și misterele, într-o destinsă joacă a destinului”. Această carte pare a fi, mai degrabă, o colecție de fotografii povestite care surprind secvențe biografice și nu numai, scurte și dense, sau priveliști ale trecutului reactualizat, racordat, în permanență, la energiile prezentului. Respectivele notații, unele aducând a panseuri, vorbesc, cu un patos discret și cu dorința unor nuanțări subtile, despre tabieturi obișnuite, despre firea celuilalt sau despre ritmul capricios al cotidianului.
Factorul evenimențial, supus unui regim al esențializării, devine doar pretextul unor trăiri intense, al unor puseuri de seninătate apolinică, de resemnare afectiv-nostalgică, de imaginare a unor posibile incursiuni într-un spațiu, adesea imaginar, însă protectiv și tandru. Parfum culoare sunet se-ngână și-și răspund, versul acesta baudlerian pare a fi portretul poeziei de față. Tot felul de situații sau de evocări în care concretul pierde tot mai mult teren în fața senzorialului.
Încă din primele pagini, confesiunea dezvăluie o notă de resemnare prilejuită de ritmul adaptării la izolarea pandemică. Dincolo de atmosfera grea a izolării, predomină forța imaginativă care atenuează sentimentul însingurării sau pe cel de blocaj interior sau exterior, dar și senzația unui spațiu modificat, prielnic libertății de mișcare, dar și de expresie: ,,în primele săptămâni m-am obișnuit mai mult cu casa am început s-o cunosc bine să ne împrietenim cu fiecare cotlon colțișor parcă devenea și mai mare sau mi se părea? Stau izolată într-o cameră cu 5 pereți nu 4 așa a gândit arhitectul (nu, nu fabulez!) asta mă ajută să îmi imaginez că având un perete în plus am și spațiu mai mare n-am știut până acum că un perete îți poate da atâta încredere”.
Un puseu de sensibilitate joculară, de apetit pentru o reconfigurare insolită a spațiului domestic răzbat și dintr-o notație precum următoarea: ,,mi-am făcut casă-cerc și astfel mă protejez, nu? să nu intrați în cercul meu, e doar al meu! aici îmi pot trăi primăvara vara pun răsaduri vorbesc cu trandafirul de Ierihon îmi povestește cum e în deșert…”.
O altă îmbinare, destul de alertă și de amalgamată, îmbinând senzații, impresii și imagini, este cea dintre o proză de atmosferă și notațiile unui cotidian ireal. Acest fapt conferă notației, un aer de epocă, de interferare spontană a trecutului cu prezentul, a literaturii cu realitatea: ,,cer roșu. bărbatul cu mustață și chipiu negru cară într-un soi de roabă cutii pe care scrie butter cookies. trenul vechi tocmai intră în gară e verde aproape nu se vede de aburi femeia cu pălărie și mănuși albe își strânge în brațe băiatul. ăsta e un tren? pare mirat băiatul. Anna Karenina zâmbește. citesc pe tren numărul 61333 lumea se urcă grăbită. contele Vronski nu a venit încă. nu, nu e o amintire. e imaginea de pe cutia cu biscuiți primită. Anna nu o să moară azi. Anna nu”. Uneori, și nu în puține texte, poeta excelează, pur și simplu, în crearea unor imagini cu un puternic impact stilistic și imaginativ, deopotrivă: ,,acest copac e creier mutilat de bătrânețe”.
Regăsim ceva din firescul unui spațiu domestic în care obiectele sau lucrurile urmează/ se conformează unei topici epifanice, așa cum se întâmplă în poezia lui Petre Stoica. La Angela Baciu, contextul de viață obișnuită, în sine, redă un spectaculos joc de nuanțe, o frumusețe aparte, naturală, provenită din desfășurarea imperturbabilă a cotidianului lipsit, adesea, de un fast anume. Frumusețea și ingenuitatea celor mai aparent banale gesturi sunt generate astfel de lucrurile simple și concrete: ,,în biblioteca mea: cărți vechi bețișoare parfumate colier din lemn de abanos huliganii un Pinocchio mic primit la târgul de crăciun din Sibiu lumânare cel mai iubit dintre pământeni ochelarii tăi de vedere cum mă mai vezi?” sau ,,îi place să privească orașul de pe colină nu știu de câte ori nu strigase din toți plămânii doar doar s-o întoarce ecoul”. Uneori, poeta poate fi și sarcastică, trăind alături de ceilalți și de prejudecățile acestora, lansate, adesea, precum o artilerie grea a superficialității și a mărginirii: ,,de ce v-ați schimbat numele de ce purtați culoarea neagră de ce nu aveți copii de ce nu… de ce-urile astea mă scot din țâțâni: oameni buni, mai bine faceți o fântână cu apă rece, să vă spălați pe mâini pe față și pe ce mai vreți voi, apoi lăsați mieii să zburde liberi!”
În majoritatea textelor întâlnim o coregrafie a spontaneității acestor corelări între experiența/expresia simțirii și cea a evenimentului. Întotdeauna, corelativul obiectiv al Angelei, care este realitatea cea mai obișnuită cu putință, se topește în pasta densă a senzorialului și a unei imaginații senzoriale și chiar onirice. Și toate acestea se petrec sau alternează într-un firesc generat, în primul rând, de simțul vieții (sintagma unui titlu fabulos al cărții lui Ștefan Afloroaei): ,,ați auzit de ,,lăudărosul Pietro della Valle” se spune că prin 1615 a vizitat orașul Istanbul și a descoperit cafeaua neagră era înnebunit după ea, cică era cea mai bună cafea, era lăudăros, nu?! nu mai striga în urechea mea curge sânge a dispărut destinul din ceașca de cafea”. Parcă se întretaie două voci lirice, diferite, una calmă, evocativă la adresa trecutului, introducându-l pe cititor în atmosfera poveștii, cealaltă, gravă, reflexivă, resemnată, amplificând niște evidențe care întristează mersul firesc al lucrurilor.
O alternanță de voci, de portrete, dar și de simțuri, sunt readuse în acest necontenit prezent (Alexandru Dragomir). Confesiunea deschide ferestrele memoriei, aerisind culoarul care leagă prezentul de trecut. Până la urmă, asta face poezia când se apucă să vorbească, nu fără rost, folosind propriile noastre voci și obsesii: ,,vorbim despre noi și amintiri vechi despre spectacole erai când frollo karenin rotbart petrucchio escamillo sau brahmanul…, despre cărți Pietrele lui Solomon Mazilescu și Nina Cassian despre Cibin și Che Guevara Salom Alehem despre mama și tata Nora Nino și bunica Mutti am tras cu putere din trabuc miroase a tine”.
Lumea evocată sau, pe alocuri, imaginată, degajă blândețe, dar și retractilitate în relația cu cei din jur sau cu existența, în general. Multe poeme au aerul nostalgic al unor fotografii de epocă. Notații fragmentare, pline de trăire autentică, din care se-ntrupează biografia poetei.
[1] Angela Baciu, Spiegel scrie peste tot, Ed. Charmides, Bistrița, 2021.
INDICAȚII DE CITARE:
Savu Popa „ Din fragmente se întrupează biografia…” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 