Savu Popa
Cartea explorărilor și a căutărilor
Ramificații temporale
Al doilea roman al prozatoarei Angela Martin, Cartea lui Cezar[1], este unul al aventurii și al inocenței, scris într-un registru realist, care dezvăluie mentalități, fapte sau cadre spațio-temporale, decupate dintr-un deceniu tulbure al comunismului.
În prim-plan, asistăm, pe de o parte, la manifestarea elanului tineresc al personajului Cezar Grozescu, student medicinist, care își urmează studiile în Bucureștiul de altădată, venind de la celălalt capăt al țării, tocmai din Arad. Pe de altă parte, naratoarea deține toate instrumentele de introspecție pentru a elabora, urmărind personajul în toate manifestările sale afective și decizionale, un veritabil bildungsroman de atmosferă.
Fiind o continuare a primului roman, Valentina, în care autoarea își propunea să redea, pe dimensiuni ample, istoria unei familii, Cartea lui Cezar impresionează, la nivelul construcției, printr-o formidabilă mobilitate a naratoarei de a vizita spații sociale și culturale, diferite, de a plonja dintr-o dimensiune sufletească în alta, de a reda, în toată amploarea lor dramatică, scene de familie dintr-un anumit trecut îndepărtat, dar și ramificațiile acestora într-un prezent al personajelor, tot mai tern și mai apăsător.
O galerie de personaje croșetate cu destule fire balzaciene
De asemenea, registrele tematice alternează într-un ritm surprinzător de versatil. Astfel, de la elemente de bildungsroman trecem la elemente balzaciene care țin de minuțiozitatea unor descrieri vestimentare, arhitecturale, stradale sau peisagistice, în măsură să redea coloritul epocii comuniste, dar și al unor epoci mai îndepărtate în interbelic. Dialogurile alerte și cinematice susțin narațiunea și conduc intriga pe diferite poteci șerpuitoare, potențând suspansul și neprevăzutul. Personajele, desprinse parcă dintr-un amestec de tipologii aparținătoare când unui teatru absurd, când unui roman realist de secol XIX, formează o galerie complexă de indivizi proveniți din aproape toate păturile sociale, de la șeful de scară, domnul Ionescu, o figură alunecoasă, uns cu toate alifiile, presupus om al securității, până la doamna Apostoleanu, la care stă în gazdă Cezar, în capitală, o fire melancolică și destul de reținută, peste care au trecut, ca un tăvălug, atât ororile istoriei interbelice, cât și cele ale istoriei comuniste. Alte personaje demne de remarcat sunt, fie părinții lui Cezar, mai ales Valentina, care deține de data aceasta un rol secundar, susținându-și fiul prin toate căile și resursele fizice sau afective, fie bunicii băiatului, joviali și firești, aparținători ai unei lumi bănățene, apropiate de universul lui Slavici, fie Carolina, colega de an și iubita lui Cezar, o altă Olguța din La Medeleni, tonică și cât se poate de dezinhibată pentru vremurile opresive din jur sau părinții acesteia, ambii cadre medicale, de renume, aflați în colimatorul aparatului de partid.
De asemenea, galeria este completată de câțiva studenți de la litere, medicină, teatru, de afaceriști sau de cadre de partid care urmăresc, fățiș sau pe ascuns, tot ce mișcă în jur.
Arta față cu reacțiunea comunistă
Un proiect destul de îndrăzneț pentru acele vremuri va fi pus în scenă, la propriu și la figurat, stârnind entuziasmul, dar și teama celor implicați. Este vorba despre o piesă de teatru în care vor juca mai mulți tineri, din diferite facultăți, sub atenta îndrumare și supraveghere a responsabililor de partid. Cu ea urmând să se prezinte și să reprezinte România comunistă la un festival de teatru organizat la Nancy, în Franța.
Cezar și Carolina, fără pete în dosar, studenți eminenți, dar și cunoscători ai culturii franceze, vor face parte din echipă. Dacă până atunci, existențele lor însemnau o continuă aventură urmărită de ochii atenți ai celor din jur, într-o lume amprentată de teamă, de acum încolo existențele acestora vor intra într-o nouă dimensiune a aventurii, una solară, îndrăzneață, plină de neprevăzut, dar și de dulceața primejdiei. Piesa propusă interpretării pare a fi încărcată de semne sau de sensuri încifrate, care ascund nevoia de opțiune și de libertate a celor încarcerați, din toate punctele de vedere, într-un sistem represiv.
Au loc pregătiri nocturne ale spectacolului desfășurate la Casa de Cultură a Studenților, pregătiri care potențează puternic, și datorită cadrului nocturn, atmosfera de mister a întregii aventuri. Carolina, de pildă, își va petrece nopțile, sub pretextul că este prinsă în organizarea spectacolului, la Cezar, la gazda acestuia, într-o clădire sobră, plină de ochi iscoditori.
De asemenea, atmosfera ludică și ușor tensionată din timpul repetițiilor, dialogurile tinerilor studenți, hazlii și puțin subversive la adresa regimului, plecarea spre Franța, călătoria cu autocarul, apoi cu avionul, explorarea celor două aeroporturi, cel de la noi și cel francez, periplurile prin capitala Franței, escapadele nocturne ale tinerilor provocând furia unor tovarăși responsabili cu supravegherea acestora, pe durata deplasării externe, toate acestea dezvăluie, la nivelul unui document sociologic și, de ce nu, antropologic, contrastul dintre mentalitățile celor aflați dincolo sau dincoace de cortina de fier, dintre cele două lumi, cea estică și cea vestică, puse într-o antiteză zguduitoare.
Pe scena aventurii și a libertății
Profilurile tinerilor, majoritatea îmbrăcați nonconformist pentru acele vremuri, jocul actoricesc, desfășurat în cadrul festivalului, succesul fulminant la scenă deschisă spre stupoarea și groaza supraveghetorilor care îi vor amenința cu pedepse severe odată ajunși în țară, toate acestea ascund, în fond, semnificațiile profunde ale unei parabole despre trăirea intensă a libertății, chiar și la un nivel contrafactual, cel al jocului și al imaginației scenice.
Mia mult decât atât, tinerii, odată ajunși pe tărâm occidentali, se lasă învăluiți de toate acele semne sau forme ale libertății. Pentru ei, realitatea franceză echivalează cu o călătorie de scurtă durată, însă destul de intensă, în caruselul iluziei.
Spectacolul pus de ei în scenă nu va respecta formatul spectacolului prezentat în țară, în fața autorităților competente, responsabile cu cenzura. Vor juca ceva cu totul diferit, propunând o variantă de reprezentare parabolică a libertății și a prețurilor pe care trebuie să le plătească toți cei privați de ea. De altfel, îmbinarea dintre jocul actoricesc și atmosfera cosmopolită a locului în care se află va șterge, din mințile și sufletele tinerilor, orice imagine cenușie a atmosferei de acasă. Dintr-o dată, spațiul scenic și cel real vor interfera perfect, îmtocmai ca în piesa Visul unei nopți de vară. La fel ca în piesa shakespeariană, personajele romanului vor plonja în lumea reală, actorii se vor perinda prin public, spațiul insolit al piesei se va revărsa în cel al orașului, într-un alt joc, cel de lumini și culori, într-un cadru hipnotic și atemporal.
Pentru acele câteva momente de euforie scenică, pe străzile și în piețele animate ale orașului francez, tinerii actori, îmbătați de glorie, neputând a se desprinde de propriile roluri, parcă au declanșat, avant la letter, o revoluție spirituală, în care arta a învins anostul și deriziunea unui regim infernal. O revoluție care a prefigurat-o pe cea de mai târziu.
Angela Martin ne-a oferit un roman în care pune semnul egalului între artă și libertatea interioară, indiferent de vârste și de obstacole. Așteptăm și o continuare a acestor aventuri.
[1] Angela Martin, Cartea lui Cezar , Ed. Polirom, Iași, 2024.
INDICAȚII DE CITARE:
Savu Popa „Cartea explorărilor și a căutărilor” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 