ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Radu Enache

Zilele din urmă ale Întunecatului April

In memoriam Emil Botta

În fiecare seară, 
ridicat un pic pe pernă,
rezemat de perete, 
îl chem pe Îngerul 
meu păzitor. 
El este un înger bun! 
Bun, alb, imaculat
și sălășuiește 
în Al Nouălea Rai, 
de-a dreapta Tatălui...
Arípile sale, pufoase, de un alb 
strălucitor (chiar orbitor, ca în scrierile lui Cărtărescu!), 
dar, în plus, cu o nuanță de cer 
albastru, 
contrastează cu sufletul meu, 
negru-cafeniu, cu urme de vișină putredă...
(Caravaggio, Murillo, Guardi?)
În fiecare seară, 
ghemuit sub plapumă, 
cu ochelarii pe nas, 
cu o căciuliță de bumbac pe cap 
și cu picioarele din ce în ce mai reci,
îl chem: 
- Înger, îngerașul meu! ... 
Uneori îmi răspunde, 
alteori, nu! Dar cine sînt eu, 
să cer socoteală Îngerului? 
În zilele din urmă, 
n-ai mai răspuns..., 
Îngerul meu păzitor, 
degrabă vărsător 
de vinovății sîngeroase... !
Da! Uriașe sînt păcatele mele 
și cel mai mare păcat 
este că le-am uitat, 
pe toate acele multe păcate, 
cu mintea de doi bani 
a tinereții..., și cu cea scorțoasă 
de redingotă burgheză, 
și cu cea, nenorocită,
spartă, strivită,  
zgîrcită, de acum. Degetele 
aducerii aminte,
îngheruite, cu lungi unghii galbene, 
zgîrie zadarnic geamlîcul din spate, 
care s-a făcut lin, lucios, opac. 
- Spune-mi ceva! Dă-mi un semn!, 
am suspinat, în vîrtejul dinaintea 
adormirii.
- Spovedește-te! Și fă fapte bune!
- Cui să mă spovedesc? Tu, Îngere, 
știi faptele mele ca însuși Dumnezeu Tatăl!
Și-apoi, am purtat bolnavi la spitale, am 
ajutat sărmanii, i-am mîngîiat pe cei îndurerați, 
am împărțit ceea ce aveam 
fără să cer nimic... 
- Da, da, da, da! Și marmota, uite-așa, 
ciocolata învelea! Și-acum, ce?!
Oi fi vrînd să ți se-ntoarcă talanți cu dobîndă 
pentru ceea ce trebuia să fie dărnicie pură 
și iubire de aproapele, pentru ceea 
ce trebuia să-ți fie rostul vieții? 
Maturizește-te! (Nu, nu e o greșeală,
am auzit bine, Îngerul 
chiar așa a spus: „Maturizește-te!”)
Buh! Tresar. Am ațipit, am visat, 
cu lumina aprinsă. 
Îngerul n-a venit încă. 
Mîna tremurătoare caută 
întrerupătorul veiozei și 
mă întind, și închid ochii, 
ca să adorm de-adevărat,
știind că dimineață,
la căpătîi, voi găsi, 
de-a dreapta și de-a stînga,
două aripi imense, 
cenușii ca funinginea, 
și, pe cearșaful murdar, 
trandafirul roșu al rușinii...

Cam așa...
Cam atît pentru astăzi, 
în ziua din urmă 
a ‘Ntunecatului April...


***
Acel bătrîn
care bea, singur, 
la ultima masă a crîșmei,
cu spatele la clienții veseli și gureși,
"mainstream",
"branșați"!,
acel bătrîn,
privind, printre gratiile gardului,
o stradă pe care trec 
din ce in ce mai puțini oameni,
acel bătrîn 
nu există.


***
Cînd se lasă întunericul, 
Lucrurile 
se prefac în păsări și ies 
din odaie pe fereastră. 
Ce caută ele, oare,
pe afară?
Ies și eu și mă uit în jur: 
nu văd nimic în afară de luna 
cețoasă și roșietică.
Dar aud țipete, vaiete, tînguiri 
ca și cum întunericul 
clocotește încet, 
ca o mămăligă 
a lumii de dincolo. 
O nălucă trece prin fața mea,
întind mîinile și
strîng in brațe nimicul.
După ce a cîntat cocoșul,
păsări negre intră tăcut,
se așează prin colțuri
și se prefac
în obiecte de mobilier
inofensive.


Haikai

***
Sfîrșitul zilei
Aduce lipsa vremii.
Bufnița cîntă!

*** 

Candela a ars
Înaintea apelor.
Lumină și scrum...


*** 

Ploaia și noaptea. 
Fețe ale tăcerii. 
Vine uitarea... 

***
Plumburiu plictis...
Cuțitul zilei taie 
Petale de vis.


***
Ramuri gem în vînt...
În cupa de-argint, vinul
Nemișcat, roșu...




Madam și Eva, 
Adam și macadam...

Trăiesc în miezul unei Eve-aprinse
Și-i dau, prinos de vreascuri, ani bătrîni...
Catharctic ard, alături, zei păgîni
Pe un nadir, antarctic, vieți extinse.

Ce zicem, dar?! În față, este femeia care
Ne-arată mode, toane și, ca-n Dalí, sertare.
În sine, este-o Evă, cine-o știe?, 
Albastră, neagră, străvezie....

Și-atunci mă ascund în ochiul lui Adam
Și el se îneacă în vin pelin.
Văd, în privirea aceea sticloasă, de gen masculin,
Pietrele drumurilor, clipele vieților, pe care nu le mai am.

INDICAȚII DE CITARE

Radu Enache, „Zilele din urmă ale Întunecatului April” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7 / 2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.