ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Program-Manifest

Revista Anthropos. Filosofie, arte și umanioare vine să umple un imens gol din cultura și societatea română: preocuparea față de om! Absența interogației și a reflecției filosofice se răsfrânge asupra realității sociale: o totală degringoladă privitoare la felul în care ne concepem proiectele, de la starea drumurilor până la situația învățământului actual. Căci orice cultură, orice societate se configurează în jurul unei imagini a omului, a unei concepții despre om: care sunt nevoile lui profunde; cum relaționează; care sunt patologiile sale ascunse; ce se poate spune despre legătura dintre om și mediul său natural, inclusiv despre relația lui cu animalitatea? La noi, cu câteva notabile excepții, aceste teme de reflecție sunt mai curând absente sau sunt abordate nesistematic, în lucrări individuale, unele de o strălucitoare erudiție, dar lipsite de impact asupra publicului larg. Trăim astăzi într-un deplin și foarte trist paradox: am intrat într-o epocă a postumanismului și transumanului în absența unei reflecții serioase pe marginea semnificației cuvântului-rădăcină. Știm mai bine ce înseamnă postumanismul și transumanul decât ce este umanismul și omul.

Legat de acest aspect, un alt punct al manifestului nostru este recunoașterea faptului că România suferă profund, prin tradiție, de absența unei reprezentări a umanismului, în sensul lui elementar, renascentist, cel din care s-au dezvoltat științele omului, de la antropologie la științe politice, de la filosofia culturii la filosofia artei, dar deopotrivă literatura și artele. Cultura română este generată de o viziune elitară care reflectă sau se reflectă și la nivelul sciziunii dintre clasele sociale: oameni foarte bogați și oameni foarte săraci, câteva personalități sofisticate și rafinate și o mare masă de analfabeți funcțional, specialiști extrem de limitați… la specializarea lor, lipsiți de o cultură generală și… „lăutari” care vorbesc și gândesc după ureche despre tot, „generaliști” și „urechiști”. S-a remarcat de mai multe ori că lipsește clasa de mijloc, cea în care întâlnim specialistul cultivat: medicul meloman, instalatorul-scriitor, agricultorul cinefil. Cultura română exclude, și nu include, desparte și nu apropie. Omul de cultură român – fie el scriitor, romancier, regizor, artist plastic, filosof  – se adresează, de la bun început, unei categorii extrem de restrânse de „specialiști” care posedă un vocabular comun și aderă la aceeași ideologie. Nu ne propunem să facem, prin această revistă, o cultură de popularizare, ci mai curând o platformă de dezbateri în același timp serioase și accesibile, și mai ales să dăm naștere unor teme, unor probleme, unor întrebări, să stimulăm apariția în spațiul culturii noastre a omului problematic, a dreptului de a pune întrebări. Din nefericire, așa-numitele „articole științifice” au devenit inaccesibile publicului larg, din cauza rigorilor impuse de indexările în bazele de date: publicarea într-o limbă de circulație, aparatele critice arborescente și rebarbative. Cât privește „cultura generală”, umanistă, ea a căpătat tot mai mult în ultimii ani un aspect „glamour” și „corporate”, reviste cu coperte sclipitoare, evenimente dedicate unui public selectat prin filtrele unor prețuri inabordabile pentru omul obișnuit ș.am.d.

În egală măsură, revista noastră își propune să se adreseze tinerilor de astăzi, să le ofere un loc unde să se exprime, dar unde și să se întâlnească, autentic, cu generația matură, de care deseori par separați printr-o prăpastie. Tinerii sunt nevoiți să-și găsească propriile mijloace de exprimare – fără să intre într-un dialog real cu cei de vârstă matură, continuând astfel nefasta tradiție a rupturilor generaționale (astăzi s-au înmulțit generațiile ca ciupercile după ploaie, avem vreo zece tipuri de generații tinere, dar una singură matură – așa numiții „boomer”-i sau „decreței” în care sunt incluși de-a valma oameni între 40 și 80 de ani).

 Subtitlul revistei: arte și umanioare îl calchiază pe cel din engleză arts and humanities, un domeniu foarte bine conturat în spațiul anglo-saxon, din păcate complet lipsit de corespondent la noi. Această așezare împreună a artelor și a disciplinelor umaniste are o profundă îndreptățire câtă vreme între „reprezentările” și o anumită „viziune” asupra lumii și a vieții există, după cum se vede din chiar terminologia folosită, o legătură indisociabilă. Cuvântul „umanioare” – ieșit din circulația limbii – este credem cel mai potrivit pentru a acoperi o gamă largă de domenii greu clasificabile, cărora le convine la fel de puțin termenul de știință sau disciplină. Ne-am obișnuit să folosim cuvinte precum „științe umaniste” sau „discipline umaniste” ori științe socio-umane pentru a numi filosofia,istoria religiilor, retorica, teatrologia, muzicologia. Or, a le atribui statutul de știință deformează mult tipul de abordare comprehensivă, iar nu explicativă, calitativă, și nu cantitativă, a acestora.