Omul anului 2024 – Angela Martin
Laudatio
Colegiul editorial al revistei Anthropos acordă:
Distincția Omul Anului 2024 doamnei ANGELA MARTIN, scriitoare, traducătoare și om de cultură pentru romanul Cartea lui Cezar (Polirom, 2024), remarcabilă continuare a unui spectaculos roman de debut, Valentina (Polirom, 2023).

Cele două romane apărute la scurtă distanță unul de celălalt au atras atenția criticii de specialitate și admirația cititorilor care au găsit în ele porți de intrare către un adevărat univers uman – descris și analizat cu un strălucit talent literar și cu o uimitoare finețe psihologică. Vigoarea narativă, suplețea construcției personajelor și a situațiilor, precum și predispoziția reliefării unor contexte verosimile ale istoriei și ale societății de ieri sau de azi, sunt doar câteva dintre reperele scrierilor amintite. Autoarea a construit biografii ale unor personaje de o complexitate evenimențială și spirituală, impresionante, adesea surprinse la răscrucile întunecate ale istoriei sau ale unui regim politic, opresiv. Totodată, arta subtilă a portretisticii, redarea culorii locale și a pitorescului unor medii sociale, diverse, din vestul țării, ficționalizate cu deosebit talent intuitiv și cu o vervă a jovialității și a nuanțelor sufletești complexe, sunt doar câteva dintre liniile de forță ale romanelor sale.


În viața culturală românească Angela Martin s-a distins prin promovarea literaturii și criticii literare franceze și spaniole, atât prin cărți și articole, cât și prin intermediul emisiunilor de radio transmise de Radiodifuziunea Română unde a ocupat pentru o perioadă de timp funcția de redactor de limbă spaniolă.
Activitățile editoriale și administrativ-culturale sunt și ele bogate, doamna Angela Martin remarcându-se ca redactor la Cartea Românească, director al Direcției Generale de Dialog Cultural Internațional din Ministerul Culturii, vicepreședintă a Fundației Culturale Române și a Institutului Cultural Român. În tot acest parcurs excepțional, obiectivele propuse în cadrul instituțiilor amintite au vizat consolidarea schimbului de idei între literaturi, promovarea culturii autohtone dincolo de granițe și realizarea unor evenimente care au rămas în conștiința acelor vremuri. Nu în ultimul rând, domnia sa a ocupat și postul de redactor-șef al revistei Cultura, un permanent prilej de a promova, prin scris, informația culturală, creativitatea, dar și dezbaterea de idei sau de opinii, atât de necesară și de fertilă în spațiul autohton. În această ordine de idei trebuie menționate devotamentul exemplar și acribia pe care le-a dedicat editării operelor lui Augustin Buzura.
Portretul intelectual al doamnei Angela Martin este completat de un spirit lucid, racordat în permanență la realitățile tulburătoare din trecut sau din prezent. Îndreptățind adevărul unor cuvinte care îi aparțin scriitorului Jose Ortega y Gasset, conform cărora ,,cultura este alcătuită din amintiri și promisiuni, înseamnă un trecut ireversibil și un viitor visat”, considerăm că sub cupola acestor idei, scrisul sau activitatea culturală ale doamnei Angela Martin își găsesc ecoul. Demonstrând că pasiunea pentru literatură și cultură te menține într-o perpetuă și efervescentă tinerețe, doamna Angela Martin a fost și este o prezență inspiratoare, un model de eleganță, de erudiție și de rafinament intelectual – în fața căruia ne înclinăm cu respect și recunoștință!
INDICAȚII DE CITARE:
„Omul anului 2024 – Angela Martin – Laudatio” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.


