Scurte considerații despre rezistență, terorism și cum reacționăm la oroare ca ființe umane
La 13 octombrie 2023, la cinci zile după cel mai mare atac terorist de pe teritoriul israelian (0,017% din populație a fost ucisă, în comparație cu atacul ISIS din 11 septembrie 2001, când au fost uciși 0,0009% din Americani), am postat pe Facebook un mesaj în care îi acuzam pe oamenii de stânga care nu au condamnat Hamas pentru activitățile sale teroriste împotriva civililor israelieni (copii, femei, bătrâni), pentru opresiunea pe care o exercită asupra locuitorilor din Gaza și pentru devotamentul organizației față de fascismul teocratic. Am cerut condamnarea tuturor părților care se fac vinovate de crime de război – adică atât Hamas, cât și Israelul -, eliberarea imediată și necondiționată a ostaticilor și revenirea la discuții despre procesul de pace. Lideri de stânga precum Jeremy Corbyn, care cu ani în urmă chiar i-a numit pe cei din Hamas prietenii săi, și diem25 nu au avut curajul de a spune lucrurilor pe nume: și anume să articuleze poziții despre natura teroristă a Hamas ca organizație. Ceea ce au făcut, însă, a fost să prezinte acțiunile Hamas ca fiind o formă legitimă de rezistență la ocupația israeliană, subliniind exclusiv crimele israeliene și ignorând în totalitate acțiunile criminale ale Hamas în prezent și de-a lungul anilor. Cum este posibil ca autoproclamați socialiști de stânga să susțină că o organizație teocratică fascistă care își terorizează propria populație, au ucis membrii din comunitatea LGBT, torturează disidenții, împușcă protestatarii anti-Hamas din Gaza, prezinta o formă legitimă de rezistență? Unde este solidaritatea acestor așa-ziși pro-palestinieni de stânga cu locuitorii din Gaza care au protestat tot anul acesta împotriva terorii cu care se confruntă zilnic sub regimul Hamas? După ce am petrecut o perioadă semnificativă de timp pe site-ul și pe pagina de Facebook a organizației diem25 și a lui Corbyn, nu am găsit nici măcar o postare care să exprime solidaritatea cu locuitorii din Gaza, cei care încearcă să se elibereze de sub jugul fascist al Hamasului.
Au circulat diverse teorii cu privire la motivele care au stat la baza atacurilor teroriste din 7 octombrie. Conducerea politică a Hamas cu sediul la Doha, Qatar, interesată să mobilizeze opinia publică arabă, a susținut la început că atacurile au fost un răspuns la evenimentele de la Al-Aqsa și la violențele coloniștilor evrei și ale armatei israeliene împotriva palestinienilor din Cisiordania. Argumentul ,,anilor de opresiune” este susținut de Corbyn, diem25 și de susținătorii lor, de Turcia, o țară care de zeci de ani desfășoară atacuri împotriva kurzilor cu o intensificare în aceste atacuri acum, precum și de țările arabe teocratice, multe dintre ele implicate la rândul lor în campanii militare atroce împotriva altor civili arabi. Acest argument a fost repetat atât de des, încât oricine se consideră cineva îl adoptă în mod neanalitic pentru a explica indignarea palestiniană, dar de fapt sfârșește prin a justifica terorismul (țintirea intenționată în principal a civililor pentru a atinge obiective politice).
Exemple ale acestei retorici pot fi găsite în declarațiile unor academicieni precum Zareena Grewal de la Yale, care, la o zi după atacul terorist al Hamas, a scris că ,,palestinienii au tot dreptul să reziste prin luptă armată, solidaritate”. În aceeași direcție, filiala organizației „Black Lives Matter” din Chicago a declarat ”când oamenii au fost supuși vreme de decenii unei politici de apartheid și violență inimaginabilă, rezistența lor nu trebuie condamnată, ci înțeleasă ca un act de auto-apărare”. De asemenea, Nerdeen Kiswani de la organizația Within Our Lifetime, a declarat: ,,prin orice mijloace necesare. Dacă sprijiniți Palestina, înțelegeți că este necesar să sprijiniți dreptul nostru de a ne apăra și de a ne elibera patria prin orice mijloace necesare… Libertatea a fost întotdeauna obținută doar prin rezistență”. La fel și Norman Finkelstein, care a scris pe 7 octombrie pe blogul sau, ,,…dacă îi onorăm pe evreii care s-au revoltat în ghetoul din Varșovia – atunci consecvența morală ne cere să onorăm rezistența eroică din Gaza. Eu, cel puțin, nu voi fi niciodată supărat – dimpotrivă, îmi încălzește fiecare fibră a sufletului – de scenele copiilor zâmbitori din Gaza, în timp ce aroganții lor asupritori evrei, adepți ai supremației etnice, au fost, în sfârșit, umiliți”. Toate aceste exemple, printre miile care au avut loc recent, înlocuiesc termenii de luptători pentru libertate, rezistenți și eliberatori cu cel de teroriști.
Așadar, este rezonabil să se confunde indignarea justificată a palestinienilor față de nedreptățile cauzate populației sale de către Israel în Cisiordania și Gaza cu terorismul și, prin urmare, să-l justifice? Sunt lupta armată, rezistența populară și terorismul același lucru? Putem oare afirma că circumstanțele vieții din Gaza, și anume sărăcia, blocada si controlul israelian asupra frontierelor și spațiului aerian, violența israeliană împotriva populației palestiniene din Cisiordania, sunt factorii determinanți ai atacurilor din 7 octombrie, așa cum fac mulți dintre cei care se numesc pro-palestinieni? Aș dori să încep să abordez această întrebare mai întâi cu câteva fapte care au apărut în mass-media de la atac încoace, pe măsură ce informațiile au devenit disponibile după șocul inițial, apoi voi face o prezentare a dorințelor palestinienilor înșiși.
Cel mai flagrant contraargument la teza că masacrul din 7 octombrie a fost rezultatul recentelor violențe ale coloniștilor și ale FDI în Cisiordania și al evenimentelor de la Al-Aqsa, când sute de Haredi [o secta de evrei extrem de Ortodoxi] au dat năvală în moscheea sfântă, este dezvăluirea că, de fapt, atacul era în pregătire de peste doi ani, cu sprijinul și îndrumarea necondiționată a Iranului. Numeroși analiști, inclusiv din Gaza, au observat că adevăratul motiv al atacului Hamas a fost acela de a împiedica normalizarea relațiilor țărilor arabe cu Israelul prin acordurile Abraham, inclusiv cu Arabia Saudită, principalul concurent și adversar al Iranului în Orientul Mijlociu. Aceste două țări intrau, de asemenea, într-un oarecare proces de apropiere în ultima vreme. Iar liderii Hamas au chiar recunoscut în cele din urmă că principalul lor motiv a fost acela de a descuraja normalizarea relației Arabiei Saudite și a Israelului. Așadar, dacă atacul Hamas nu a fost un răspuns la violențele israeliene din Cisiordania, ci mai degrabă a fost menit să perturbe procesele politice care nu le-ar fi fost avantajoase ca organizație, mai putem vorbi de rezistență palestiniană? Și ce vrea cu adevărat Hamas?
Nu este un mister pentru majoritatea oamenilor lucizi că Hamas este o organizație fascistă teocratică. Carta sa este clară: Palestina este un teritoriu musulman, numai musulmanii pot locui în el, iar evreii trebuie uciși oriunde s-ar afla.
,,Pământul Palestinei este un Waqf islamic [posesiune sfântă] consacrat pentru generațiile musulmane viitoare până la Ziua Judecății. Nimeni nu poate renunța la el sau la o parte din el, sau să îl abandoneze sau să renunțe la o parte din el”. (Articolul 11)
,,Palestina este un pământ islamic… Deoarece acesta este cazul, eliberarea Palestinei este o datorie individuală pentru fiecare musulman, oriunde s-ar afla”. (Articolul 14)
,,Ziua Judecății nu va avea loc până când musulmanii nu se vor lupta cu evreii și nu-i vor ucide. Atunci, evreii se vor ascunde după stânci și copaci, iar stâncile și copacii vor striga: ,,O, musulmanule, există un evreu care se ascunde în spatele meu, vino și omoară-l”. (Articolul 7)
Pentru ei, Palestina înseamnă ,,de la râu până la mare”, adică eliminarea a ceea ce este acum Israelul, și nu se referă la zona geografică desemnată prin Acordurile de la Oslo ca viitor stat palestinian alături de statul Israel. Ce implică acest lucru chiar și pentru acel viitor stat palestinian care ar exista alături de Israel, dacă ar fi condus de Hamas? Una dintre implicații este că cei 50.000 de creștini palestinieni care trăiesc în prezent în Cisiordania nu ar fi bineveniți, așa cum cei 1.500 de palestinieni creștini care trăiesc încă în Gaza sunt în prezent discriminați de Hamas și de susținătorii săi locali.
Desigur, Hamas nu discriminează doar palestinienii creștini. Hamas fură de la locuitorii din Gaza din 2007, împingându-i în sărăcie extremă de atunci când a preluat în mod violent fâșia de la Fatah (ai cărei membri i-a uciși), îi torturează și îi terorizează în mod regulat după cum reiese dintr-un raport al Amnesty International din 2015, din mai multe rapoarte realizate de-a lungul anilor de Human Rights Watch (inclusiv cel mai recent din iunie 2022) și din nenumărate articole din mass-media. Începând cu 2015, au avut loc proteste anti-Hamas în Gaza împotriva creșterii prețurilor și a lipsei de servicii, inclusiv un miting online anti-Hamas în 2022 și proteste pe tot parcursul anului 2023 și chiar recent, în septembrie, împotriva politicii Hamas de a lua un comision de 15% din subvențiile distribuite de Qatar celor mai sărace familii din Gaza. Un activist anti-Hamas din Gaza, care a fost torturat de Hamas, a declarat: ,,Oamenii s-au săturat să nu aibă nicio oportunitate și nicio cale de ieșire. Singura modalitate de a avea un trai decent este să fii afiliat la Hamas. Între timp, conducerea Hamas trăiește în vile frumoase, conduce mașini scumpe și mănâncă în restaurante de lux. Iar liderii de la vârf, bineînțeles, nu locuiesc deloc în Gaza”, a continuat el. Într-adevăr, ,,locuitorii din Gaza, în special cei 75% cu vârsta sub 30 de ani, au afinități foarte diferite față de ideologia Hamas sau față de pretențiile de legitimitate islamică. Hamas, au remarcat ei, a plătit salarii atunci când puțini alții au putut. Riscul de a fi ținta soldaților israelieni era un risc calculat și tolerabil de angajare, dacă asta înseamnă un salariu”, a explicat cercetătoarea palestiniană Sara Roy.
Organizatorii protestelor de stradă anti-Hamas din 2019 din Gaza au declarat că singura lor cerere a fost ,,electricitate, muncă, hrană, demnitate și drepturi de bază la fel ca cetățenii din orice altă țară”. Înainte de atacul terorist din 7 octombrie, Israelul furniza energie electrică în Gaza, dar din cauza conflictelor interne dintre Hamas și Fatah, care au dus la neplata de către AP, energia electrică a devenit rară și intermitentă din 2017. Un activist din Gaza care a participat la evenimentul online din 2022 a declarat: ,,Hamas are investiții de miliarde de dolari în multe țări, în timp ce oamenii [din Gaza] mor de foame și migrează în căutarea unui loc de muncă”. Această evaluare este susținută de diverse surse palestiniene și israeliene care mai arată că 20% din întregul buget anual al guvernului Hamas este alocat în scopuri militare (spre deosebire de cele 11% ale SUA), inclusiv 40 de milioane de dolari pentru construirea de tuneluri care ajung în kibbutzurile din Israel pentru a ataca cetățenii israelieni și prin care se face contrabandă cu arme și pentru a plăti salariile luptătorilor teroriști, în loc să investească în infrastructura din fâșie pentru a răspunde nevoilor populației.
Ce ne spune acest lucru despre cei ca Corbyn, diem25 și ceilalți numiți mai sus, printre, desigur, miile de cetățeni care au exprimat opinii similare și pretind că sunt pro-palestinieni, dar au tăcut atunci când locuitorii din Gaza și-au riscat viața pe străzi cerându-și drepturile de a trăi în condiții de decență elementară? În schimb, au ieșit în sprijinul terorismului ca formă de rezistență legitimă, ignorând distrugerile provocate palestinienilor, pe care pretind că îi susțin, de către organizația teroristă despre care pretind că luptă pentru libertate. Pe lângă ipocrizia profundă și în multe cazuri antisemitism, aceasta ne spune și cât de dezinteresate sunt cu adevărat aceste voci de soarta palestinienilor din Gaza, dintre care doar 38% într-un sondaj din iulie 2023 și-au arătat simpatia pentru Hamas, deși este cel mai mare angajator, 62% au susținut menținerea încetării focului din 2021 între Hamas și Israel, pe care prin acest atac Hamas a călcat-o în picioare, iar 50% au fost de acord cu următoarea propunere: ,,Hamas ar trebui să înceteze să mai ceară distrugerea Israelului și, în schimb, să accepte o soluție permanentă cu două state, bazată pe granițele din 1967″. În timp ce blocada israeliană din Gaza după ce lovitura de stat a Hamas a preluat controlul asupra Fâșiei în 2007 fără îndoială a ,,adâncit crizele economice și sociale pentru populația din Gaza”, după cum explică un politolog din Gaza, ,,în cele din urmă, atât Hamas, cât și Autoritatea Palestiniană au o responsabilitate comună pentru aceste crize, în special de la preluarea Fâșiei de către Hamas”, conchide acesta.
Dacă o parte atât de mare a palestinienilor din Gaza dorește să fie eliberați de Hamas, nu cred în terorism ca formă legitimă de rezistență și susțin o soluție cu două state, de ce atât de mulți pro-palestinieni din Occident rămân tăcuți în fața dorințelor locuitorilor din Gaza, susțin violența și teroarea împotriva civililor și justifică Hamas? În ciuda faptului că nu reprezintă voința poporului său, o mare parte din vestul pro-palestinian susține că Hamas reprezintă ,,rezistența palestiniană”. Și aici aș dori să mă opresc un moment pentru a prezenta diferențele dintre conceptele de rezistență legitimă, care poate fi argumentată ca fiind lupta armată, cum ar fi prima Intifada din Cisiordania și loviturile împotriva mijloacelor militare, și forma ilegitimă, cum ar fi terorismul.
Primele două Intifade au fost revolte armate împotriva ocupației Cisiordaniei și a Fâșiei Gaza, dar prima s-a încheiat cu renunțarea la terorism, recunoașterea de către OEP (Palestinian Liberation Organization) a dreptului la existență al statului Israel și angajarea într-un proces de pace prin Acordurile de la Oslo. În acest timp a apărut Hamas, care se dedica terorii și respingea dreptul Israelului de a exista. În cea de-a doua Intifada, provocată de vizita lui Ariel Sharon la Moscheea Al-Aqsa, s-au înregistrat mult mai multe violențe de ambele părți, câteva atacuri teroriste precum și atacul sinucigaș comis de Hamas din martie 2002, în urma căruia au murit 30 de civili reuniți la un Seder de Pesah și 140 ade răniți, ceea ce a dus la reocuparea de către Israel a Cisiordaniei și a Fâșiei Gaza. Prin urmare, aș spune că în prima Intifada a existat o utilizare mult mai legitimă a violenței sau a luptei armate, care a dus la progrese politice. Aș susține, de asemenea, că luarea în vizor a pozițiilor militare este, de asemenea, o formă legitimă de luptă armată în contextul ocupației. Aceasta poziție este reflectată și de cercetătoarea americană de origine palestiniană în științe juridice Noura Erakat care scrie că dreptul de a folosi forța „nu este nelimitat și este reglementat de principiile separării și proporționalității și de alte legi care reglementează conflictele. ”Distinția” se referă aici la obligația de a distinge între ocupanții combatanți și civili. Astfel, rezistența armată palestiniană trebuie să țintească militarii ocupanților și infrastructura, niciodată civilii.”
Dar terorismul așa cum l-am definit mai sus a reușit vreodată să avanseze obiectivele politice ale grupului? Potrivit lui Richard English, profesor de științe politice la Universitatea Queen’s din Belfast, terorismul obține ,,o victorie strategică parțială, în care se poate pretinde că o formă diminuată a obiectivelor principale ale unui grup a fost promovată prin terorism, sau în care obiectivele secundare (răzbunarea împotriva unui inamic, menținerea rezistenței în generațiile viitoare) au fost asigurate. Marea majoritate a grupărilor teroriste își încheie violența fără a-și asigura obiectivele strategice principale, primare, centrale”.
În conformitate cu această diferențiere între lupta armată legitimă și terorism, să ne referim la Revolta Ghetoului din Varșovia, menționată de Finkelstein în comparația sa denaturata cu ținta Hamas împotriva civililor israelieni lipsiți de apărare, pe care i-au violat și ars de vii. Revolta ghetoului din Varșovia a fost ultima rezistență eroică a evreilor care urmau să fie deportați în camerele de gazare de la Auschwitz. Acești eroi au decis să-și sacrifice viața printr-o luptă armată inegală împotriva armatei naziste, nu împotriva civililor polonezi sau germani, încercând să salveze cât mai mulți evrei de la deportare. Prin această comparație odioasă, Finkelstein și-a pierdut orice credibilitate.
În plus, ca urmare a acțiunilor Hamas în timpul celei de-a doua Intifade și în Gaza după preluarea puterii în 2007, vedem că terorismul nu a avut ca rezultat nicio realizare politică, ci mai degrabă o reprimare.
Fiind conștienți că Hamas a efectuat atacul terorist din 7 octombrie împotriva intereselor și voinței poporului său într-un moment în care locuitorii din Gaza erau la apogeul nemulțumirii lor față de Hamas, putem concluziona că decizia a fost luată știind că Israelul va riposta violent și, astfel, va asigura dependența locuitorilor din Gaza de Hamas, menținându-și astfel poziția în fâșie, în ciuda popularității sale scăzute.
Doi comentatori din Gaza au atribuit motivul atacurilor strategiei Hamas de unificare a fronturilor, sau wihdet al-saha in araba, într-un moment în care dezamăgirea față de procesul de pace este la un nivel record, iar violența în Cisiordania a crescut dramatic de la ultimele alegeri israeliene, când a câștigat coaliția lui Netanyahu cu extrema dreaptă. Într-adevăr, un front unificat ar putea fi o consecință foarte reală a represiunii israeliene în Cisiordania și a violenței extreme a bombardamentelor din Gaza care au au ucis peste 7000 de oameni.
Dar merită să ne amintim că există, de asemenea, o diviziune semnificativă între Cisiordania și Gaza din punct de vedere politic, economic și ideologic. Într-un sondaj din decembrie 2022, doar 43% dintre respondenți au declarat că ar vota pentru Hamas în Fâșia Gaza și 30% pentru Fatah. În Cisiordania, votul pentru Hamas este de 26%, iar pentru Fatah de 38%. La o întrebare referitoare la principala problemă cu care se confruntă societatea palestiniană în prezent, 8% în Fâșia Gaza și 36% în Cisiordania au răspuns că este vorba de corupție; 27% în Fâșia Gaza și 17% în Cisiordania au răspuns că este vorba de șomaj și sărăcie; 20% au răspuns că este vorba de continuarea ocupației și a construcției de colonii; 26% în Fâșia Gaza și 11% în Cisiordania au declarat că este vorba de continuarea asediului și blocadei asupra Fâșiei Gaza; 10% au declarat că este vorba de divizarea dintre Cisiordania și Fâșia Gaza; iar 4% au declarat că este vorba de slăbiciunea sistemului judiciar și de absența libertăților, a responsabilității și a democrației. Aceste date ne arată că cele mai stringente probleme ale locuitorilor Gazei sunt șomajul și sărăcia urmată de asediu, primele fiind atribuite Hamas și ultima Israelului. În Cisiordania șomajul e la doar 13,11% comparativ cu Gaza unde este la 45%, poate tocmai de aceea preocupările acelor cetățeni sunt mai degrabă concentrate pe problema corupției. De maximă importanță este faptul că, în medie, doar 20% din populația din Cisiordania și Gaza a declarat că ocupația ar fi principala problemă a Palestinei. Cea mai mare proporție a respondenților, 61%, nu doresc să abandoneze soluția celor două state, în vreme ce 51% susțin o mișcare de rezistență non-violentă.
Așadar, întrebarea rămâne: cum poate vreun susținător de stânga al drepturilor palestinienilor să justifice o organizație teocratică fascistă precum Hamas, care este în mod fundamental și deschis antidemocratică, dedicată anihilării altor religii și popoare și axată pe suprimarea drepturilor omului pentru propriul popor? În timp ce guvernul fascistoid aflat în prezent la putere în Israel continuă să facă greșeli enorme, ceea ce îi face pe mulți să se teamă de un conflict regional, poate chiar de o revoltă în Cisiordania și în alte țări arabe, pe măsură ce diverse grupuri militante sunt coagulate și incitate de acțiunile Hamas, singura poziție rezonabilă pe care noi, ca ființe umane preocupate de situația din zonă, o putem adopta în sprijinul civililor din Gaza, Cisiordania și din Israel este: 1) să condamnăm Hamas pentru masacrarea civililor israelieni nevinovați și pentru că a comis acest act cu cinism, știind că propriul popor va avea de suferit, doar pentru a-și promova propria poziție politică, 2) să facem presiuni pentru încetarea focului și, în același timp, să cerem eliberarea ostaticilor acum, 3) după ce puterea de guvernare a organizației Hamas va fi eliminată cumva, să planificăm un organism internațional care să gestioneze Gaza până când va putea Fatah (sau un alt partid care respinge terorismul și acceptă dreptul Israelului a exista) să preia conducerea și 4) să solicităm de urgență comunității internaționale reluarea discuțiilor de pace care să ducă la o soluție cu două state. Doar o soluție bine negociată cu două state și respingerea organizațiilor teroriste va aduce pace și stabilitate în regiune.
Referințe online:
https://theconversation.com/hamas-was-unpopular-in-gaza-before-it-attacked-israel-surveys-showed-gazans-cared-more-about-fighting-poverty-than-armed-resistance-215640#:~:text=Gazanii%20are%20viziuni%20mixte%20despre%20Hamas&text=Un%20sondaj de opinie%20de%20la%20Washington%20Institute%20de,oarecum%20pozitiv%E2%80%9D%20opinia%20de%20Hamas.
Gaza: Palestinians tortured, summarily killed by Hamas forces during 2014 conflict
Dă clic pentru a accesa WEST-BANK-AND-GAZA-2019-INTERNATIONAL-RELIGIOUS-FREEDOM-REPORT.pdf
https://www.hrw.org/news/2016/06/01/palestine-hamas-should-halt-executions
https://www.bbc.com/news/world-middle-east-60173481
https://www.hrw.org/news/2016/06/01/palestine-hamas-should-halt-executions
https://www.bbc.com/news/world-middle-east-60173481
http://www.jmcc.org/documents/Jmcc98En_M2211.pdf
https://www.bbc.com/news/world-middle-east-60173481
https://www.timesofisrael.com/hamas-spends-100-million-a-year-on-military-infrastructure/
https://carnegieendowment.org/sada/90836
INDICAȚII DE CITARE:
Olga Ștefan, „Scurte considerații despre rezistență, terorism și cum reacționăm la oroare ca ființe umane” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 10/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 