NR. 8-9 / 2024
Contribuții
Pe 10 Septembrie s-au împlinit 80 de ani de la moartea lui Aram Frenkian, filolog clasicist de mare calibru, care a lăsat în urmă comentarii originale, de o mare fineţe, dedicate celor mai mari autori ai Antichităţii. S-a consacrat studiului filosofilor presocratici, epopeilor homerice, tragicilor greci şi lui Euclid cu aceeaşi abnegatie cu care s-a dăruit studierii filosofiei orientale. Un mare savant, pe nedrept uitat, al cărui nume nu îți e dat să-l auzi prea des nici la Facultatea de Filologie Clasică. Faptul este straniu dacă ne gîndim că lucrurările lui ar trebui să fie prezente in bibliografia obligatorie a multor cursuri de literatură antică greacă.
ELENA RUSEI
Pe muntele lui Zarathustra
În trecerea de la punct la linie timpul este spaţializat, devenind trecutul care „se vede” în spaţiu. De aceea, linia este pentru Kant imaginea timpului: „Căci timpul nu poate fi o determinare a unor fenomene externe: el nu aparţine nici unei figuri, nici unei poziţii…Şi tocmai fiindcă această intuiţie internă nu dă nici o figură, noi căutăm să suplinim această lipsă prin analogii şi reprezentăm succesiunea de timp printr-o linie care se prelungeşte la infinit.” (CRP, Estetica transcendentală). Linia nu dă numai imaginea trecutului, prin spaţiul parcurs, ci şi a viitorului, ca spaţiu prelungibil la infinit.
DRAGOȘ GRUSEA
DOSAR: AȘTEPTAREA – DRUMUL DINTRE CLIPE
Cum s-a văzut de multă vreme, voința omului de a interveni și a decide, de a schimba cele existente este cel mai adesea pe măsura ignoranței sale. Cu cât omul cunoaște sau înțelege mai puțin, cu atât voința de a decide sau de a face este mai mare. Și, cum vedem, omul simte nevoia să schimbe nu doar ceva anume, o regulă sau un articol de lege, ci un sistem întreg, o societate de la un capăt la altul, lumea însăși cu tot ce cuprinde aceasta în necuprinsul ei.
ȘTEFAN AFLOROAEI
Dar poate încă scriitorii și artiștii păstrează neatins misterul care învăluie femeile însărcinate, căci nu-și pot găsi instrumentele și metaforele pentru a portretiza însăși Așteptarea, cuprinsă perfect într-un pântec rotunjit și un trup în care, temporar, bat mai multe inimi și se găsesc semințele mai multor generații.
CRISTIANA POPP
Totuși, o întrebare fundamentală, redată întâi laconic, ar trebui clarificată: de când și până când? Pentru că trebuie să știi când să eviți, fără să eziți. Cu alte cuvinte, oare putem vorbi de un răstimp ideal, standard, de expresie a echilibrului între cele trei categorii existențiale analizate în paragraful anterior? Care este statutul axiologic al răgazului? Pentru că nu orice fel de așteptare, nu oricare amânare sau abținere ne plasează automat în cel mai bun modus vivendi. Nici măcar meditația, care este o formă pioasă de așteptare activă, n-ar fi valoroasă în sine dacă face din zăbovire o experiență prea îndelungată.
LIVIU COCEI
Paradoxul face ca, în zilele noastre, deconectarea să fie, pentru mulți, condiționată tocmai de existența unei conexiuni digitale. Conectarea digitală vine ea însăși cu o ofertă bogată și diversificată de modalități de divertisment care câștigă teren în dauna celor care implică contactul social direct. Așadar, pentru unii deconectarea digitală echivalează cu decuplarea de la cea mai importantă sursă de deconectare.
ROBERT CORAVU
Spiritalia Christiana
Atunci apare așteptarea care îi distruge treptat: oamenii așteaptă și speră că vor dobândi lucrul la care visează, dar așteptând, viața trece pe lângă ei, nu se bucură de nimic, căci nimic nu are farmec, ba chiar totul poate fi văzut ca un obstacol în calea fericirii lor. Uneori așteaptă ceva ce, în sinea lor, știu că nu va veni, dar și atunci refuză să renunțe la visul lor.
DIANA BARABOI
Îmi amintesc că, în copilărie, când bunica îmi citea miturile grecești repovestite de Alexandru Mitru, m-a emoționat și mi-a dat un imbold pentru viitor alegerea pe care o face eroul grec Heracles. Acesta se hotărăște să urmeze calea cea grea și nu pe cea mai ușoară, calea virtuții și nu a plăcerii. Alege să aștepte pentru a atinge desăvârșirea. Să remarcăm și termenul τλῆμον („răbdător”, „statornic”) cu care i se adresează Virtutea lui Heracles în pledoaria sa, anticipând decizia acestuia.
ALEXANDRU POPP
Creativitatea SmART
Altă întrebare cu accent filosofic apare în cartea Aurorei Liiceanu, Așteptarea Penelopei, Editura Polirom, Iași, 2019, prin care iubirea prinde cumva contur puternic, dar lent, sau în mod rapid și oarecum superficial: „De ce unii aşteaptă ani la rînd să fie alături de persoana iubită, în timp ce alţii nu au răbdare şi îşi continuă viaţa fără să mai privească în urmă?” Astfel că, din dorința de a înţelege aşteptarea „ca alegere voluntară care ne modelează destinul”, autoarea analizează unele personaje a căror viaţă a fost marcată de aşteptare, dar şi câteva personaje grăbite, care nu ştiu, nu vor sau nu pot să aştepte.
EUGENIA ZAIȚEV
Care ar fi scopul vieții? Bineînțeles, fericirea. Și fericirea se obține în timp. Studiile arată că fericirea maximă se atinge la 70 de ani. La o specie care învață, și învață mult timp, mai mult timp înseamnă mai multe șanse de a învăța, inclusiv să trăiești. Ce e important în viață și ce nu e… Anticii par să fi avut încă o dată dreptate, fericirea e dată de înțelepciune.
AMALIA DIACONEASA
Nu doar că trâmbițele sunt cu totul absente pentru a anunța această apocalipsă personală (…), dar momentul apocaliptic survine într-o discreție totală, „ușor ca un fur”, pe nebăgate de seamă, când dormim sau când atenția noastră ne este atrasă ori distrasă în altă parte. Apocalipsa – adică Dezvăluirea, Revelația! – vine mereu travestită, învăluită în haine care o fac invizibilă, acoperită în liniștea unei efracții vesperale. Uneori, se spune, lasă urme sau semne doar pentru a-ți da de înțeles că a trecut pe lângă tine, că te-a căutat și nu erai de față, că a bătut și nu i-ai deschis, iar regretul care te cuprinde atunci are, într-adevăr, forța unei devastatoare cutremurări.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
Unghiul Punk
Dincolo de potențialul pasiv sau activ al așteptării, dintre care cel activ poate degenera în îngrijorare, întoarcerea unghiului către sine aduce o superbă întâmplare: când mă gândesc la mine ca fiind cel așteptat, când mă gândesc în chip absolut egoist la mine ca fiind «așteptatul» sunt azvârlit pe loc în afara mea, fiindcă deși e vorba despre mine, nu mai e vorba despre ce sau pe cine aștept eu, dispar toate așteptările mele.
CĂTĂLIN MARIN
Terapii filosofice
Marile transformări sociale sunt vestite, în avans, de încercări, reușite parțiale, și, nu de puține ori, de teoretizări extensive menite să anticipeze în detaliu cum s-ar putea desfășura evenimentele şi ce ar trebui făcut mai bine. Şi chiar dacă sunt privite dinspre „acum” către „atunci”, se poate vedea cum stadiile intermediare prefigurează marile realizări, poate și într-un fel caricatural, însă negreșit sunt acolo, oriunde sunt și marile preschimbări socio-culturale.
HORIA CINTEZĂ
DIALOG CU SCRIITORUL ARTHUR SUCIU
Criticoscop
Este o perioadă a vieții lui Eminescu care poartă în sine elementele specifice mitologizării. Efigia poetului damnat, nefericit, suferind din dragoste, bolnav incurabil, devine terenul propice al unei configurări, deocamdată incipiente, a mitului despre Eminescu. De remarcat că, în toată această perioadă, poetul devine cumva un locuitor, un pensionar al propriului mit despre sine, la cheremul binevoitorilor care vor sau se oferă să-l ajute pe Eminescu.
DAN LAURENTIU PĂTRAȘCU
Frica și teroarea Gulagului se răsfrâng într-un mod pervers asura societății actuale ca fantome care ne țin captivi în sistemul actual. O transpunere actuală a mitului peșterii ar fi una în care oamenii sunt ținuți prizonieri de teama că odată ce viseasă măcar să părăsească sistemul actual, să iasă afară din „peșteră”, vor găsi un monstru teribil care îi va devora. În felul acesta, teroarea stalinistă este în continuare, într-un mod atât de dăunător și perfid, un teribil instrument de control social.
Rațiuni dialectice
Mai sunt Statele Unite acel leagăn al civilizației europene salvate, împlinirea tuturor aspirațiilor emigrantului sărac, hulit și bântuit de nedreptatea socială cea mai stringentă din Europa sau din întreaga lume? Cine mai crede astăzi fără aplomb demagogic în the City upon a Hill și în Manifest Destiny, două idei epifanice care au constituit muniția ideologică pentru instaurarea unei prosperități fără seamăn, de multe ori indiferentă la costurile umane implicate în procesul accelerat de modernizare a Americii de Nord? Mai este America țara făgăduinței?
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Contribuții
Arthur Suciu analizează în detaliu această nouă lume în care trăim deja de mai bine de un secol – confirmată, crede autorul, chiar și de acele construcții politice și de acele ideologii care își propun să se opună nihilismului, precum nazismul și comunismul. Cel mai afectat este, constată autorul – care are o bogată experiență în domeniul comunicării și imaginii instituționale – discursul politic. Omul politic actual resimte dispariția unui referențial ultim, fiind descurajat să-l invoce sau chiar să se gândească la el nu doar de eșecul răsunător al marilor utopii politice, dar și – pe fondul acestuia! – de triumful cu totul intimidant al capitalismului care, prin mijloacele sale de propagandă și cenzură, sancționează sau interzice pur și simplu aducerea în discuție a oricărei alternative.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
Ca un tip din provincie cu slabe abilități sociale și multe anxietăți, uneori mai am obiceiul să mă duc la party-uri din oraș sau din proximitatea lui. Săptămâna trecută am fost la un asemenea party, iar o prietenă cu care m-am întâlnit m-a întrebat cu ce am ajuns acolo. Evident că i-am răspuns că am venit cu un Bolt. În ziua următoare, întrebarea ei mi-a declanșat memoria involuntară și mi-am amintit de Hudson Hawk.
ALEXANDRU IONAȘCU
Contribuții
Raul Popescu va merge pe un fir narativ care unește două destine, pe cel al excentricului poet-alchimist klenke și pe cel al vampirului van helsing, cel învăluit în faldurile unei melancolii onirice. Între cei doi va avea loc, de-a lungul acestui volum extrem de concentrat și de alert, un dialog epistolar în care sunt consemnate momente cu totul aparte, halucinante, din viața vampirului. Astfel de momente sunt însoțite de poemele moștenite de către vampir dintr-un volum misterios, semnat de către klenke. Astfel, existența lui helsing este, întrucâtva, reflectată în oglinda alchimică a poemului, un veritabil depozitar de reverii crepusculare care vor reda o biografie valpurgică a acestui poet cu totul aparte. Goticul iese în evidență mai ales pentru asemănarea, ca atmosferă stranie, personaje, fapte, cu imaginarul lui Tim Burton, în special cu cel din filmul Umbre întunecate..
SAVU POPA
Contribuții
Da, într-o zi, probabil având eu în jur de 20 de ani, aflam că Johann Sebastian Bach a fost un maestru al contrapunctului, și am simțit atunci – din vocea redactorului de radio – că acel cuvânt este un concept esențial, important, așa că l-am căutat în dicționar. Din păcate ceea ce am găsit atunci n-a fost suficient de explicit pentru mintea mea, așa că am păstrat în gânduri întrebarea pentru mulți ani. Și, da, aveam să mai întâlnesc uneori audiții muzicale – de muzică clasică, îndeobște cu muzică de cameră, dar și de jazz – în care recunoșteam dialoguri întrețesute de instrumente (instrumente diferite), și pe care le subscriam cumva în definiția ce-mi rămăsese în minte…
MIRCEA BĂDUȚ
Poezie
Uneori o haită de lupi / îți urlă prin vine /
turbând aşteptarea / Alteori o turmă de miei / îmi curge prin sânge
NIA DAMIAN
Poezie
Legenda lui se spunea în mare șoaptă: / înțeleptul în haine lungi, foșnitoare de / mătase stătea aici între cele patru zări, în sanctuarul său. / Prea generos din fire / primi aici și Marea Umbră, o vrăjitoare care / nu mai avea fideli de când înțeleptul / ieșise la suprafață cu mătăsurile lui.
FELICIA MUNTEAN
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
