NR. 6 / 2024
Antropografii
În convorbirile sale cu Johannes Kabatek și Adolfo Murgía, Eugeniu Coșeriu avea să amintească la un moment dat ce a scris Hegel sub un celebru portret de-al lui însuși: „Tot ce se cunoaște trebuie să fie recunoscut; cine mă cunoaște [într-adevăr], mă va recunoaște aici”.
ȘTEFAN AFLOROAEI
Semne de carte
Care este deosebirea dintre imaginea ca produs al unei conștiințe producătoare de imagini și imaginea inspiratoare venită din afara conștiinței? După M. Dufrenne, prima imagine, produsă de imaginația creatorului, este semnul indubitabil al subiectivității, ceea ce nu-i definește doar ambiguitatea (din moment ce ea nu poate reflecta decât conștiința celui ce o produce), dar şi limitarea, redusă cum e la posibilitatea de imaginare a subiectului.
DORIN ȘTEFĂNESCU
Descoperirile științifice ne-au făcut să scădem în propriii noștri ochi. Timp de secole, ignoranța a avut avantajul că ne-a permis să ne credem buricul universului, punctul central al unei lumi create de o forță divină special pentru noi. Treptat, această lume ne-a rămas mică și a început să ne strângă, obligându-ne să ne adaptăm percepția de sine. Cu cât orizontul cunoașterii se extinde, cu atât (ne) părem mai insignifianți în ecuația universală.
ROBERT CORAVU
DOSAR: Nostalgia, un sentiment spațio-temporal
După războiul troian, aheii au plecat spre ținuturile lor de baștină. Trecuseră zece ani în care fuseseră departe de casele lor, departe de soții, de copii, de părinți, asediind o cetate care părea că e de necucerit. Pe malul Helespontului, la râul Scamandru au șezut, au plâns, dar au și luptat și învins. Apoi fiecare a luat calea pe care a crezut-o de cuviință. Zeii, totuși, nu le-au îngăduit tuturor un drum de întoarcere fără nevoințe. Mulți dintre ei au pierit în timpul călătoriei. Alții au suferit mult înainte de a căpăta învoirea ființelor celeste de a-și revedea meleagurile natale.
ALEXANDRU POPP
Treptele Diotimei
Tema Nostos-ului este preluată de cei mai mari poeți ai literaturii universale – Vergilius, Dante sau Milton – de la Homer. Această temă este adusă la viață în Odiseea unde sunt redate peripețiile și rătăcirile lui Odiseu, pe drumul de întoarcere către casă în urma capturării Troiei. Dacă epopeea homerică s-ar fi redus la zugrăvirea încercărilor fizice la care a fost supus eroul, conceptul de nostos nu ar fi căpătat amploarea și prestigiul de care s-a bucurat în literatura lumii. Homer însă, transformă isprăvile eroului în imagini care să reflecte într-un fel sau altul structura conștiinței umane.
ELENA RUSEI
Pe muntele lui Zarathustra
Marea deosebire de esență dintre „eu” și obiecte naște în sânul acestuia un dor (Sehnsucht) de casă. Pentru Fichte, acea sferă originară din care eul a căzut constituindu-se, pe care o numește „eternul non-obiect”, nu poate fi dată decât ca dor. Acest dor e cel care împinge eul să subiectivizeze obiectele, cu alte cuvinte să creeze civilizație, istorie, cultură.
DRAGOȘ GRUSEA
Unghiul Punk
Nomadul nu este un cetățean al lumii, fiindcă nomadismul și cetățenia se exclud, iar nomadul este acasă oriunde e alături de ai săi. Acasă al său nu este un spațiu fizic totemizat și însușit la nivel afectiv; pentru nomad, acasă înseamnă oameni — prieteni, familie, neamuri — și, privind acest model, în raport cu cetățenismul «atroce» al elvețianului, putem specula cel puțin că împământenirea și încetățenirea dau nostalgiei asocierea ei cu spațiu-timpul, chiar dacă această investire se face tot prin oameni, la fel ca în cazul nomadului.
CĂTĂLIN MARIN
Umorile nu pot revendica de fapt decât conturul – prin definiție vag – al nuanței, iar în locul unei note specifice – doar o anumită tonalitate. Temperamentele nu sunt niciodată pure – temperament înseamnă amestec. Și totuși nuanțele sunt suficiente unui ochi atent, tonalitatea este recognoscibilă unui auz versat. Să ne mulțumim cu atât și să încercăm să alcătuim portretul uneia dintre ele, folosindu-ne de materia imprecisului, prin metafore și aproximări, precum am realiza o sculptură în fum.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
Cred că toți avem nostalgia tinereților noastre. Oricât eram de săraci, de nefericiți, de lipsiți de dragoste, de bani, de perspective și speranțe, simțim că anii aceia, când eram tineri, sănătoși și ne simțeam nemuritori și indestructibili, reprezintă perioada cea mai frumoasă a vieții noastre, când cerul era mai albastru, lumina mai strălucitoare, roșiile mai gustoase și săpunurile mai parfumate.
Spiritalia Christiana
Nostalgia semnifică o durere profundă și o tristețe amestecată cu dor față de trecut, care apare mult mai bun, chiar idilic, astfel explicându-se și apariția mitului vârstelor, cu ajutorul căruia diverși autori (ca de pildă Hesiod și Ovidius) și-au imaginat o lume perfectă, în care oamenii trăiau atât într-o deplină comuniune cu divinitatea, cât și în pace unii cu alții, iar pământul rodea de la sine fără nicio muncă ori grijă.
DIANA BARABOI
Tot ceea ce ne înconjoară a constituit dintotdeauna oglinda în care ne-am văzut pe noi înşine. Oriunde ne-am îndreptat privirile, n-am văzut decât sensuri şi relaţii dependente de soarta umilei noastre specii. Ce s-a oglindit până acum în această mare oglindă? Dincolo de câteva bucurii trecătoare, în aproape toate culturile şi religiile, lumea a fost interpretată ca fiind un spaţiu al suferinţei şi al unei degradări continue.
LIVIU COCEI
Cel mai valoros element al lucrării „Detransition. Beyond, Beforre and After” scrise de Max Robinson este acela că se ferește aproape obsesiv să condamne alegerile individuale. Dacă cineva alege să tranziționeze, nu e cazul să îl/o condamnăm. Nu alegerea individuală e problema, ci forțele sociale care determină acea alegere. Modul în care conceptul de alegere e definit, modul în care sentimentele însele sunt definite și interpretate – acestea sunt lucrurile care trebuie investigate critic. Nu persoanele și alegerile lor fac obiectul lucrării scrise de Max Robinson, ci contextul cultural, economic și social al alegerilor noastre.
Creativitatea SmART
Fotografia nu este doar un element central al telefoanelor actuale, ci și felul propriu de a privi lumea și pe noi înșine. Este o formă a artei, dominare, demolare, supraveghere sau performanță, după cum observă Susan Sontag în cartea sa Despre fotografie. Fotografia de serviciu, de familie, de grup sau selfie, constituie baza indispensabilă a unei galerii din dispozitivele moderne ori a albumului clasic.
EUGENIA ZAIȚEV
De unde vine acest nume? Nostalgia vine, conform wikipedia, de la nostos (întoarcerea acasă, noțiune foarte folosită de Homer) și algia (adică durere). Nostalgia conține durere și dorința de întoarcere undeva unde e acasă. În Antichitate, ca în cazul lui Ulise, întoarcerea acasă era ceva extrem de periculos și dificil. Sau, cel puțin, cu multe peripeții. Termenul a fost impus ulterior de mercenarii elvețieni, care sufereau după locurile natale.
AMALIA DIACONEASA
Ecce Homo
Să frunzărești un vechi album de fotografii, cu părinții încă tineri, să asculți muzica din vremurile când erai elev, să inspiri adânc miros de iarbă cosită, ca în copilărie la țară, să admiri un asfințit de toamnă, să pășești tăcut pe cărăruia care duce spre casa bunicilor – ce poate fi mai răscolitor și totodată mai reconfortant pentru suflet decât aceste clipe care te transportă în atmosfera nostalgică a dorului?
DORIAN FURTUNĂ
Terapii filosofice
Este oare nostalgia ceva util sau plăcut ? E un simptom al melancoliei, sau cum i se spune mai de la o vreme, al depresiei? E un avertisment cu privire la nevroză sau o amintire plăcută, care mai și doare un pic? Sensibil este să confirmăm legătura nostalgiei atât cu plăcerea cât și cu durerea, mai precis un fel de punct de întâlnire a bucuriei cu tristețea, a veseliei cu regretul.
HORIA CINTEZĂ
Criticoscop
Rațiuni dialectice
Lucrarea de doctorat a cercetătorului Giuseppe Tateo despre ridicarea celei mai mari catedrale ortodoxe din România în primul sfert al secolului al XXI-lea este interesantă, corect informată, echilibrată, însă, din păcate, fără concluzii aplicate și fără o înțelegere din interior a celor trăite în România.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Contribuții
Pentru Ioan Radu Văcărescu, poezia este o reiterare profană a minunatei pescuiri biblice. Nenea Jean, așa cum îl știu cei apropiați, pare a fi, înainte de toate, un pescar de miraje crepusculare, de simfonii inefabile și grave, deopotrivă, ale memoriei și actualității. În poezia sa, mustul gândului fierbe necontenit, iar, din scrumul întâmplării, renaște o pasăre Pheonix a mirării și a nostalgiei.
SAVU POPA
A venit vara și sunt sigur că te gândești tot timpul cum să te răcorești sau să scapi de un val record de căldură (din nou). Unde să stăm, ce să mâncăm, oare cât alcool să mai bem (în special bere, că tot a început Campionatul European), cât de mult să ținem pornit aerul condiționat și, cea mai presantă întrebare din aceste vremuri de colaps ecologic: cu ce să ne îmbrăcăm?
ALEXANDRU IONAȘCU
Contribuții
George Tomaziu îşi introduce cititorii într-un mediu artistic nonconformist al marilor capitale europene interbelice şi al Bucureştiului celui de-al Doilea Război Mondial, când talentatul pictor se hotărâşte „să-şi ajute ţara” devenind spion al francezilor şi englezilor, raportându-le activitatea militară a trupelor nemţeşti din România. Lecturând textul, se simte parfumul aristocrat al Odessei (vizitat de către diletantul spion în cadrul unei misiuni), se descoperă cruzimea trupelor militare din zonă şi starea latentă a „arătărilor” din puşcăriile comuniste româneşti.
HRISTINA DOROFTEI
George Tomaziu, Jurnalul unui figurant sau curajul de a fi altfel
Apariția unei istorii a literaturii este un eveniment care consacră existența unei literaturi. Cu atât mai mult, apariția unei istorii a istoriilor literaturii reprezintă o consacrare atât a literaturii ca atare cât și a criticii literare din spațiul literaturii respective. Este cazul apariției unei cărți-eveniment pentru literatura și istoria literară românească, Istoriile literaturii române, ediție îngrijită de Irina Petraș, o antologie de texte critice care își propune să realizeze o privire de ansamblu asupra istoriilor literaturii române.
DAN LAURENTIU PĂTRAȘCU
Contribuții
Îndată ce o clădire mare află despre mulțimea imensă de senzori, actuatori și controllere din constituență, precum și despre conectarea la rețea, ea începe să își confecționeze pe îndelete câteva mici surse de energie electrică, de rezervă – pile galvanice, foto-voltaice, pile de combustie, pompe de căldură, și toate bine disimulate în pereți, în ferestre, în subsol – astfel încât oamenii să nu o mai poată decupla.
MIRCEA BĂDUȚ
Poezie
Stăm în jurul mesei/ mai mulți decât ar încăpea vreodată în jurul unei
mese/ Aşa e la tinereţe – îmi zic ca un bătrân/
Bem din aceleaşi pahare cu aceeaşi măsură
fără măsură/ Muzica vârstei ne leagă pe viaţă/ muzica noastră cu plete.../
noi cu părul lung/ Fumul de ţigară ne dă poza clipei/ în timp ce clipa uitându-se în pământ/
ratează poza
NIA DAMIAN
Poezie
Dormea până târziu și se îngrijora, nu mai putea prinde momentul când, din copacul de la fereastră, se ivea, foarte devreme – soarele. Abia se anunța - glasul stins al pitulicii pe care o zărise, în treacăt.
FELICIA MUNTEAN
Exercițiile II
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
#/media/File:Edvard_Munch_-_Melancholy_(1894).jpg){kind=link}