NR. 5 / 2025
Revăzând câteva studii ale lui Blaga, îndeosebi din Trilogia cunoașterii, am constatat, ca și altădată, o reală altitudine a reflecției sale filosofice. Se remarcă imediat ca un spirit cultivat și dezinvolt, de o anvergură impresionantă în asumarea unei problematici în continuare relevante. Cred că face parte din categoria acelor gânditori care, puțini la număr, anunță o viziune proprie, greu de ignorat în economia spirituală a timpului.
ȘTEFAN AFLOROAEI
În Dejunul pe iarbă (1968) de Sorin Titel, deşi exersând o altă tehnică narativă decât în romanele precedente, scenariul prezentat anterior continuă, mai pulverizat şi întretăiat de secvenţe contrapunctice. Dar trecerea de la o strategie discursivă la alta, asumată, aproape programatic, mai ales în partea a doua, nu alterează nicidecum temele obsedante, imaginile ce revin parcă din magma clocotitoare a unui subtext încă în fierbere. „O carte a timpului”, cum o numeşte autorul însuşi, în care mecanismul memoriei este omniprezent, chiar dominant, dar abordat şi înţeles în cheia narativă a unui nouveau roman.
DORIN ȘTEFĂNESCU
Contribuții
Matriţa gîndirii cioraniene a fost decodificată pînă acum din varii unghiuri: fie filosoful ar fi specialist în problema morţii, cum însuşi s-a caracterizat, prin urmare: un fel de slujitor la curtea lui Thanatos, care vorbea dialectul acestuia, fie ar fi scepticul de serviciu al universului, cum au conchis mulţi dintre exegeţi, un spirit cuprins de o deznădejde totală şi radicală, vecină dacă nu asemănătoare cu deşertăciunea Ecleziastului.
Pe măsură ce înaintezi spre Șanta, satul fantomatic în care tânărul Cioran a scris Pe culmile disperării, forța gravitațională a luminii pare să crească gradual până la punctul în care copacii, frunzele, și casele devin toate fragmentele unei unice substanțe luminiscente. Lumina domină atât de puternic satul încât îți dai seama că Cioran nu-și putea încheia lucrarea decât cu ideea dizolvării existenței într-o „lumină totală”.
DRAGOȘ GRUSEA
DOSAR: Conștiința: întrebări, paradoxuri, răspunsuri.
A avea sau a nu avea scrupule? Aceasta pare a fi întrebarea antropolitică fundamentală de la Machiavelli încoace. Dacă la nivel interpersonal, a acționa fără scrupule este condamnabil, la nivel politic pare a fi o virtute. La fel ca soldatul roman care nu se poate opri din marșul festiv pentru a-și scoate pietricica (lat. scrupulum) din sanda, omul politic nu-și permite luxul de a sta să cugete, de a se lăsa chinuit de dileme morale sau de a se răzgândi prea des pe parcursul mandatului său. Asta e treaba cetățenilor responsabili și, în mod special, a filosofilor.
Fericiți cei care se pot aprecia pe ei înșiși cu obiectivitate. În rest, noi ceilalți avem nevoie de validarea din partea uneia sau mai multor persoane care se află în afara noastră. Dar cine să fie acest observator care ne oferă validare? Cineva neutru și priceput la oameni sau un prieten care se jenează să ne arate defectele pentru că nu înțelege prietenia precum stoicii ca pe încă un domeniu în care să își exerseze acea virtute care nu se abate de la dreptate și adevăr? Unii ar spune, și, poate, pe bună dreptate, că numai Dumnezeu ne este adevăratul judecător.
ALEXANDRU POPP
Termenul „conștiință” provine din latinescul conscientia, acesta fiind un calc pentru cuvântul grecesc συνείδησις („conștiință”), derivat din σύνοιδα („a cunoaște”; „a fi conștient de”), compus din συν- („cu”) și οἶδα („a ști”). Teologul Watson analizează evoluția acestui termen, amintind faptul că, inițial, avea o conotație neutră, desemnând evaluarea faptelor din trecut, fie bune, fie rele, în timp ce în Noul Testament ajunge să desemneze „un gardian pus de Dumnezeu să supravegheze omul”.
DIANA BARABOI
Atrofia conștiinței nu există ca termen medical consacrat. În locul acestei formulări, îndatoritorul motor cu inteligență artificială îmi sugerează atrofia cerebrală, adică micșorarea creierului din cauza bolilor sau a vârstei. Și asta mă duce cu gândul la una din întrebările cu răspuns aparent facil, dar nedemonstrat încă: este creierul sediul conștiinței? Care structură, ce mediator, ce succesiune de sinapse ne face atât de diferiți în ceea ce privește conștiința. Mă refer la conștiință ca acel sentiment al responsabilității morale.
CRISTIANA POPP
Atrofia conștiinței sau întoarcerea mizantropului către lume
Un termen des utilizat este cel de „amintire conștientă”. La prima vedere destul de pleonastică, noțiunea rămâne susceptibilă să ofere surprize. Există, într-adevăr situații de amintiri inconștiente sau, cel puțin, căzute temporar într-o stare de virtualitate, dar nu o asemenea distincție vizează formula amintită. E vorba despre o altă situație cu mult mai problematică, a acelor amintiri scindate, ce par a fi „povestite” de un narator lăuntric sau văzute de un observator superior trăirii de primă instanță.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
Limbajul ascunde multă filosofie, e un adevăr despre care am mai vorbit. A fi conștient înseamnă a fi cu știință, în știință, a ști că știi. În alte limbi lucrurile stau în mod similar. În engleză, aware înseamnă conștient, cumva treaz. În germană, bewusst are legătură tot cu a ști, rădăcina verbului e ”a ști”. Conștiința presupune să știi că știi ceva. Nu ajunge să știi, ci trebuie să știi cumva că știi. Conștient are legătură cu a fi treaz, a nu dormi. Se vorbește și de ”câmpul conștiinței”, accesat în stare de trezie. Starea de trezie e necesară pentru a fi conștient.
AMALIA DIACONEASA
Fiecare om, potrivit firii sale și aducând în completare cunoștințele determinate de sistemul de reprezentări dobândit, poate să ridice sau nu problema conștiinței, astfel că, în termeni de modele, teorii și povești, nu ducem lipsă de «păreri» în ceea ce privește conștiința. Cu privire la ea, putem aduce în discuție snoava orbilor și a elefantului, doar că, în ceea ce privește acel lucru numit generic «conștiință», avem o sumedenie de orbi relatând despre un elefant intangibil.
CĂTĂLIN MARIN
Pentru a înțelege mai bine sensul conștiinței creative, voi sublinia câteva detalii despre ce este o fotografie, și ce legătură are aceasta cu conștiința de sine. Fotografia, în general, fixează clipa, ne apropie de emoțiile retrăite sau poate, conturează o atmosferă atemporală. Etimologia cuvântul fotografie provine din limba greacă: φῶς (phōs) – care înseamnă lumină și γραφις (graphis) – care se traduce prin a scrie, adică scriere cu lumină.
EUGENIA ZAIȚEV
(Filosoful) Poate că ceea ce numim noi conștiință nu e decât o iluzie a minții, după cum mirajul din pustiu nu e decât o iluzie optică? Sau poate că această conștiință e un produs al fiziologiei cerebrale, după cum tensiunea arterială e un produs al lucrului inimii și al presiunii vaselor sangvine? Și dacă după un stop cardiac dispare tensiunea, după moartea creierului dispare și conștiința, la fel ca respirația, la fel ca orice alt proces vital.
DORIAN FURTUNĂ
O dezbatere despre conștiință, dintre un filosof și o cioară
Terapii filosofice
Conştiinţa e şi acum văzută ca un aspect eminamente uman, în mod tradiţional fiind privită drept ceva providenţial, sacru. Până foarte recent, discuţia despre conştiinţă s-ar fi întâlnit cu siguranţă cu discursul despre suflet. Însă odată cu dezvoltarea ştiinţifică, demarată de biologie, psihologie şi continuată de neuroștiințe și „computer science”, această discuţie a ajuns să se concentreze tot mai mult pe aspectele care pot să ateste conştiinţa de sine a altor specii sau chiar a maşinilor inteligente.
HORIA CINTEZĂ
CRITICOSCOP
Cine mai citește astăzi tragedie greacă? O întrebare repetată periodic atunci când se pune în discuție relevanța și viitorul studiilor clasice și căreia i se dau tot felul de răspunsuri venite de la specialiștii în domeniu, răspunsuri care de cele mai multe ori ocolesc adevărul. Există din ce în ce mai puțini amatori de tragedie greacă în rândul laicilor și din ce în ce mai puțini specialiști în rândurile celor din mediul academic.
ELENA RUSEI
Scris la persoana I din perspectiva unui jurnalist contemporan, specializat în omoruri și fapte diverse, celibatar trecut de 40 de ani, un mulatru cu o mamă româncă și un tată camerunez, Soarele negru aglomerează caleidoscopic scene din România socialistă, postcomunistă și globalistă, păgânism de inspirație neonazistă, stadiul psihiatriei în URSS-ul stalinist și iarăși România ceaușistă, dar și referințe culturale diverse, de la muzica ușoară a anilor 1970-2000 până la marotele stângii intelo din România anilor 2010-2020.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Mari corespondențe este o carte esențială în înțelegerea mecanismelor care determină scrierea unei scrisori, dar și a modului în care a fost și este percepută scrisoarea. Livius Ciocârlie investighează în acest volum, cu bine-cunoscutul său rafinament, câteva texte epistolare ale unor personalități ale culturii universale, fără a se lăsa copleșit de rezonanța prestigiului acestora. Dimpotrivă, ceea ce-l interesează este, cu precădere, omul care se mărturisește prin intermediul scrisorii, care devine un teritoriu al confesiunii, un fel de jurnal intim-deschis.
DAN LAURENTIU PĂTRAȘCU
Romanul Soarele negru, care a primit recent premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru proză, se remarcă, înainte de toate, prin complexitatea barocă a unor narațiuni identitare, alcătuite din simboluri și repere mnemonice, fantaste, onirice, crepusculare, etc. Avem de-a face cu un roman-miriapod, un roman-metaforă, în care mareele poveștilor acoperă teritorii biografice, complexe, iar destinele personajelor interferează și reverberează într-o permanentă pendulare între concret și fictiv, între alteritate și alienare.
Ne imaginăm cu greu aplicările de numere extrem de mari, iar atunci când totuși jonglăm cu aceste cardinalități extreme, o facem cumva abstract, decuplați, fără să le asimilăm profund, fără să ne raportăm psihic la ele. Și vă propun două exemple de asemenea aplicări: timpul și oamenii. (Cât de ușor ne este să asimilăm miliardele de ani de transformare subtilă a materiei cosmice și respectiv telurice? Sau miliardele de oameni, colegi de planetă?)
MIRCEA BĂDUȚ
Discuțiile din cercurile feministe au opus, încă din secolul XIX feministele care priveau emanciparea femeilor ca pe o chestiune ce putea fi rezolvată prin acordarea de drepturi egale femeilor și feministele care visau la un ideal mai radical în care atât ele cât și bărbații vor trăi într-o societate mai dreaptă. Un secol mai târziu, problema rămâne nerezolvată. În actualitate există puține feministe care privesc exclusiv către un ideal transformator al societății, către emancipare prin schimbarea sistemului economic.
Când se vorbeşte despre cinematografia românească anterioară 1990, toată lumea este de acord că lungmetrajele româneşti din acele vremuri erau lipsite de sex şi nuditate şi toată lumea are dreptate. Filmul românesc din comunism suprimă cu talent erotismul şi prezintă nişte personaje care nu cunosc odihnă sau timpi morţi, ci sunt mereu în mişcare, fixaţi doar pe îndatoririle lor de muncă, fiinţe admirabil de hipersociale.
ALEXANDRU IONAȘCU
UVERTURA
Îndesată undeva în colțul minții și totuși arbitru acid, etern prezent, al deciziilor și faptelor noastre, conștiința se poate recunoaște fiziologic în acel „gol în stomac” care, indiferent câte argumente ne oferim, ne anunță că ceva din ceea ce am făcut nu este bine. Problemele de conștiință le regăsim și în sfera muzicalului, traduse deopotrivă în apelul la intrigi sau texte cu valoare de introspecție cât și în dramatizarea conflictelor de ordin filosofic, transpuse în plan muzical prin mijloace specifice discursului.
Simfonia a IV-a în sol major este cea mai scurtă şi restrânsă din punct de vedere al instrumentaţiei. Din ea lipsește „artileria grea” a orchestrei, trombonii şi tuba, iar folosirea percuţiei este foarte limitată. Cu această simfonie, creată între anii 1899-1900, Gustav Mahler surprinde printr-o reîntoarcere la estetica și valorile clasicismului, prin ciclul cvadripartit (simfonie în patru părți), orchestra de dimensiuni vieneze, tematica mozartiană şi atmosfera unei poetici paseiste, prin alegerea în final a cântecului despre „Viața cerească”.
LEONARD BOGA
Contribuții
Ce-i cu tine? mă întrebi.
Nimic, îți răspund. Mă dor degetele.
Nu numai degetele:
Mă dor oasele pumnului și ale mâinii
Iar doctorul nu știe să-mi spună de ce -
Mă trimite acasă în durerea mea, fără diagnostic.
Văd și eu că analizele de laborator
Mi-au ieșit bine:
Rezultatele nu indică vreo afecțiune
De natură să-mi producă
Neplăceri.
ANGELA MARTIN
Poezie
Am legat aripile conștiinței
să nu se mai înalțe.
Am silit-o să rămână jos
într-o lume anistorică
într-o stare nonconștientă
încătușată de lanțurile libertății.
Am lăsat-o să se târască
printre fantome vampirice
ce colindă coridoarele minții
hrănindu-se cu scântei de luciditate
mutilate de comoția lumii oarbe
în ochii cărora conștiința e o vină.
GABRIELA BOTICI
Proces de conștiință
Ai dreptul
să nu scrii nimic.
Tot ce scrii
poate fi folosit
împotriva ta.
NIA DAMIAN
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 