NR. 4 / 2024
Mi-a reținut mult atenția în ultima vreme o idee sau, poate, o credință ce revine frecvent în anumite discuții asupra stării omului de astăzi. Privește, de obicei indirect, faptul înțelegerii de care omul ar fi în stare, posibilitatea de a înțelege ceva anume. Ar putea fi formulată în felul următor: faptul înțelegerii nu constituie o capacitate aparte, precum limbajul sau memoria, nici ceva decisiv pentru ceea ce facem, pentru ceea ce suntem sau dorim să fim. Decisive ar fi altele, față de care înțelegerea e mai curând ceva marginal, contingent până la urmă. Poate să aibă loc sau să nu aibă, fără ca prin absența ei să se întâmple ceva îngrijorător. Omul poate să gândească eficient sau să facă destule lucruri și fără a înțelege neapărat ce gândește sau ce face.
ȘTEFAN AFLOROAEI
Dincolo de ceea ce comunică și modul în care este transmisă, emoția artistică este generată în egală măsură de faptul că în spatele operei care o conține întrevedem experiența umană a autorului/autorilor ei. Nu percepem în același mod o operă care este rezultatul emoțiilor, frământărilor, obsesiilor, nebuniei unei ființe umane și alta despre care știm că a fost produsă de un algoritm pe baza altor opere create de om. Inteligența artificială poate produce o lucrare în stilul lui Shakespeare, dar indiferent de calitatea ei felul în care o percepem este influențat de faptul că autorul nu e Shakespeare.
ROBERT CORAVU
Creativitatea SmART
Prin urmare, inconștientul constituie partea importantă pentru a fi creatorul adevărat, poate nu în măsura unui geniu, dar cu siguranță un inovator autentic sau un romantic (ne)descoperit. Însă, sunt și persoane care își ignoră partea inconștientă. Cel care poate adopta și această ignoranță, dar și perspectiva productivă a inconștientului, este geniul creator, desigur. A fi un geniu creator presupune îndemânare, vocație, predestinare. Exemple sunt în istoria omenirii, dar nu prea multe. Însuși vestitul slogan „A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea” aparține unui geniu incontestabil – William Shakespeare.
EUGENIA ZAIȚEV
DOSAR: A fi sau a nu fi?
Poezie
Toate liniile vieții / se spânzurau / cu aceeași funie / în podul palmei / lângă o gheată / O lamă traversa / pe roșu / încheietura mâinii / semaforizată
NIA DAMIAN
Unghiul Punk
A fi. A ființa. Apoi moartea și spasmul desființării trupului, adică privarea lui de ființă. Rigor mortis. Treci peste și judeci la des-ființarea tuturor trupurilor, des-ființarea ultimului trup. Cadavre -îngropate sau nu – întruchipând un oraș părăsit pe care nici natura nu se mai obosește a-l devora cum făcea altă dată cu templele cambodgiene ori mayașe. Uitarea, praful și pulberea. Mai apoi, viața strivită de prăvălirea unui dumnezeu lipotimic sau comatos care și-a strivit puii asemenea unei purcele rozalii și prea grăsane pentru genunchii’i fragili.
CĂTĂLIN MARIN
Apoptoza este inclusă în comportamentul normal al celulelor, ea fiind declanșată fie de factori intrinseci (celulele pornesc în acest proces ireversibil de sinucidere fiindcă sunt supuse stresului celular care ar produce, mai devreme sau mai târziu, mutații genetice) sau de factori extrinseci (alte celule emit semnale pro-apoptotice către celulele cu mutații sau infectate viral). (…) diferența cea mai importantă între cele două forme de moarte celulară este implicarea celulei în propria sa moarte. În timp ce necroza, moartea catastrofală a celulelor, este o moarte „pasivă” în care victimele nu pot interveni, apoptoza este o moarte controlată de însăși celula victimă, un fel de suicid eroic precum cele ale ultimilor apărători ai bastioanelor cetăților.
CRISTIANA POPP
Adesea apare întrebarea: ce ai fi dorit să se petreacă pe 7 octombrie? Ce trebuia să facă Israel? Păi, probabil că trebuia ca acest guvern să cadă întrucât este parte a problemei și nu are cum să fie sursă a soluției. E ca și cum încerci să stingi focul cu benzina cu care a fost aprins. Apoi trebuia judecat la rece. Adică? Păi dacă vorbești acum despre pace sau negocieri ești acuzat că ești pro Hamas. Ideea este să fii pro adevăr, pro rațiune.
Pe muntele lui Zarathustra
Fenomenologia spiritului a lui Hegel reprezintă fără îndoială momentul în care problema învierii ajunge în centrul metafizicii. Căci spiritul poate fi fenomenologic numai în măsura în care învierea străbate natura și mai ales timpul. Timpul primar este ceea ce Kant numește das reine Nachainander, adică „purul fapt de a fi unul după altul”. Acest „unul-după-altul” este o negativitate pură în care fiecare moment neagă momentul precedent și este negat instantaneu de momentul imediat următor.
DRAGOȘ GRUSEA
Cert este că adunătura aceea de atomi care este un cadavru are de-acum o altă cauză finală. Râme și alte feluri de viermi îl așteaptă cu o poftă nedisimulată pentru a-l transforma în compost. Pentru o vreme vor rămâne doar oasele care împart chimia cu pietrele, dar se vor risipi și acestea. Ține de biologia morții. Acest e contextul golit de strălucire al omului pe pământ, căci, zice tipicul bisericesc, „şi iarăşi m‑am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?”
ALEXANDRU POPP
Treptele Diotimei
Prin urmare, sacrificiul simbolizează locul omului in ordinea lucrurilor. De aceea, execuția acestui ritual trebuie să fie impecabilă, fără abateri de la vreo regulă tocmai pentru că prin el se articulează poziția omului în lume. Rețeaua de gesturi și acțiuni care au loc în timpul ceremoniei de sacrificare a victimei are o semnificație teleologică, fiind îndreptată către un gest final (telos), care să stabilească în cetate relații favorabile între oameni și zei.
ELENA RUSEI
Spiritalia Christiana
Sinuciderea nu este sub nicio formă martiraj, căci mucenicul refuză să își lepede credința, luptă până la final pentru adevăr și acceptă cu voie bună moartea martirică, primindu-și astfel, cununa, dar nu o caută în mod vădit, nu renunță la viață pentru a câștiga o răsplată, căci el nu caută propria lui cinstire. Cununa trebuie meritată, trebuie câștigată prin fapte bune, în niciun caz ea nu este dobândită abandonând lupta.
DIANA BARABOI
Am cunoscut mai întâi viața ca fiind procesul care mă intenționează, mă dorește ca pe cel mai înalt punct de împlinire al ei. Înainte de a fi un eu, înainte de a fi cineva, înainte de a căpăta o minimă conștiință de sine am fost chiar acest elan, acest impuls, acest proces spre mine însumi. Devino ceea ce ești! își are originea în acest imperiu care se extinde formându-mi chipul.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
Cu toate că, de cele mai multe ori, omul recurge la acest gest ultim (arareori necugetat) în urma unei mâhniri secvențiale, a existat o vreme în care sinuciderea era considerată expresia supremă a libertăţii şi a demnităţii umane. În Antichitatea greacă, exceptându-i poate doar pe pitagoricieni, mai toate şcolile filosofice au fost îngăduitoare nu doar cu ideea, ci şi cu practica suicidului, mai ales în anumite conjuncturi.
LIVIU COCEI
Chiar dacă minciunile au picioare scurte, totuși au picioare, și uneori picioarele lor scurte te ajută să fugi de lucruri rele mai mult decât picioarele lungi ale adevărului. Câtă dreptate a avut Giordano Bruno! Și ce aberații spuneau contemporanii lui! Dar Galilei a ieșit, cu o minciună, mai bine decât el…
AMALIA DIACONEASA
Ecce Homo
Cele întâmplate i-a îngrozit și i-a impresionat atât de mult pe Collatinus și pe prietenii săi, pe toți locuitorii Romei de fapt, încât s-a dezlănțuit în mod instantaneu o mișcare stihinică de revoltă împotriva regelui Lucius Tarquinius Superbus și a feciorilor săi, care și până atunci și-au arătat caracterul despotic și au abuzat de răbdarea romanilor. Din acel moment încolo totul a devenit parte a istoriei antice: regele Lucius Tarquinius Superbus (adică Tarquinius cel Mândru), care fusese al șaptelea la rând conducător al Romei după legendarul rege-fondator Romulus, a fost alungat de la putere, iar regimul de guvernământ a devenit republican.
DORIAN FURTUNĂ
Terapii filosofice
Chestiunea esențială „a fi sau a nu fi” are cel puțin două moduri aparent opuse, însă compatibile, de a fi înțeleasă. Monologul hamletian speculează mai degrabă dimensiunea tragică a vieții, cea în care a nu fi se opune doar formal lui a fi, din moment ce existența este zugrăvită drept o luptă și o povară. Atâta timp cât întrebarea nu este o invitație la ucidere sau suicid (sui-, dei-, genocid) răspunsul poate fi oferit mai onest dacă adăugăm și „cum?”
HORIA CINTEZĂ
Criticoscop
Rațiuni dialectice
Lucrarea de doctorat a Daianei Gârdan, după substanțiale articole de specialitate publicate în reviste de prestigiu academic, se vrea a fi o introducere în noile tehnici de lucru din critica literară românească, dar și a stării sale actuale aduse la zi. Între lumi. Romanul românesc în sistemul literar modern (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2023) schițează o topografie recentă și globalistă a romanului ca mănunchi de genuri din prima jumătate a secolului a XX-lea în literatura română.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Semne de carte
Modul în care Horia Vicenţiu Pătraşcu îşi gândeşte textele de ficţiune, cuprinse sub denumirea de povestiri filosofico-fantastice, mărturiseşte o apetenţă specială pentru realizarea unor cadre narative ce pun în cumpănă raportul dintre realia şi fictia. (…) Aceeaşi arie filosofico-fantastică este proprie şi romanului Insula fără anotimpuri de Robert Lazu Kmita (Eikon, Bucureşti, 2023), dar miza şi contextul sunt diferite. Arta impecabilă a cuvântului, scriitura desfăşurată în falduri largi, în nuanţele unor descrieri care merg până la detaliul în aparenţă cel mai lipsit de semnificaţie, belşugul expresiv al discursului, cultivând în doze bine cântărite suspansul – toate acestea spun îndeajuns despre talentul artistic incontestabil al unui filosof al religiilor şi teolog totodată.
DORIN ȘTEFĂNESCU
Contribuții
Lecturând lumea și cartea aidoma fețelor aceluiași chip tragi-comic, poetul Dumitru Chioaru surprinde, cu o acuitate nevralgică, absurdul existenței. Filtrate prin sensibilitatea melancolică a structurii sale creative, experiențele concrete sau, dimpotrivă, cele imaginative, irizate de un impuls livresc, își dezvăluie destule prelungiri fantaste și butaforice. Cotidianul, gesturile de frondă îndreptate împotriva regimului, întâlnirile sau călătoriile acestuia poartă, în poezia sa, o aură care le transfigurează orfic, indiferent de gradul deriziunii sau al cenușiului cotidian pe care îl conține oricare dintre cele menționate.
SAVU POPA
Citind cu atenție o carte pentru corecturile de rigoare, mă gândesc la un film anul trecut, dar despre care aflasem încă în anul în care a apărut. Ceea ce vrea să spună că văzusem trailer-ul pe la sfârșitul lui 2020 (sau începutul lui 2021?). Cum te-ai simți dacă ai fi obligat de familie să participi la ceva ceremonie (să zicem parastas), deși nu vrei asta, dar nu vrei nici să-ți enervezi părinții care te susțin financiar, însă descoperi că partenerul sau partenera cu care ai o relație de ocazie este acolo? Acesta este, în mare, scenariul din Shiva Baby (2020), comedia neagră a regizoarei debutante Emma Seligman.
ALEXANDRU IONAȘCU
Volumul Istoria lecturii (în limba engleză A History of Reading) de Alberto Manguel a fost reeditat în anul 2022 la Editura Nemira. Alberto Manguel analizează lectura ca fenomen al umanității, dintr-o dublă perspectivă istorică și subiectivă. Autorul se mișcă pe scara istoriei culturale, observând cum a evoluat conceptul de lectură de-a lungul timpului.
DAN LAURENTIU PĂTRAȘCU
Antropografii
Contribuții
Urmând cealaltă ramură a schemei logice – respectiv obținerea unui mijloc de transport cosmic la distanțe foarte mari care nu se mai supune actualelor limite tehnico-științifice (viteze supraluminice, sau ceva de genul ipoteticului „gaură-de-vierme”) și care să nu necesite sacrificarea unor durate de timp lungi – mai rămâne de discutat aspectul afectării/menținerii integrității biologice și psihice a omului supus acestei teleportări. Însă, dacă vom fi ajuns cu omenirea la acel nivel de dezvoltare, probabil că vom putea considera chestiunea ca fiind rezolvabilă.
Poezie
Rămân fără ritmul știut / se tot modifică și izbucnește și trântește geamuri /scoate în valuri aburii din holul întunecat.
FELICIA MUNTEAN
Blues VI
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 