NR. 2 / 2025
IN MEMORIAM GEORGE BONDOR (1972-2025)
George Bondor s-a născut în 1972 la Rădăuți. A fost unul dintre cei mai importanți filosofi ai generației sale, un profesor de o excepțională vocație, apreciat de fiecare promoție de studenți, un om de o generozitate și de o căldură sufleteasă rarissimă. Reușea să găsească întotdeauna în cei care i se adresau suficiente motive pentru a fi sprijiniți și încurajați în cercetarea filosofică pe care o desfășurau, dar și în actele obișnuite ale vieții. Ctitor de reviste de o înaltă ținută științifică, precum revista Meta: Research in Hermeneutics, Phenomenology, and Practical Philosophy, membru fondator și director științific al Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie practică …
Continuă aici.
DOSAR: Metamorfoza – reformă, schimbare, transformare
Sigmund Freud distinge între două categorii de instincte: instinctele vieții și instinctele morții, eros și thanatos. Teoria, formulată în a doua jumătate a vieții, a fost mai curând ignorată de majoritatea psihologilor și psihoterapeuților. În esență, această teorie susține că în orice ființă cu reproducere sexuată există un impuls spre revenirea la o stare de echilibru totală pe care o ilustrează anorganicul ce precede și în care se originează orice formă de viață. Aceste instincte ale morții constituie baza actelor agresive îndreptate împotriva altora dar și – mai ales! – împotriva noastră înșine.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
Într-o lume tot mai preocupată de cultivarea sinelui, dacă ar fi să ne referim numai la imensa bibliografie dedicată dezvoltării (inter)personale, a devenit un loc comun să dorești să te depășești pe tine însuți/însăți, ca și cum identitatea personală, eul pur sau cum am dori să-l mai numim, în măsura în care ar avea o consistență oarecare, ar putea fi cumva întrecut(ă).
Suntem într-o permanentă, iminentă și fiziologică schimbare. […] Și totuși, cu mici adaptări fizice, mentale și sufletești, noi suntem aceiași oameni. Fiindcă trama aceea fină care ține laolaltă celulele și ne face mai mult decât o complexă structură tisulară rămâne nemodificată. Nu întâmplător din trama asta fac parte, neschimbate, greu muritoare dar și mai greu renăscute, celulele nervoase, neuronii care mor încet pe măsură ce creștem și îmbătrânim, se regenerează extrem de rar, de încet și de neînțeles și păstrează în nucleii lor mari și colțuroși amprenta ființei noastre reale.
CRISTIANA POPP
În vremuri de mult trecute mă jucam de-a reporterul prin satele frumoasei noastre patrii. La un moment dat, într-un sat din Bărăgan, am vorbit cu un profesor de limba și literatura română care mi-a mărturisit că atunci când are nevoie de energie, de relaxare, atinge brazii pe care i-a plantat singur în curte și simte cum se reface. Am încercat și eu această experiență. Pe ascuns, ca să nu mă vadă nimeni, sunt și eu un atingător de copaci.
ALEXANDRU POPP
Ce înseamnă metamorfoză? ”Metamorfoză” μεταμόρφωσις vine din greacă, cum era de așteptat, și înseamnă transformare, de la meta (după) și morphe (formă). Cei mai mulți, când vorbesc de metamorfoză, se gândesc la tranziția rapidă a omizii, a larvei de insectă, în fluture sau în altă insectă căreia i se spune ”adultă”. Dar în special fluturii au metamorfoză completă, adică larva e total diferită de adult. Larva de fluture arată mai mult sau mai puțin ca un vierme, de fapt are corpul vermiform. Tranziția de formă e rapidă, implicând și modificări metabolice, de comportament etc.
AMALIA DIACONEASA
În Sfânta Scriptură se regăsesc numeroase exemple de transformări dintre cele mai variate ale oamenilor în bine ori în rău, fie în urma alegerilor pe care ei înșiși le fac, fie cu ajutorul lui Dumnezeu, fie forțați de împrejurări etc. Protopărinții au pierdut Paradisul alegând să nu asculte porunca primită de Dumnezeu (vide Facerea, 3), la fel și Cain a ales să-l ucidă pe Abel, transformându-se prin propria voință într-un ucigaș de frate (vide Facerea, 4). Iosif, din tânărul vândut ca sclav de către frații săi invidioși, cu ajutorul lui Dumnezeu, devine mare conducător la curtea faraonului din Egipt (vide Facerea, 37-50);
DIANA BARABOI
Tema anunțată pentru numărul actual al revistei ANTHROPOS, Metamorfoza, deschide (ca de fiecare dată) căi de abordare din punct de vedere filosofic, istoric, psihologic și întreg spectrul socio-uman. În articolul de față, voi analiza tema centrală a numărului actual în conexiune cu subiectul rubricii sub umbrela căreia scriu textele mele – Creativitatea SmART.
EUGENIA ZAIȚEV
Puterea de reprezentare a obiectelor și sistemelor matematice e deosebit de seducătoare pentru cei care au apucat să și le însușească în oarecare măsură, însă apare o ironie a sorții, fiindcă acea putere nu tranzitează în afara acelui sistem de reprezentări, lucru până la urmă aplicabil și atunci când vine vorba de sistemul de reprezentări al fiecărui individ ori culturi, dependent în mod direct de asocierile specifice de sensuri.
CĂTĂLIN MARIN
Marginile între care se mişcă sistemul kantian pot fi desemnate de două verbe: „a constrânge“ şi „a lăsa“. În prefaţa la ediţia a doua a Criticii raţiunii pure, Kant extrage ideea filosofiei critice pornind de la structura logică a experimentului ştiinţific. […]Scrierile ştiinţifice ale lui Goethe, mai ales cele botanice, pleacă de la lăsarea naturii să fie aşa cum e ea. Drumul kantian descris mai sus introduce cadrul spiritual mai larg al gândirii goetheene.
DRAGOȘ GRUSEA
Terapii filosofice
Metamorfoza îşi are originea, aşa cum se ştie, în termenul din greaca veche pentru transformare. În mod mai precis, este format din “meta”, însemând “după”, şi “morphe”, adică formă. Probabil că cea mai utilizată întrebuinţare a termenului este cea care vine din biologie şi se referă la transformările multiple prin care trec insectele, precum fluturii, sau peştii, precum tiparii, precum şi amfibienele.
HORIA CINTEZĂ
CRITICOSCOP
În romanul Inimi cicatrizate de M. Blecher, experienţa golului aparţine, înainte de toate, corpului. O operaţie pe viu în cursul căreia tot ce era considerat viaţă plină, lume reală, e evacuat, pus în paranteza suspensiei. Golul nu e o marcă a viului, locul în care acesta se cuibăreşte la adăpost; este însăşi imaginea morţii care se prevesteşte, sincopa exilului.
DORIN ȘTEFĂNESCU
Cele două lucrări voluminoase ale lui Cristian Iftode despre istoria relației dintre filozofie și morala trăită aduc la zi în spațiul românesc o bibliografie cu o tematică specială. Poate fi filozofia o cale de urmat în viața cotidiană a celui care caută să se cunoască pe sine? Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității (Editura Trei, 2022), reeditarea completată a aceluiași studiu din 2011, este primul volum dintr-o trilogie dedicată subiectului moralei ca practică filosofică.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Ștefan Mitroi este continuatorul unei bogate tradiții a prozei dunărene, situându-se în vecinătatea lui Ștefan Bănulescu, Marin Preda sau Fănuș Neagu. Afirmam și cu alte ocazii ale apropierii de literatura domniei sale că, dincolo de talentul nativ al povestitorului de cursă lungă, se remarcă și o extraordinară mobilitate a suprapunerii tușelor de realism magic sau de epos fantast peste o realitate rurală, pitorească.
SAVU POPA
Textul de față continuă povestea presei adresate femeilor din România socialistă. Revista Femeia a apărut săptămânal în format A3, pe hârtie de ziar, din 1946 până în 1947. A urmat o pauză, după care revista Femeia a reapărut într-un cu totul alt format. O analiză atentă a evoluției revistei Femeia este extrem de utilă, deoarece aceasta reflectă cu precizie schimbările profunde prin care țara noastră a trecut la mijlocul secolului trecut.
Vă propun un excurs temporal nepretențios de-alungul civilizației umane, punctat cu câteva repere istorice și antropologice, prin care să urmărim evoluția celor două concepte. Și pentru o așezare comprehensibilă a constructului logic propus, vom începe cu o formulare succint-explicativă a respectivelor concepte.
Contribuții
Privind oamenii din jur nostru, parcă mai mult ca oricând, intuim şi simțim mirosul unei boli epidemice mult mai pestilențială decât istoriile medievale; orbirea socială e ca o maladie perversă care se răspândeşte, silențios, de la un om la altul. Raportarea la modelul biomedical poate fi un exercițiu, pe cât de exagerat, pe atât de util ȋn sensul unei posibile conştientizări. Primul pas ar fi să descriem simptomele chiar dacă nu ating cotele necesare pentru a solicita ajutor sau le ignorăm.
RADU-MIHAI DUMITRESCU
Romanul Recunoștință (în franceză Les Gratitudes) al lui Delphine de Vigan reliefează tematic senectutea, văzută ca o atenuare a ființei până la indistinct, până la estomparea a ceea ce a fost cel care își poartă din ce în ce mai greu povara anilor și iminența sfârșitului. E un roman atipic, pentru că totul pare a fi creat tocmai pentru a aduce în discuție o problematică pe cât de gravă, pe atât de sensibilă: singurătatea vârstnicilor, ființe dezbrăcate de rosturile și sensurile acestei lumi.
DAN LAURENTIU PĂTRAȘCU
E dificil să găsești studii științifice despre fericire în lucrările psihologilor sovietici; un asemenea subiect de cercetare aproape că lipsea. Sovieticii au analizat minuțios stările emoționale omenești, au efectuat experimente sofisticate, dar, fiind practici în abordare, în sfera lor de interes intrau reflexele fiziologice și emoțiile ușor de clasificat: cele de bucurie, de furie, de tristețe, senzațiile de durere sau de oboseală ș.a.m.d.
Gastronomia a fost un subiect important și în cinematografie, bucătăria, gătitul, bucătarii, totul s-au reflectat în diverse moduri în acest mediu socio-cultural numit film. Fiind vorba de cinema, gastronomia apare fie ca element principal – personajele gătesc ca mod de viață –, fie vedem secvențe în care un personaj se întâmplă să gătească și se laudă că este cel mai puternic bucătar de la invenția fripturii încoace (să zicem Al Pacino în acel Donnie Brasco).
ALEXANDRU IONAȘCU
UVERTURA
Pentru Romantism, suferința și eșecul – în special în dragoste, formulau norma existenței. Reevaluarea comportamentului romantic din perspectiva prezentului ar putea fi ușor suprapusă unor exemple concrete, dacă am face o referire rapidă la destinul lui Robert Schumann, verva și pasiunea lui Franz Liszt sau amestecul de contradictoriu specific lui Hector Berlioz.
Gustav Mahler s-a născut în 1860 în Imperiul Austriac și a trăit o parte importantă din viață la Viena. Continuă tradiția compozitorilor austro-germani (Haydn, Mozart, Beethoven, Schumann, Schubert, Brahms, Wagner) și deschide noi orizonturi către muzica secolului XX. Timp de 10 ani (între 1897-1907) a condus Opera din Viena în calitate de director și dirijor. Deși a fost un mare iubitor de operă, în mod curios, nu și-a manifestat interesul de a compune operă și balet, creația lui cuprinzând doar simfonii și lieduri pentru voce și orchestră.
LEONARD BOGA
Poezie
Ca și cum
în loc de picioare
i-ar fi crescut întreg scheletul meu
Rotit
părea mai vesel
în afară trupului lung
nu mai desenase nimic de mult
Apărea seara
Creșteau mușchi peste pardoseala din ceară veche
Și ziduri negre
Acolo ne rezemam noi
și niște arbori
cu spatele la soare
FELICIA MUNTEAN
Poezie
Mi-ai despletit firele gândurilor
până la rădăcină
până la acel mănunchi
ce aduna ideile laolaltă. [...]
Trăim frânturi de povești
neterminate
fraze întrerupte
uneori înainte de verb
rămânând golul care-și caută
cuvintele pierdute în neant.
GABRIELA BOTICI
Nu mai am ce să ascund în palme
de când nu mai am palme
Nu mai pot să ţin în braţe
antebraţe
Sânul meu stâng a fost extirpat
parcă şi inima înlăturată
Oul din pântecul meu
în care creştea un zeu
a fost răpit de omul
cel mai cumplit
Mi-e greu fără ochi
dar tot mai pot vedea
un capăt de stea
NIA DAMIAN
SUPLIMENT PSIHOTERAPIE ȘI FILOSOFIE
Grupaj realizat din intervențiile participanțiilor la conferința „Sclipiri de serenitate paradoxală: Emil Cioran și Psihoterapia Centrată pe Persoană”, organizată de Asociația Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană, București, Seneca Anticafe, 8 februarie 2025.
Pentru a înțelege istoria domeniului în care m-am pregătit, Psihoterapia Centrată pe Persoană, am început să explorez posibilele sale rădăcini în perioada de dinainte de 1989. Am ales această perioadă, deoarece a fost momentul în care metoda era înfloritoare în Statele Unite ale Americii și, de asemenea, promovată în Occident. În anul 1987, Carl Rogers a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace.
GEORGETA NICULESCU
Pentru a-l recunoaște pe celălalt, este necesar să fii deschis și închis, înrudit și separat. În timp ce sfera relațională este foarte prezentă în contextul psihoterapeutic și a fost studiată pe larg, același lucru se aplică noțiunii de separare doar într-o măsură limitată. Mă întreb dacă ultimul deceniu nu a condus la un accent excesiv pus asupra conceptelor de conectare, coexistență, reciprocitate, armonie și simetrie în contextul societal, psihoterapeutic și centrat pe persoană.
Prof. Dr. CHRISTOPH SOLSTREIF-PIRKER
În ce măsură putem vorbi, la modul serios, în fața unor specialiști în domeniul psihoterapiei despre o terapeutică cioraniană? Este această sintagmă doar un mod de a vorbi, o metaforă sau ascunde ceva real? Oare am putea desprinde din cărțile lui Cioran măcar câteva principii care pot întemeia o nouă abordare terapeutică, elementele unei metode prin care să-l facem pe client să se maturizeze, să crească sau, măcar, să se simtă mai bine? Este Cioran omul sau autorul potrivit pentru așa ceva?
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
Cioran nu a cunoscut budismul doar prin intermediul lui Schopenhauer sau al lui Nietzsche. Legătura lui cu diversele curente ale filosofiei orientale este foarte veche, fiind inițiat, între alții, de prietenul său Mircea Eliade. În stilu-i binecunoscut, Cioran și-a ascuns în mod constant erudiția, dând apă la moară detractorilor, care au crezut că i-o pot contesta. Pe de altă parte, este destul de clar că nu era ceea ce numim un specialist în budism, cum este Mircea Eliade, ci mai degrabă un pasionat al acestei religii și un interpret empatic și filosofic avizat al textelor budiste.
ARTHUR SUCIU
Există prejudecata că avantajul (sau dezavantajul, după caz) de a practica filosofia eseistico-literară (categorie în care îl cuprindem și pe Cioran) este că poți vorbi despre orice, poți să-ți dai cu părerea despre orice, fără a fi acuzat de incompetență. În fond, filosoful eseist este un fel de poet al ideilor, un filosof care vine să ne încânte cu textele sale și deci nu este necesar să-i cerem socoteală asupra adevărului spuselor sale (că nu este întocmai așa am arătat în altă parte.
MARIUS DOBRE
Pentru unii dintre cititorii săi efectul pesimismului ce străbate fiecare rând scris de Cioran este, paradoxal, unul tonic, reconfortant, dătător de seninătate și chiar de voie bună. Întrebarea: de ce se întâmplă astfel când temele lui favorite sunt: moartea, eșecul, boala, suferința, sinuciderea și altele de același fel?, se impune firesc. Întrucât mă socotesc, de la o vreme, ca făcând parte din această categorie de cititori, voi încerca să ofer un răspuns luând în considerare mai multe aspecte.
LEONID DRAGOMIR
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 