NR. 12 / 2025
OMUL ANULUI 2025
TEODORA STANCIU
Doamna Teodora Stanciu este o personalitate deja recunoscută în spațiul nostru cultural și spiritual. Această recunoaștere și-a dobândit-o grație unei dedicări totale din partea dumneaei actului de cultură și celui de comunicare care se adresează unor mari comunități de oameni.
DOSAR:
ARTA – EMOTIE, DIVERTISMENT, CUNOASTERE?
Arte Fact
Dacă acceptăm premisa că arta este o formă de cunoaștere a lumii și sinelui, atunci felul în care o societate se raportează la arta ei spune despre nivelul ei de luciditate culturală mai mult decât orice statistică. Arta nu pretinde să explice realitatea, nu o ordonează în concepte și nu o supune demonstrației; ea o transformă în viață personală, o traduce în experiență individuală, în emoții și sentimente, în trăiri profunde ce reflectă însăși esența umanității.
Nocturne
Arta este adesea încărcată excesiv cu sensuri, teorii și promisiuni de progres. Textul propune o schimbare de perspectivă. El pledează pentru o simplitate neintențională în artă, una care nu seduce, nu motivează și nu oferă soluții. O simplitate care face loc eșecului, întunericului și finitudinii. Prin exemple din arta vizuală și film, autorul arată că tocmai confruntarea cu limitele, cu moartea și cu tăcerea poate reda artei o funcție esențială: aceea de a face experiența umană suportabilă și inteligibilă.
Arta de astăzi pare a fi singura întreprindere umană caracterizată de o lipsă absolută a criteriilor. Nu orice face un fizician este fizică, nu orice face un filosof este filosofie, dar orice trăsnaie ce-i trece prin cap unui artist, fie ea cât de infantilă, este artă. Simptomatică pentru acest fenomen este o întâmplare petrecută în 2016 la muzeul de artă modernă din San Francisco, când doi studenți au lăsat o pereche de ochelari într-un colț al muzeului, vizitatorii crezând că este vorba de o „operă de artă” care „bate adânc” și ale cărei semnficații trebuie scoase la lumină.
DRAGOȘ GRUSEA
Arta cuvântului
În acest articol voi prezenta teoria dezvoltată de Eugeniu Coşeriu şi de unii dintre discipolii săi, privind cele patru universuri de discurs, corelate cu cele patru moduri ale cunoaşterii umane. Între altele, această teorie oferă un cadru epistemologic adecvat pentru o reîntemeiere a stilisticii – subdomeniu al lingvisticii care se ocupă de „stilurile funcţionale” sau de „structura stilistică” a limbilor, o alternativă fructuoasă faţă de direcţia încetăţenită în studierea stilurilor din lingvistica modernă.
VICTOR CELAC
Pasiuni moderne
În 1999, criticul literar Elaine Scarry se plângea, în cartea sa On Beauty and Being Just, de „alungarea frumuseții din științele umaniste în ultimele două decenii”. Un sfert de secol mai târziu, pare corect să spunem că, în privința statutului frumuseții, lucrurile au rămas mai curând neschimbate. Sunt invocate mai multe motive pentru această neîncredere față de frumos. Aprecierea frumuseții a fost mult timp asociată cu naivitatea, însă naivitatea este considerată astăzi un rău mai clar și mai pur decât era odinioară.
Putem dezbate pasional sau ține un discurs filosofic pasionant comentând diverse opere de artă, dar oare artele nu își datorează existența particulară tocmai dispoziției umane de a gândi profund și de a vedea în perspective diferite? Spunea Leonardo da Vinci, vizând afinitatea dintre artă și ceea ce el numea „știință”: „Pentru a-ți desăvârși mintea, studiază știința artei; studiază arta științei; învață să vezi; înțelege că fiecare lucru se leagă de toate celelalte”
LIVIU COCEI
Frumosul, ca și urâtul, se găsește în ochiul privitorului. Bine, nu chiar în ochi, ci mai degrabă în creier. Nu neapărat în cortexul vizual din lobul occipital care primește informații codificate de la retină, pe calea nervului optic cu o mică stație în talamus și apoi le procesează și le înțelege la modul practic: ce este, unde este și la ce folosește (sau cum l-aș putea folosi). Când privim opere de artă, cortexul vizual ia legătura cu două zone foarte speciale din creier: cortexul orbito-frontal și nucleul accumbens care formează sistemul cerebral de recompensă.
CRISTIANA POPP
Ce e arta? Acum se obișnuiește să asociem arta cu estetica, cu sentimentul estetic, cu frumusețea. Credem că dacă facem artă producem frumusețe pentru frumusețe. Arta e o meserie a frumosului, de dragul frumosului, a delectării, a unui tip de divertisment. Arta e legată de ornament, de relaxare, de frumusețe de dragul frumuseții, separată de alte activități. Dar așa a fost întotdeauna? Cuvântul artă (ars) vine din latină și înseamnă meșteșug, abilitatea practică și cognitivă de a face un lucru, de obicei material, dar nu numai. Să nu uităm de controversata lucrare a lui Ovidiu (Ars amendi), care i-a adus exilul printre sciții brutali și sălbatici din Dobrogea de azi.
AMALIA DIACONEASA
Nu știm ce l-a îndemnat pe un hominid din insula Java să zgârie pe o cochilie câteva linii geometrice acum jumătate de milion de ani. Nu știm măcar dacă aceasta este artă, dar sufletul nostru rezonează cumva la această succesiune regulată de linii. Copii fiind, cred că toți am încercat această tentație. Îmi amintesc primele desene netocmite ale copiilor mei și îmi dau seama că aici e ceva mai mult. Îmi sugerează mișcarea valurilor sau poate o melodie.
ALEXANDRU POPP
Desprinsă din contextul ei originar, avertizarea „Mind the gap!”, întâlnită de călători în multe părți ale lumii, poate constitui o paradigmă provocatoare într-o mulțime de situații, și ajunge să aibă o tentă sublimă în contexte privind cunoașterea. Eseul de față nu răspunde complet la întrebarea deja intuită de cititor, ci mai degrabă prezintă o situație interesantă (pentru oricine), iar pentru pasionații de muzică și/sau de fizică reliefează câteva legături între știință și artă.
MIRCEA BĂDUȚ
Dacă la început nu reprezenta nimic altceva decât un exercițiu des realizat în școlile de gramatică și retorică, treptat, opus geminum a devenit un gen literar independent, folosit cu precădere de către autorii latini din Evul Mediu. Mai exact, în cadrul unei lucrări, aceeași temă era tratată de două ori, prima dată în versuri și a doua oară în proză; […] prima parte era extrem de dificilă, cea de-a doua fiind necesară, funcționând ca o cheie de lectură.
DIANA BARABOI
În ansamblul operei lui Radu Petrescu romanul* O singură vârstă (1975) ocupă un loc special. Romanul păstrează câteva personaje din Sinuciderea din Grădina Botanică pe care le plasează într-un cadru epic larg la fel ca în scrierea menţionată, ceea ce dă senzaţia de ubicuitate, de ocupare a unui spaţiu ce corespunde unei geografii spirituale a umanităţii. Este vorba de spaţiul literaturii, în care personajele se mişcă imitând lumea reală după alte legi decât cele ale fizicii.
DAN PĂTRAȘCU
Arta ne obligă să acceptăm că, dacă Dumnezeu există, atunci este în mod necesar o «ființare» sentimentală, iar lucrul ăsta e prea lesne trecut cu vederea de cei care, în ju(i)sările lor de tip (a)gnostic, îl închipuie în mod eronat ca pe un soi de intelectual anxios, fiert în logos, uns cu geometrii, un soi de matematician-inginer cu veleități de mămică-manager, privită din unghiul copilului: azi e Demiurgul cel rău care mă ceartă că nu mi-am mâncat budinca de quinoa, mâine e Demiurgul cel bun — ăla care nu se vede — fiindcă mă lasă pe tabletă când își face unghiile — halal «gnoză» […]
CĂTĂLIN MARIN
Vulgo, spuneau latinii atunci când se refereau la graiul obișnuit, la o vorbă mai pe înțelesul celor mulți, mai pe placul lor. Ne ferim azi de acest cuvânt, ne jenează asocierea cu el, dar tot rămâne emblematic pentru cultura de masă, o cultură răspândită ca niciodată în istorie. Televiziunea, mai mult ca oricare alt instrument al comunicării, a ridicat ceea ce este „vulgo” la nivel de standard al consumului public. L-a făcut invaziv, radial, impozant. L-a făcut subversiv pentru cultura înaltă. A determinat esteticul, profundul și elegantul să coboare la nivelul vulgului.
DORIAN FURTUNĂ
Pentru mine subiectul acestui număr al revistei ANTHROPOS reprezintă un domeniu-mănușă. Eu mă întâlnesc cu arta aproape în fiecare zi…, de la pictură și muzică până la creativitatea de orice fel. Însăși rubrica mea are legătură cu această pasiune profesională, Creativitatea Smart, reprezentând o reflecție despre omul modern, axat pe tehnologie și aflat mereu între ecrane, dar care are nevoie și de artă.
EUGENIA ZAIȚEV
Cuvântul „barbar” – deși la origine o onomatopee din limba greacă – trimite la o experiență primordială de ordin lingvstic, barbarul fiind cel care vorbește o limbă incomprehensibilă. Pentru o ființă lingvistică cum este omul – cel mai evident semn al străinului este că nu vorbește ca el, că nu se poate înțelege cu el. O limbă străină este un adevărat scandal: manifestările unui caracter comun (limba, rostirea articulată) sunt într-atât de strident diferite încât „asemănarea” generalului potențează deosebirea particularului, comunitatea atributului evidențiază disparitatea modurilor.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
Rebarbarizarea ca înstrăinare metafizică în Ispita de a exista
UVERTURA
Personalitate unică a barocului francez, Louis, fiu al lui Charles Couperin, se năştea în 1626 la Chaumes-en-Brie (astăzi Seine-et-Marne), în proximitatea capitalei franceze. Destinul său, deşi scurt ca durată, a determinat în istoria muzicii franceze un moment aparte, deschizând o dinastie de muzicieni ce a marcat prin prezenţa sa istoria muzicii franceze şi nu numai. 25 de ani mai târziu, în 1650, îl regăsim pe Louis la Chaumes, ajutor de notar, gata să-şi înceapă şi pregătirea muzicală, domeniu ce părea să-l atragă şi faţă de care manifesta apetit.
Ca şi predecesorii săi romantici, Schubert, Schumann sau Bruckner, nici Gustav Mahler nu a avut fericirea de a-şi asculta în întregime creaţiile. Simfonia a IX-a în re major a avut prima audiţie la Viena sub bagheta lui Bruno Walter, în iunie 1912, un an mai târziu de la moartea compozitorului. Cea de-a IX-a Simfonie continuă procesul de identificare cu spiritul postromantismului prin revenirea la muzica instrumentală. Din punct de vedere dramaturgic, simfonia se distinge printr-o asamblare mai puţin obişnuită a mişcărilor.
LEONARD BOGA
CRITICOSCOP
Pe final de an 2025, Cristian Preda publică un volum de aproape 1,000 de pagini format mare, intitulat generos Ideologii și ideologi în România contemporană (Editura Humanitas, București). Înainte de a trece propriu-zis la conținutul cărții și metodologia sa subiacentă, se cuvin spuse câteva cuvinte despre structura sa, din care decurge cumva, însă nu la prima vedere, substanța analitică a cărții: împărțit pe familii ideologice, volumul se prezintă ca o enciclopedie, subiectivă, dar cuprinzătoare prin selecție, de personalități intelectuale sau doar politice, alese și mărunțite la nivel de idei, acolo unde există, de către Cristian Preda.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Pentru o lungă perioadă de timp mi-am pus multe întrebări legate de configurația actuală a teoriei feministe dominante – adică cea predată în universități, prezentă în principalele reviste de specialitate, în cele mai importante edituri. De ce a înclinat balanța în favoare feminismului liberal denunțat de autoare faimoase ca Gail Dines? De ce am câștigat bătălia pentru „împuternicire” (să câștigăm porții egale de inegalitate alături de bărbați) dar am pierdut-o pe cea pentru emancipare (să facem alături de bărbați o societate mai bună pentru toți) cum arată Albena Azmanova?
MARIA CERNAT
Romanul Sălbatica al Doinei Ruști urmărește destinele a doi tineri care ajung să se cunoască și să se apropie într-o lume căzută pradă tenebrelor totalitare. Este vorba despre un băiat provenit dintr-un mediu umbrit de autoritatea socială și familială a propriului tată și o fată exilată în mijlocul naturii, cu un trecut demn de marile povești clasice.
Este indiscutabil că o sărbătoare precum Crăciunul și-a pierdut mare parte din miezul religios și a devenit un vehicul pentru consumerism nelimitat. Și asta nu de ieri, de alaltăieri: nuvela lui Charles Dickens, A Christmas Carol (Un colind de Crăciun) este o reacție literară contra comercializării acestei sărbători oricum construit de tradiția creștină pe un fundament esențialmente precreștin. Crăciunul este, în esență, solstițiul de iarnă, sfârșitul anului, trecerea dintre ani când nu știi ce poate aduce viitorul apropiat, adică noul an.
ALEXANDRU IONAȘCU
ESEU
Mi-am făcut până la capăt datoria. N-am fost fericit. N-am plecat dintre oameni nemuritor. Numai neputincioşii sunt nemuritori – valeţii păsărilor de hârtie. Un vers e o bucurie care trebuie ferită de oameni. Cele mai frumoase gânduri pe pămînt mi-au dăruit medalia ratării, delicateţea neomului. Se cuvine deci toamna să nu vreau să fiu fericit.
Terapii filosofice
Am avut prieteni din rândul profesorilor. Am simţit că am cui să îi cer un sfat, cui să mă destăinui, cu cine să mă exersez în arta duelului argumentativ. Fără a se fi pretins vreodată oameni exemplari, cei câţiva profesori cu care m-am împrietenit, au fost cele mai relevante exemple pe care eu le-am avut pentru a mă călăuzi în devenirea mea personală.
HORIA CINTEZĂ
VERSURI
Poezie
„Am înălțimea capacității mele de a vedea!”/
Fraza devine întreg sufletul meu,/ îmi reazem de ea toate emoțiile pe care le simt.(Fernando Pessoa)/
Păi, tocmai ce-ți spuneam adineauri,/căci doar de la tine - maestrul meu într-ale emoției estetice -/am învățat toate acestea./
Există, zici, o înălțime a puterii creatoare a vederii/- eu i-aș spune pathos,/ excitat și de o autosugestie a privirii în felul de a vedea,/
de vreme ce există, pe deasupra, și o alta, generală, a simțirii.
ANGELA MARTIN
Poezie
De la o vreme, mă acoperi,
în fiecare noapte,
cu toată ființa ta.
Albastră, diafană,
amirosind a smirnă și tămîie,
mă îmbrățișezi
și mă ridici
deasupra umilelor bordeie,
deasupra conacelor și palatelor,
deasupra orașelor și
deasupra pămîntului,
RADU ENACHE
Poezie
Lasă-mi pensula minții și rima sufletului!
Și mai vreau ceva: muzica Universului.
Vreau să-mi pictez trăirile în culorile cerului.
Spațiul alb mă revoltă
mă chemă să-i definesc starea.
Vopseaua densă se așează pe pânză
ca un murmur al tăcerii
născând silabe împerecheate.
GABRIELA BOTICI
Poezie
imposibil să știi
dacă ești un poet damnat
dar dintotdeauna în tine-i ceva trist și mort
ceva inversat
dislocat
de parcă sufletul tău e pentru alt trup
sau trupul pentru alt suflet
amanți nepotriviți între care nimic nu s-a legat
sau pentru altă viață
mișcându-se încet ca un melc
a respira e începutul unui vis
într-un vis pictat cu amar
ARTHUR SUCIU
Într-o zi și-au făgăduit
să iubească suprarealist
Din turnul ei de fildeș ea închide ochii
înainte să-i deschidă el
Din turnul lui de veghe el închide ochii
înainte să-i deschidă ea
Doar aşa vor şti
ce înseamnă dorul de a se privi
Darul de a vedea fiecare uimire
Ei fac pe rând de pază la iubire
NIA DAMIAN
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
