NR. 12 / 2024
În definitiv, care e relația dintre a ști și a înțelege? Apare cumva actul de înțelegere ca o formă de cunoaștere? Eventual, ca un demers derivat din cel al cunoașterii? În acest caz, cum de oamenii nu înțeleg tot ce ajung să cunoască în mod precis? Și cum de faptul înțelegerii nu urmează aceeași evoluție ca și cel al cunoașterii?
ȘTEFAN AFLOROAEI
Semne de carte
Dacă putem vorbi de o criză a științelor spiritului, în speță a celor numite „umaniste”, aceasta din două motive pe care le vom analiza în cele ce urmează: în primul rând, constatarea unei crize ce afectează științele exacte ale naturii în întregul lor şi, în al doilea rând, faptul că acestea din urmă nu pot fi privite drept modele de rigurozitate pentru științele spiritului.
DORIN ȘTEFĂNESCU
Criza științelor spiritului. Pentru o nouă atitudine teoretică
Tragedia și tehnologia? Intuitiv, doar privind cele două cuvinte, avem sentimentul că nu merg împreună, că se resping una pe alta, că tragedia este atehnică, iar tehnologia netragică. De unde să vină această reciprocă antipatie? Căci știm că există o artă a tragediei, o poetică a ei și, deci, o anumită tehnică sau un ansamblu de tehnici asociat producerii tragediei, cel puțin ca operă de artă, după cum ne spune Aristotel. Oare numai ca operă de artă?
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
DOSAR: Iluzie Realitate
Pe muntele lui Zarathustra
Începutul Criticii rațiunii pure a fost comparat cu Simfonia destinului a lui Beethoven. Încă din prima propoziție Kant ne dă de înțeles că rațiunea e așezată pe drumul unui labirint fără ieșire: „rațiunea omeneasă are acest destin particular, într-una dintre speciile cunoașterii ei, că e copleșită de întrebări pe care nu le poate evita, deoarece ele îi sunt impuse de natura rațiunii însăși, la care însă ea nu poate răspunde, fiindcă depășesc întreaga capacitate a rațiunii omenești.”
DRAGOȘ GRUSEA
Contribuții
Iluzia s-a definit mereu în legătură strictă cu cunoașterea, fiind considerată o modalitate deformată a celei din urmă. Psihologii au definit-o ca proces prin care „considerațiile empirice intră în conflict cu cele logice”, un fel de percepere eronată a realității. Cauzele care conduc la o astfel de distorsionare a realității sunt multiple și pot fi de naturi diferite.
ELENA RUSEI
În expresia „viața bate filmul” se sugerează că realitatea este mai puternică decât iluzia. În felul acesta, un film sau chiar și o carte „bazate pe fapte reale” indică o superioritate a priori a operei care urmează să fie cunoscută. Din start, se crede că o creație artistică inspirată de evenimente care au avut loc e mai bună decât una complet ficțională. Or, cât de relevantă este adecvarea la realitate a lucrurilor, a faptelor, a evenimentelor sau a situațiilor surprinse la nivel estetic?
LIVIU COCEI
Dilema „A fost sau n-a fost?” pare la fel de actuală azi ca pe vremea când personajele din filmul lui Corneliu Porumboiu apăreau la televizor cu frământările lor legate de implicarea (sau inerția) locuitorilor unui oraș de provincie în zilele Revoluției. A fost sau n-a fost pandemie? A fost sau n-a fost influență rusească în alegerile din noiembrie 2024? A fost sau n-a fost omul pe Lună? A fost sau n-a fost Dacia numele vechi al țării lui Hamlet? A fost sau n-a fost asasinat Eminescu de masoni în cârdășie cu servicii secrete străine?
Suntem obișnuiți să atribuim eticheta de vânzători de iluzii clovnilor de orice fel. Clovn, desigur, în sensul bun pe care l-a folosit marele actor Finteșteanu în autobiografia sa. Adică cei care oferă, prin intermediul unei convenții artistice, un spectacol pentru public. Dar nu sunt numai aceștia. Comercianții, profesorii, medicii, bancherii și, oroare, politicienii sunt niște vânzători de iluzii care ne afectează în mult mai mare măsură decât umilul katharsis dintr-o sală de spectacol.
ALEXANDRU POPP
Trăiesc într-o bulă, pe care mi-am construit-o în timp, cu migală și cu ajutorul celor buni și răi din preajma mea. Și fiindcă în bula mea e cald și bine, îmi ar cu sârguință ogorul, ascult Phoenix și le citesc copiilor mei, discut cu oameni care sunt, natural, de acord cu mine și mă potențează, această iluzorie lume mică și izolată a devenit mai importantă ca realitatea mare și rea.
Spiritalia Christiana
De multe ori viața te aduce într-un moment în care singura modalitate de a rezista este refugiul într-o iluzie și astfel ajungi să duci o „viață dublă”: una în realitatea cotidiană, care te macină și te termină sufletește, și una iluzorie, în care toate problemele au rezolvare, în care toate frustrările acumulate se spulberă, iar viața pare să aibă un sens.
DIANA BARABOI
Ce e real? Cum arată de fapt lumea? Nimic nu e ceea ce pare. De fapt realitatea e cu totul altceva decât ceea ce percepem noi prin simțuri. Realitatea unei albine e diferită de a noastră. Albinele văd în ultraviolet. Câinii nu văd curcubeul, dar lumea lor e plină de mirosuri. Creierul lor […] e, în primul rând, un creier al mirosurilor. Lobii olfactivi sunt mari, iar lobii optici sunt mici, spre deosebire de creierul nostru de mamifere diurne. Mamiferele au început ca animale nocturne pentru că ziua era…a dinozaurilor.
AMALIA DIACONEASA
Unghiul Punk
Dintre toate bizaro-cugetările mele copilărești, îmi amintesc una din Cișmigiu, când privind un soi de arbust mi-am zis cum ar fi dacă aș fi un om cu defect de vedere care și-a uitat ochelarii acasă și privind către arbust ar vedea doi, perfect identici, cum oare aș putea să-mi dau seama care din cei doi e real. Firește, fiind un om de «real» mi-am răspuns simplu: te apropii și încerci sâ îi rupi, ăla care se rupe este real. Totuși n-am găsit asta a fi o problemă încheiată, doar mi-a deschis ochii spre o problemă a iluziei, din care mai târziu am ramificat problema «iluziei necesare»
CĂTĂLIN MARIN
Creativitatea SmART
Atunci când mă gândesc la tema anunțată – despre iluzie și ceea ce presupune ea – îmi amintesc de Filosofia Culturii și a Artei. Pe de o parte, iluzia este o putere de creativitate, o forță lăuntrică care se manifestă prin realizarea lucrărilor artistice. Pe de altă parte, aceasta poate duce la lucruri grave, dacă iese din perimetrul conștientului, tocmai dintr-un exces de imaginație.
EUGENIA ZAIȚEV
Terapii filosofice
Vom încerca să abordăm în acest articol posibilitățile pe care le are o persoană de a se clădi pe sine însăși, ca individualitate manifestată în interiorul unei culturi determinate, din punct de vedere hermeneutic și transdisciplinar.
Ecce Homo
Firile romantice și credule își imaginează că în intimitatea mănăstirilor se desfășoară o viață idilică și fericită în compania unor spirite profunde, printre rugăciuni, miros de tămâie și arome de flori. Mănăstirile, într-adevăr, s-au poziționat în mentalul public drept niște utopii creștinești, în care frații sau surorile întru credință își trăiesc în bucurie și evlavie chemarea către Dumnezeu. Dar noi știm că orice utopie e înșelătoare și se pervertește.
Criticoscop
Contribuții
Este nevoie, în cultura actuală, ca filosofia să coboare mai des din turnul de fildeș al gândirii? Să devină mai apropiată de omul contemporan sau chiar, în sens stendhalian, să se preschimbe într-o oglindă pe marginea drumului, care să reflecte atât luminile, cât și umbrele fiecăruia? Pornind de la aceste întrebări și de la altele, în recentul volum de impresii, experiențe, reflecții, intitulat Filosofia într-o lume pragmatică, Mircea Flonta își propune, în cele șase convorbiri cu Leonid Dragomir, să abordeze câteva direcții tematice, destul de fierbinți, din agenda vieții contemporane.
SAVU POPA
Contribuții
Pentru a scrie despre Romulus Brâncoveanu, încadrat de Grupul editorial Rocart în colecția Poeții de azi, este necesar a fi făcută și mențiunea că este profesor de filosofie și eseist cu logică excelentă și în context de diatribă. Pe lângă volumele de versuri, publicate înainte de 1989 și ulterior, Romulus Brâncoveanu s-a remarcat în viața universitară prin publicații în domeniile gnoseologic, epistemologic și al metodologiei comunicării.
IONUȚ HOREANU
Cine ne spune povestea despre noi înșine? Cine studiază modul în care socialismul românesc s-a reflectat în viețile femeilor? Din ce unghi și cu ce instrumente este abordată o epocă pe care fanaticii se grăbesc să o numească fie „de aur”, fie „de tristă amintire”? Suntem capabili să reflectăm asupra propriilor experiențe la mai bine de treizeci de ani de la căderea regimului socialist?
Rațiuni dialectice
Primul volum din lucrarea Luminile revoluționează istoria. Istoria filosofică franceză între critică și teologie. I. Erudiții și teologii (Editura Tact, Cluj, 2024) de Veronica Lazăr uimește prin erudiție, echilibru interpretativ și căutarea pas cu pas a unei dialectici a nuanței, a crevaselor greu de ghicit ale unor narațiuni filosofice adesea simplificate de simțul comun și, nu de puține ori, de redactarea de manual a istoriei filozofiei.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Că poezia este rezultatul unui joc al hazardului este un fapt care nu trebuie (și nu poate fi) demonstrat. Modul în care Mallarmé formulează acest adevăr, face din opera lui un teritoriu al marilor revelații metafizice care străjuiesc devenirea ființei umane în modernitate. Opera lui trece dincolo de poezie, într-un joc al determinărilor care fac din spațiu și timp o zonă a unui peremtoriu adevăr filozofic.
DAN LAURENTIU PĂTRAȘCU
Contribuții
Pe de o parte democratizarea largă a tehnologiei informatice, pe de altă parte omni-prezența conexiunii internet (oriunde și oricând), sunt două fenomene (convergente și reciproc-stimulante) care încep să modifice profilul psiho-social al speciei umane, iar aportul pe care îl au noile tehnologii în dezvoltarea psihicului uman diferă radical de ceea ce a experimentat acesta până acum.
MIRCEA BĂDUȚ
Cel mai cunoscut film de Crăciun din toate timpurile (nu, nu este vorba de Home Alone, și nici Die Hard, probabil singurele filme cu acest subiect cunoscute acum de români) este și cel mai original dintre toate filmele care au această sărbătoare ca subiect. Este vorba, bineînțeles, de It’s a Wonderful Life (1946) al lui Frank Capra. Un film de Crăciun altfel, un film de Crăciun mai filosofic, cu întrebări grele și răspunsuri care ne vor emoționa pe toți. Oare cum ar fi arătat ceilalți și cum s-ar fi comportat, ce s-ar fi întâmplat cu ei dacă tu nu te-ai fi născut niciodată, deci nu ar fi existat influența ta asupra lor, nici relațiile pe care tu le-ai format cu ei?
ALEXANDRU IONAȘCU
Poezie
O, stăpâne/ poruncește să fie retezat acest copac/ în ramurile lui văd numai cenușă/ Dă-mi sceptrul Tău să pun să fie retezat acest adorat copac cântător/ Dă-mi securea sfântă din dreapta tronului/ Dă-mi preafericita, însângerata halebardă/ să pot reteza ramurile plăpânde și sălbatice/ propriu-zis preaadorat copac înflorit cântător
FELICIA MUNTEAN
Poezie
începeam să cred/ că eram o noemă/
în mintea unui om/care îmi intuia/ toate stările/ și nestările // care mă conținea/ până la marginea/ gândirii //dincolo de câmpul/ magnetic/ al iubirii //și care scria/ despre mine/ totul sau nimic //ca idee/ dacă ne-am întâlni într-o zi/ faţă în faţă //la cât de obişnuiţi suntem/ să găsim/ ce nu căutăm // am înţelege greşit realitatea
NIA DAMIAN
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 