Nia Damian, Noeme
I-am spus Desenează-mi un cerc pe care să nu-l uit Şi el a umplut vidul cu moartea unei umbre Între ceva şi altceva dacă mă ridic şi merg nu e pentru că mă ridic nu e fiindcă merg e doar pentru a crea iluzia între ceva şi altceva acolo unde se ajunge mergând se poate ajunge aproape în același fel stând totul e în mintea lui mergând şi stând adevărul şi închipuirea pot fi aceleași realitatea e numai ceea ce se poate măsura de la primul până la ultimul pas al pietrei există un echilibru viu între extreme între disperare şi pasivitate între iluzie și luciditate câtă disperare poate supraviețui într-un om lucid locul final seamănă cu locul inițial peste un timp va veni alt timp care îl va culege pe cel crescut înainte iubirea e ceva ce apare o dată în viață dar dispare de mai multe ori în zona în care devine altceva dacă mă ridic și merg să caut acel ceva o lege nespusă îmi zice că voi găsi alt ceva şi că pot ajunge în același punct nefăcând nimic Păianjenul cu crucea mea azi am privit un păianjen cum țesea o pânză de un metru și șaptezeci de centimetri am stat nemișcată până a terminat câteva săptămâni am stat nemișcată apoi nici păianjenul nu s-a mai mișcat doar m-a privit
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 