Nia Damian, Noeme
Iubiri
Iubirile care mor
cresc mai întâi într-un copac,
într-o zi devin coapte,
iar în alta se usucă şi cad
la rădăcina altui copac.
Iubirile care nu mor
Sunt iubirile confiate
În sirop de moarte
Mereu
privesc cu un aer naiv cum
din trup se iscă un rogvaiv
se prelinge pe încheietura mâinilor
până la coate până la glezne
dincolo de rima cuvântului poate
cuţitul îşi mestecă obosit lama
mentolată
o ceapă plânge când e tăiată
în bucătărie aterizează printre pahare
farfurii zburătoare
un gândac intră pe geam
îmi spune că a fugit
din metamorfoza lui kafka
în care a stat o sută unu ani
aşteptând să-mi intre pe geam
îmi spune îmi tace îmi apune
mă îndrăgostesc de gândac
apoi el îmi mărturiseşte
că mă iubeşte dintr-o poezie
pe care am scris-o acum
şapte mii de ani
sau o mie
pe când aveam aripi de iasomie
ploaia se îneacă
la picioarele mele
salvând o treaptă
peste nouă luni
şi nouă sori
se naşte un curcubeu
numit mereu
Deja niciodată
stăm de vorbă
de la ființă
la mai mult ca ființă
în limba tăcerii
stăm ca o mână
dreaptă
în oglindă
aflăm lumi vechi și noi
despre noi
despre cealaltă mână
stângă
cădem în viața adâncă
a lui nu încă
ne recunoaștem
în timp
ce mergem
pe o margine de lună
amândoi în
chronos și kairos
deja niciodată
împreună
Dragostea
revelaţie şi negare
timp şi contratimp
găsit şi pierdut
ajuns şi neajuns
asemănare şi diferenţe
comun şi partajare
prima vedere şi
ultima înfăţişare
chimie şi reacţii chimice
spirit şi anatomie
început şi sfârşit
al unui fenomen ciclic
dragostea e un fel de
viaţă şi moarte
fiecare ne pregăteşte
pentru cealaltă
Ştire (14 februarie 2009)
De Valentine’s Day,
cel mai lung poem de dragoste
al românilor
a intrat în Cartea Recordurilor.
Nemuritor şi rece.
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 