ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Nadejda Ivanov

Ghid prin iubire și minte: explorarea psihicului uman cu Alina Necșulescu

Una dintre cărțile anului 2025 care va rămâne, fără îndoială, mult timp în memoria mea este culegerea de eseuri semnată de Alina Necșulescu, Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire (Editura Trei, 2024). Volumul se distinge printr-o remarcabilă rigoare științifică, dublată de o sensibilitate umană și cunoștințe culturale, combinație rar întâlnită, care conferă eseurilor atât savoare, cât și forță de impact. Sunt puține lucrări de acest tip, adresate și publicului neinițiat în teoriile psihanalitice, care să exploreze profunzimile vieții psihice fără a simplifica sau denatura concepte și cadre teoretice. Printr-o abordare profesionistă, aplicată și totodată creativă, autoarea ne invită într-o călătorie fascinantă prin arhitectura minții umane, apelând la reflecțiile unor importanți gânditori ai psihanalizei, începând cu Freud, Winnicott, Bion, Klein ș.a. Sunt analizate mecanisme, atitudini și tensiuni psihice, ilustrate prin exemple din pictură, cinematografie, literatură și alte forme de expresie artistică. Această integrare interdisciplinară trădează o maturitate intelectuală solidă a psihoterapeutei, care nu separă psihanaliza de creativitatea imagistică, ci le concepe ca părți ale unui organism viu, aflat într-o permanentă dinamică și manifestare cotidiană.

Valoarea culegerii de eseuri se evidențiază și prin coerența internă a tematicilor abordate: fiecare temă decurge firesc din cea anterioară, fiind reluată, aprofundată și nuanțată progresiv. În acest parcurs gradual, relația dintre iubire și minte este explorată în multiple registre și „palete” de semnificație, conturând o viziune integratoare asupra modului de funcționare a ființei umane, în care dimensiunea afectivă și cea cognitivă se află într-o permanentă sincronizare. Cu toate acestea, eseista nu cade în tentația de a-și etala erudiția printr-un aparat excesiv de citate, ci adoptă o formulă elegantă și sugestivă, menită mai degrabă să stârnească interesul cititorului pentru operele psihanalitice, tablourile sau filmele invocate, invitând la o explorare ulterioară a acestora.

Nucleul volumului este constituit de tema iubirii și, mai ales, de problematica modului în care aceasta este învățată și interiorizată în primele relații semnificative. Autoarea nuanțează, în acest sens, sursele și mecanismele prin care copilul dobândește capacitatea de a iubi. În această cheie, mama este investită cu rolul fundamental în structurarea dimensiunii afective: ea îl învață pe copil să recunoască și să numească stările emoționale, să perceapă lumea ca fiind suficient de sigură și coerentă, îi oferă un sentiment de stabilitate și continuitate, conferindu-i, totodată, sens existenței. Prin această relație primară se conturează și funcția autoprotectivă, prin dezvoltarea unui Supraeu matern internalizat. Complementar, figura paternă este asociată cu introducerea legii, a separării și a raportării la dimensiunea socială, având rolul de a preveni fuziunea copilului cu mama. Relația cu tatăl facilitează învățarea mecanismelor de apărare, a rezistenței psihice, a capacității de reziliență, dar și a dimensiunilor legate de protecție, responsabilitate și raportare la alteritate. În acest fel, relațiile timpurii de afecțiune modelează baza capacității noastre de a iubi, a ne proteja și a relaționa cu lumea.

Dincolo de descrierea acestor funcții parentale în registru adaptativ, autoarea acordă o atenție importantă și situațiilor patologice, în special maternității marcate de trăsături narcisic-perverse. Sunt analizate manifestările toxice ale acestui tip de funcționare, în care copilul este invalidat ca identitate separată și redus la statutul de obiect destinat validării imaginii materne: „Mamele narcisic-perverse au imaginea de mame perfecte, par mereu relaxate, fără cusuri și par să dețină controlul situației […] Copilul are funcția de trofeu care să le valideze imaginea. Poziția lor, atunci când copilul trece printr-o dificultate, este de victimă, ca și cum ele ar fi cele care suferă…; […] descalifică emoțiile și gândurile copilului, se preface că nu înțelege ce spune celălalt, lăsând impresia că exprimarea interlocutorului este confuză, minte, adulează și laudă fals, devalorizează și construiește iluzia egalității de nivel” (p. 110- 113). Din această carență a iubirii materne sănătoare, pot deriva diverse forme de investire excesivă a sinelui în celălalt, în partener, de exemplu iubitul/iubita este percepută ca prezență afectivă „all inclusive” – o extensie a propriului sine, iar intenția acestuia de independență este resimțită de eul afectat narcisic ca pe o amenințare reală asupra integrității psihice, de pierdere iremediabilă a unei părți din sine.

O altă temă centrală a volumului, în context familial, este cea a jocului. Această activitate devine o modalitate esențială prin care copilul „învață viața prin joacă, o descoperă și o integrează” (p. 59). Astfel, jocul leagă afectivul de cognitiv, permițând copilului să descopere lumea, să experimenteze limitele și posibilitățile existenței și să transforme tensiunile dintre eros și thanatos în simboluri creative și semnificative. De unde jocul are un rol fundamental și în viața culturală a individului: „Pentru a îmblânzi tainele experienței, ființa umană are nevoie de fantasme în care stăpânește viața și moartea. Joaca dintre eros și thanatos este uneori dureros de brutală” (p. 60).

Din relația cu părinții, copiii învață, de asemenea, să exprime recunoștința, să pună în act invidia sau să o sublimize. Numai o persoană cu o personalitate armonios funcțională, observă autoarea, poate împărți din „bunurile” sale – creativitate, cunoștințe sau afectivitate –, iar această capacitate se formează încă din afecțiunea primită de la mama, care, prin hrană și grija acordată, transmite protecție, abilitatea de a prețui, recunoștință și încredere în sine – în capacitatea de a „hrăni” și pe alții. Acest model mental devine ulterior fundamentul relațiilor cu prietenii, colegii sau viitorul partener. La polul opus al recunoștinței se află invidia, care, după cum subliniază Alina Necșulescu, „în fantasmă invidiosul trăiește ca și cum obiectul invidiei lui are ceva care nu vrea să i se dea lui și e ținut pentru sine. Invidia este cea care alimentează atacurile degradante, cu scopul de a-l desființa pe cel care este obiectul invidiei și tot ce are el de oferit” (pp. 137-138).

Respectiv, înțelegem că primele relații de afecțiune ale copilului cu părinții influențează profund modul său de gândire, de relaționare cu sine și cu lumea, atașamentul, respectarea și impunerea limitelor, gradul de încredere în ceilalți, precum și felul în care gestionează conflictele interne, familiale sau profesionale și multe altele. Din această perspectivă, eseurile dedicate unor teme precum hoțul de timp, minciuna, iertarea, rușinea, tăcerea sau alte manifestări psihice subtile capătă o coerență aparte, fiind armonios încadrate într-un tablou integrator al funcționării psihice și al experienței afective. De aici sesizăm sensul integrator al titlului metaforic – Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire – care ne sugerează corelația fundamentală dintre iubire și acțiunile/reacțiile/alegerile noastre. Ele nu sunt deloc independente, așa cum ni se prezintă adesea la școală. Volumul poate fi perceput ca un ghid psihanalitic pentru reconectarea organică a clivajelor dintre minte și corp, dintre iubire și rațiune, dintre familia originară și cea creată la maturitate, dintre copilărie și viața adultă, dintre iubire și ură, dintre mamă și tată etc. Această succesiune de opoziții poate continua, pentru că suntem constituiți din aceste conflicte încă din primii ani de viață. Rostul lecturii constă în înțelegerea faptului că facem parte dintr-un Mare Tot, iar beatitudinea primordială se găsește în recuperarea integrității arhetipale. Fiecare detaliu din ființa umană contează (ca într-o pictură) și trebuie abordat ca atare, pentru a fi inclus în analiza noastră de zi cu zi. Alina Necșulescu recunoaște tiparele comportamentele și în cultură, astfel, creând o punte dintre  natură și cultură, oferindu-ne repere psihanalitice pentru a tempera unele conflicte interne. Astfel, considerăm că e o carte necesară, utilă, aș îndrăzni să afirm chiar obligatorie, pentru oricine care vrea să înțeleagă cum să schimbe lumea pornind de la sine.

INDICAȚII DE CITARE

Nadejda Ivanov, ,,Ghid prin iubire și minte: explorarea psihicului uman cu Alina Necșulescu’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1 / 2026

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.