ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Mircea Băduț

UrbaNext

Îndată ce o clădire mare află despre mulțimea imensă de senzori, actuatori și controllere din constituență, precum și despre conectarea la rețea, ea începe să își confecționeze pe îndelete câteva mici surse de energie electrică, de rezervă – pile galvanice, foto-voltaice, pile de combustie, pompe de căldură, și toate bine disimulate în pereți, în ferestre, în subsol – astfel încât oamenii să nu o mai poată decupla. Cam la fel își asigură și o serie de conexiuni redundante la infoNet.

Pe de o cu totul altă parte, în avangarda legislației Om-Mașină (în fuziunea sugerată speculativ de Codicele Čapek-Asimov la sfârșitul mileniului trecut, și completată sporadic și experimental de atunci prin inițiative când orgolioase, când pragmatice) deja se instilau fragmente și draft-uri care, în proxime actualizări legislative, aveau să confere clădirilor dreptul de nedeconectare, pe mai toate meridianele globului.

Și toate acestea pentru că un scriitoraș de blog a publicat undeva o frază, cum că „inteligența artificială nu va însemna nimic până ce nu va atinge magnitudinea scalară a mulțimii de celule din creierul uman”, iar un alt deștept, din alt colț al planetei, a proiectat cam tot pe atunci un web-spider care să colecteze și să reunească autonom astfel de informații.

Așa se face că, printr-un inedit soi de mutatis mutandis, clădirile din marile metropole ale lumii, se treziseră aflând că, interconectate, tocmai îndepliniseră condiția necesară…

INDICAȚII DE CITARE:

Mircea Băduț „UrbaNext” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 6/2024

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.