ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Mircea Băduț

Științele, Istoria și Filosofia

A știi, a cunoaște. Cam despre aceasta ar fi vorba într-o primă instanță, și din perspectiva aceasta desigur că disjuncția sugerată în titlu nu-și are rostul. Însă – dincolo de motivația intrinsecă a cunoașterii (cea individuală, psihică, care este un mix, cu varii proporții, de instinct uman și de voință) – mai este vorba, esențialmente, și despre aplicabilitate, despre utilitate, sens în care ‘a știi’ presupune atât (1) informațiile/cunoștințele necesare fiecărui demers/proiect uman și fiecărei decizii, cât și (2) metoda și/sau abilitatea de a dobândi/analiza informație/cunoaștere. (Și facem, în paranteză, două observații. Prima: deseori învățământul este privit doar din prisma (1), ignorându-se (2). A două observație: în timp ce informațiile/cunoștințele sunt utile doar într-un context/domeniu limitat, adeseori mecanismele de cunoaștere sunt aplicabile în mai multe arii/direcții.) Așa se face că, în vremurile actuale (și probabil în cele imediat următoare), perspectiva utilității sociale poate justifica o întrebare de genul: în ce măsură discipline precum Istoria și Filosofia ar mai putea fi considerate științe?

Despre Științe. Da, astăzi mai toate științele au un „aparataj” destul de complex/structurat (adică au bine definite obiectul de studiu, metodele, obiectivele/scopul, conexiunile cu alte discipline, etc), iar multe dintre științe „produc” tehnici/tehnologii cu folos concret pentru societatea umană.

Desigur, la o baleiere sumară a disciplinelor științifice am putea urmări și eventuale clasificări/grupări (științe formale: logice/empirice; științe naturale: fizice/biologice; sociale; etc) deși criteriile nu sunt mai niciodată stricte/disjuncte. Însă mult mai interesant ar fi aici să punctăm conjuncțiile dintre științe. Fizica și Chimia vizează realitatea din perspectiva fenomenelor și a materiei/substanței. Psihologia și Medicina pot fi considerate ramuri ale Biologiei. La fel și Ecologia. Științele juridice n-ar putea exista fără Lingvistică/Filologie. Climatologia/meteorologia combină Geografia cu Fizica. Geologia are tangență la Chimie. Electronica și Mecanica sunt aplicări ale Fizicii. Matematica oferă aparataj/metode de modelare/analiză pentru fenomene din Fizică, Meteorologie și Statistică. Tot Matematica este cea care ne poate furniza fiecăruia abilități de gândire abstractă. (Și dacă am ajuns iar la această idee, o completez un pic: la nivelul individului uman cunoașterea nu înseamnă doar informații/competențe, ci și metodă/abilitate de abordare, care abilitate se formează prin exercițiu/antrenament psiho-intelectual.)

Despre Istorie. Cunoașterea trecutului; pentru a ști ce și cum a/am fost. Din perspectiva aplicabilității viitoare, demersul cunoașterii trecutului poate părea un efort îndoielnic, însă există cel puțin o perspectivă care contrazice punctul de vedere semidoct: organizarea socială, cea prezentă/viitoare. Și iată cum! Organizarea/guvernarea societății este dinamică și fragilă (se poate schimba nu doar la fine de mandat electoral, ci și „la presiunea străzii”, printr-o lovitură de stat, printr-o manevră dictatorială, prin acțiuni extremiste, etc), astfel că societatea trebuie să fie mereu atentă la schimbare și să fie capabilă de eventuală corectare/ajustare conform idealurilor sale majoritare. Or, aici Istoria este cea care ne oferă exemple instructive (inclusiv exemple de genul „așa nu!”). Da, cultura noastră politică derivă în principal din Istorie. Și astfel – abstractizând un pic – ni se revelează o perspectivă din care se poate justifica existența/viitorul unei științe: utilitatea ei pentru alte științe.

Și apropo de ‘ajustare socială’, este interesant de observat relativ-recenta inițiativă cvasi-programatică a omenirii de a atenua amintirile vremurilor de intensă tiranie/aberație/incorectitudine. Din perspectiva veridicității istorice, inițiativa pare cam stupidă. Însă, judecând după idealurile umaniste actuale, istoria chiar ne-a fost adesea punctată cu aspecte grave/negative, așa încât, din perspectiva armoniei sociale, inițiativa poate fi considerată o măsură sanitară. (De exemplu, o statuie glorioasă de personaj istoric tiran poate inspira cuiva ideea unei acțiuni malefice.)

Și voi închide secțiunea ‘Istorie’ cu o idee referitoare la metodă. Da, cei preocupați cu cercetarea trecutului folosesc o serie de abordări deja consacrate. Există așadar o oarecare metodă științifică. Însă ea este nu doar incompletă, ci și defavorizată de un viciu fundamental: istoria a consemnat doar anumite fapte/aspecte și le-a văzut din anumite perspective (și chiar cu anumite interese). Și iată de ce – măcar teoretic, și în ideea de completare/corectare – cercetarea istorică nu ar trebui să se încheie niciodată.

Filosofia. Știința gândirii fundamentale. O putem considera cea mai ambițioasă întreprindere a spiritului uman de la începuturile civilizației. Deîndată ce a simțit că poate gândi abstract, omul și-a propus să studieze cumva sistematic chestiunile existenței, ale gândirii, ale cunoașterii, ale moralei, ale înțelesurilor/limbajului. O știință a științelor. Și așa a funcționat timp de multe secole/milenii. (Împletită inițial și cu metafizica, după cum scriam într-un eseu anterior.) Da, mult timp filosofia a făcut corp comun cu celelalte științe (inclusiv cu Fizica, Chimia, Matematica și Biologia), însă acelea – diversificându-se și dezvoltându-se tot mai mult în ultimele secole/decenii – au cam lăsat-o singură și tot mai deconectată. Mai mult, în ultima jumătate de mileniu, Filosofia, din perspectiva aparatului științific, a avansat foarte puțin în comparație cu celelalte științe (fie ele formale, naturale sau sociale).

Filosofia a avut o epocă de aur prin clasicii greci (Socrate, Platon, Aristotel; în urmă cu două milenii și ceva) și o epocă de argint prin gânditorii europeni de secol 18 și 19. Ea nu doar a lăsat amprente culturale, ci a și determinat/influențat organizarea politică a societății de-a lungul timpului. Privind în urmă, recunoaștem că participarea ei la mersul omenirii a fost una substanțială. Însă dacă privim spre viitor, și recunoaștem astfel un context foarte diferit de cel anterior, utilitatea ei ne poate părea improbabilă, ca și cum și-ar fi încheiat sublima-i menire. (Și, astfel, nu mai este surprinzător că – pe linie academică mondială – Facultatea de Filosofie tinde să se restrângă la o secție/specializare din cadrul Facultății de Istorie.)

	Obiect de studiu	Metode	Relații inter-disciplinare	Perspective
Științe	bine definit	bine definite	intense / multiple	Utilitate ridicată
Istorie	relativ definit	relativ definite	Geografie, Politică, Etică, Sociologie	Utilitate moderată
Filosofie	definit vag și speculativ	definite vag	Filologie, Sociologie	Utilitate neevidentă

(28 februarie 2025)

INDICAȚII DE CITARE:

Mircea Băduț „Științele, Istoria și Filosofia” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.