Speculații antropologice privind adaptările la spațiul cosmic
O analiză schematizată privind adaptările biologice și psiho-sociale ale omului ieșit în spațiul cosmic îndepărtat.
A fost Stephen Hawking optimist sau pesimist atunci când a prezis că peste 600 de ani omenirea va pleca în cosmos? (Privind resursele planetare? Privind evoluția tehnico-științifică?)
Din problematica ieșirii omului în cosmos
Considerând o perspectivă antropologică asupra călătoriei în spațiul cosmic și asupra locuirii omului undeva în cosmos, se pot identifica următoarele elemente schematice: (1) mijloacele tehnico-științifice; (2) condițiile de călătorie/viețuire; (3) durata și (4) motivația/scopul. Am omis din enumerare, considerându-l implicit, elementul Om, iar în cele ce urmează vă propun să identificăm conexiunile dintre aceste elemente și să analizăm efectele (respectiv cerințele) acestei ieșirii în spațiul extra-terestru asupra elementului implicit al schemei.
A face față călătoriilor cosmice (1) și a putea locui în locații depărtate (2) – iată două provocări substanțiale pentru organismul omului și pentru psihicul său. Provocări pe care le putem privi din diverse unghiuri și pe care le vom discuta – într-o derulare logică, cvasi-algoritmică, cu analizare de alternative – considerând o serie de criterii acceptabile cunoașterii actuale.
Călătoria
Dacă luăm în calcul limitele actuale ale cunoașterii (mă refer în special la limitarea vitezei de deplasare fizică sub viteza luminii) precum și faptul că destinațiile pot fi unele mult exterioare sistemului nostru solar, atunci trebuie să luăm în calcul și o durată semnificativă a călătoriei (ani, zeci/sute/mii de ani), și deci să acceptăm probabilitatea de se a recurge la anumite artificii bio-medicale (hibernări, crio-staze) pentru ca organismul să reziste până la destinație. Desigur, există și alternativa ca oamenii să ducă pe nava de transport o viață cvasi-normală și ca destinația să fie atinsă doar de urmașii celor care au plecat de pe Terra (deși este o alternativă greu de validat tehnico-științific), și atunci ar rămâne mai degrabă de rezolvat doar chestiuni psihice (și eventual psiho-sociale) presupuse de acest scenariu (claustrare; motivație, acceptare/sacrificiu; armonie, toleranță).
Traiul prelungit în incinte închise nu este prielnic omului actual, așa că el fie (1) va recurge în chiar timpul călătoriei (și în mod consecvent) la adjuvantele din categoriile deja cunoscute (bio-chimice; sportive; divertisment), fie (2) cei care vor pleca în cosmos vor fi riguros selectați (alegând din mulțimi semnificative de selecție exemplarele care au genetic potențial înspre adaptare ori înspre anduranță), fie (3) va beneficia de o perioadă de pregătire înaintea călătoriei, în care timp corpul și psihicul se antrenează pentru a face față solicitărilor preconizate. (La nevoie, opțiunile acestea se pot și combina.)
De notat că a recurge la selectarea oamenilor (opțiunea 2) ar putea – în anumite contexte – să constituie o ‘incorectitudine politică’ greu acceptabilă. (Exemplu: misiune cosmică guvernamentală motivată de necesitatea de a părăsi intempestiv planeta natală.)
<schemă logică: Călătoria cosmică îndepărtată>
Urmând cealaltă ramură a schemei logice – respectiv obținerea unui mijloc de transport cosmic la distanțe foarte mari care nu se mai supune actualelor limite tehnico-științifice (viteze supraluminice, sau ceva de genul ipoteticului „gaură-de-vierme”) și care să nu necesite sacrificarea unor durate de timp lungi – mai rămâne de discutat aspectul afectării/menținerii integrității biologice și psihice a omului supus acestei teleportări. Însă, dacă vom fi ajuns cu omenirea la acel nivel de dezvoltare, probabil că vom putea considera chestiunea ca fiind rezolvabilă.
Locuirea
Apoi ne întrebăm despre locuirea la acele destinații cosmice: este ea una definitivă, sau doar una necesară pentru o perioadă limitată de timp (scurtă/medie/lungă)? Aici deja observăm că răspunsul este dat de motivația plecării în cosmos, despre care vom discuta un pic mai târziu. Oricum, locuirea poate ridica provocări substanțiale pentru om (om considerat cu parametrii săi bio-fizici și psiho-sociali actuali), și probabil că vor fi provocări de alte feluri decât cele ale călătoriei. Însă aici lucrurile se complică „exponențial”, pentru că – dacă în privința călătoriei deja omenirea a experimentat un pic (deci avem o idee despre problematica respectivă) – în privința condițiilor de la destinație lucrurile pot să se prezinte într-o plajă infinită de varietăți, și doar extrem de puține dintre acestea vor fi propice viețuirii omului. Dar să presupunem, constructiv, că destinația a fost aleasă (sau s-a întâmplat să fie) una oarecum compatibilă. Chiar și așa schema logică se divide de aici în mai multe ramuri:
1) Să considerăm că locația întrunește toate condițiile elementare pentru asigurarea vieții (aer, apă, temperatură, gravitație, nivel de radiații, etc), caz în care adaptările biologice necesare sunt nesemnificative, și doar cele psihice vor trebui luate în calcul. (Notă: Am presupus, pentru a simplifica un pic lucrurile, că relațiile umane sunt direct și conjunctural subordonate unor elemente psihice, astfel că aspectele sociale – ale comunității de călători/coloniști spațiali – sunt de fapt extrapolări ale unor aspecte psihice.)
2) Dacă respectiva destinație cosmică nu îndeplinește toate cerințele biologice, atunci probabil că (2.1) se vor trimite mai întâi echipe tehnice de adaptare a habitatului (pentru a realiza construcții și instalații care să asigure un minim necesar pentru asigurarea vieții), și doar apoi (2.2) se va popula respectiva locație cu personal uman care să lucreze/trăiască în condiții cvasi-normale. Observăm, în partea aceasta a diagramei, că personalul din echipele tehnice trebuie să aibă pregătire bio-psihică de nivel înalt (și că va lucra probabil pe termen scurt), însă nici personalul din echipa de colonizare nu poate fi lipsit de un oarecare nivel de adaptare la condiții grele.
<schemă logică: Locuirea cosmică>
Resurse și nocivitate
Am alăturat în acest subtitlu două elemente aproape antagonice, folosindu-le ca substitut pentru sintagma ‘condiții vitale’, și am făcut-o atât pentru a revela un caracter dual/bivalent util abordării de tip „schemă logică”, de tip algoritm, cât și pentru a sublinia precaritatea/dificultatea demersului cosmic pentru om. (Paradoxul este aproape amuzant: „Cum!? o ființă atât de pretențioasă/sensibilă biologic chiar vrea să iasă în cosmos!?”. Ne amintim că și o abatere de o zecime de la procentul de oxigen din aer ne aduce prompt migrenă.)
Resursele și condițiile vitale (aer, apă, hrană, gravitație, nivel de radiații, nivel de toxicitate, micro-organisme simbiotice, absența de micro-organisme virotice/infecțioase, etc) constituie element primordial pentru întreprinderea/aventura spațială, fiind aceasta o chestiune pe care o acceptăm aprioric. Dacă – la acea destinație cosmică – anumite componente esențiale vieții lipsesc integral, atunci ele ar trebui recreate (sau eventual compensate, pentru un timp), în măsura în care acest lucru este posibil/fezabil în respectiva situație. Dacă anumite componente din categoria vitalelor există însă nu chiar în limitele lor normale (obișnuite omului comun), atunci fie (1) ele vor fi completate (sau compensate) prin artificii pregătite din timp sau preparate ad-hoc (instalații de generare, filtre, ecrane de protecție, tratamente medicale), fie (2) vor determina solicitări asupra organismului uman (stress biologic), care organism fie (2.1) se va adapta (dacă are și oarece disponibilitate/condiții pentru aceasta), fie (2.2) va ceda.
Dacă ne referim explicit de nocivitate, observăm că deocamdată ne putem gândi la (1) toxicități chimice și/sau biologice (prin aerosoli, prin lichide/alimente ingerate, prin atingere cutanată) și la (2) câteva radiții electromagnetice știute ca fiind dăunătoare pentru organismul biologic (cu efect ionizant/vătămător la nivel celular: raze X, gamma, ultra-violete). Dar, prin universul mare, este posibil (și chiar probabil) să existe și tipuri deocamdată necunoscute de agenți/condiții nocivi/nocive pentru om.
În prima parte a secțiunii ne-am referit doar la condițiile din destinația vizată (care sperăm să fie un ecosistem cât mai asemănător celui terestru). Dacă trebuie să luăm în calcul și condițiile de călătorie, atunci probabil că vom introduce în ecuație și radiația cosmică (spațială/galactică), constituită din particulele emise/expulzate de entitățiile hiper-energetice (stele, stele neutrinice, supernove, nebuloase, etc). Deja se știe că în afara ecosistemului planetar – care asigură în mod natural ecranare și protecție prin atmosfera, prin materia proprie și prin câmpul magentic propriu – această radiație cosmică determină o mulțime de efecte biologice negative (leziuni celulare în organe vitale; afectarea metabolismului celular; deterioarea AND-ului; etc) și că sunt necesare măsuri substanțiale de protejare.
Mai mult, călătoria și staționarea în spațiul cosmic afectează fiziologia omului și din cauza imponderabilității (a microgravitației): deteriorarea funcțiilor somatice importante; tulburări vizuale; asimilarea deficitară a hranei; disfuncționalități psihice și intelectuale (cognitive, decizionale, emoționale, comportamentale); etc.
Dar poate că în viitor se vor găsi măsuri/abordări pentru a contracara efectele nocive ale spațiului cosmic (regenerare celulară; reconstituire genetică; (micro)implanturi; modificări genetice; etc).
Timpul / Durata
Deja am acceptat că timpul este un element/criteriu major atât în privința călătoriei în cosmos cât și în privința locuirii în acele destinații. Pe de altă parte știm că viața omului este strict condiționată temporal – el poate rezista: câteva zeci de secunde fără aer, două zile fără apă, cinci zile fără mâncare; o jumătate de oră la temperatura de zero grade Celsius, cinci ore la temperatura de șaizeci de grade Celsius; o săptămână fără internet, o lună fără televizor; etc. (Hm! Am glumit și nu prea.)
Revenind schematic la contextul speculației de colonizare spațială, acceptăm faptul că în privința călătoriei/locuirii cosmice – în diversele scenarii imaginabile astăzi – este vorba de perioade de timp (1) medii (zile, săptămâni, luni), (2) lungi (ani) sau (3) definitive/permanente. Toate cele trei variante temporale ridică propriile lor (profile de) solicitări bio-fizice și psihice asupra omului, iar aspectul poate fi privit fie (1) a-prioric fie (2) a-posterioric, adică: (1) selectarea/antrenarea subiectului uman în funcție de profilul temporal al experienței cosmice; (2) controlând adaptările/afectările bio-psihice pe care le asumă/suportă subiectul uman în fiecare dintre cele trei cazuri.
Desigur, dacă îi sunt oferite în cvasi-totalitate condițiile esențiale vieții, subiectul uman poate teoretic (supra)viețui oricât (un ‘oricât’ amendabil teoretic prin durata de viață statistică). Însă orice abatere de la valorile nominale ale parametrilor externi vitali va stressa organismul, astfel că elementul timp se revelează ca fiind unul bazal: omul face față în funcție de acea abatere și de durata ei. Dacă stressul încetează în timp util, medical vorbind, atunci organismul se va putea reface, dacă i se dă această șansă (șansă însemnând revenirea la normal pentru o altă perioadă de timp, de obicei mult mai lungă decât durata de afectare). Altfel, afectarea poate fi ireversibilă sau chiar letală. Pe de altă parte, dacă vorbim despre deviații minore ale parametrilor externi (deviații permanente sau cvasi-permanente), atunci este posibil ca organismul să supraviețuiască sau chiar să se adapteze cumva la noile condiții: fie el însuși (prin mecanisme homeopatice), fie prin urmași. Și dacă tot am ajuns (a doua oară) la ideea de „urmași”, atunci – referitor la călătoria cosmică cu durată foarte mare – amintim sintagma „expediții/cargouri multi-generaționale”; însă vom menționa și scenariul alternativ de „colonizare embrionară”, adică de misiune robotizată care transportă embrioni umani până o destinație aflată într-un ecosistem prielnic, iar acolo îi asistă prin hrănire, creștere și educare.
<schemă logică: Durata>
Oricum, observăm că am tratat chestiunea timpului mai degrabă generic, și anume fără exemplificare concretă, întrucât aceasta ar presupune să știm deja obiectivul/scopul călătoriei omului în acel cosmos.
Motivațiile
În stadiul actual al omenirii – al cunoașterii tehnico-științifice, al năzuințelor culturale, dar și al stării planetare, privitor la resursele naturale, la densitatea populației, la poluare – deja putem să schițăm anticipativ o serie de motivații/obiective pe care le-ar putea avea Omul pentru a merge în spațiul cosmic, unele mai (1) facultative, altele mai (2) utile sau chiar imperative.
1.1) Și începem cu cea mai frivolă: turismul spațial. Care, din perspectiva eseului de față, are măcar meritul de a contribui la evoluția tehnico-științifică, prin cercetarea și experimentarea de soluții practice pentru călătoria și pentru locuirea cosmică.
1.2) Avem apoi motivația spiritual-culturală: ne mână în spațiul extra-terestru curiozitatea științifică și nevoia de (a contribui la) cunoaștere, de a afla și despre lumea din afara celei obișnuite.
În categoria/clasa motivațiilor mai necesare (dar neobligatorii deocamdată) vom include:
2.1) Căutarea de resurse economice (minereuri/minerale pe alte planete; resurse energetice);
2.2) Căutarea de spații locative (în perspectiva creșterii populației planetare și a diminuării resurselor naturale terrane);
2.3) Alte motive/scopuri (nedepistate de autor).
<schemă logică: Motivația/scopul>
Trebuie subliniat aici faptul că ieșirea din spațiul nostru planetar este extrem de scumpă (economic/financiar) și foarte riscantă, deci un proiect de călătorie sau chiar de colonizare nu poate fi inițiat fără o motivație înaltă/puternică. Altă observație, foarte interesantă din perspectivă antropologică și filosofică, este faptul că, dintre toate aceste (patru) chestiuni privind întreprinderea extra-terestră, se pare că motivația este cea care le subsumează și le determină cumva pe toate celelalte.
Omul extra-terestru
Referitor la elementul implicit al schemei noastre speculativ-analitice se pot ivi și câteva chestiuni grele/profunde, de natură morală/filosofică. Și iată două exemple:
• Raportat la duratele foarte mari ale expediției cosmice îndepărtate (și lăsând deoparte motivația) se (va) pune întrebarea: Omul poate ajunge acolo așa cum este el, ca ființă/entitate bio-psihică?, sau doar indirect, prin reprezentare (ca avatar al conștiinței umane; ca sol/ambasador al civilizației umane; ca robot; ca inteligență artificială)?
• Raportat la condițiile nocive din spațiul cosmic (care deocamdată sunt inevitabile, cel puțin pentru faza călătoriei) se ridică întrebarea: dacă se va dori păstrarea integrității ființei Om, atunci se va accepta social/etic folosirea de modificări genetice pentru a rezista în condiții vitrege/ostile?
Probabil că viitorul va confrunta/rezolva și dileme de acest fel. Dar să revenim la chestiuni mai punctuale!
Psihicul este „sectorul” în care omul s-a ridicat cel mai mult din regnul animal, deci este firesc să ne îndreptăm aici o atenție mai aparte. Și dacă ne întrebăm, în chiar privința inteligenței (ca să lovim în „centrul sectorului”), dacă ieșirea în cosmos ar însemna o solicitare suplimentară (sau mai altfel decât cea „casnică”), atunci probabil ar fi de acceptat că în călătoria/locuirea extra-terestră probabil că NU vor apărea adaosuri semnificative: intelectul nu ar fi mai solicitat decât în situațiile terestre mai „strânse” (fie ele domestice sau profesionale). Un scenariu de colonizare cred că se poate lesne compara cu viața pe o platformă de foraj marin (cu toate componentele ei: muncă de diverse facturi, decizii profesionale, relaxare, destindere, decizii culinare, măsuri/decizii medicale, etc). Însă ceva diferă esențialmente: miza probabil că va fi mai mare în situația extra-terestră (poate chiar vitală), ceea ce va apăsa în alte „subsectoare” ale psihicului.
Și apropo de inteligență! Pentru a rămâne într-o zonă realistă (de plauzabilitate rațională) am presupus ca fiind deocamdată nulă probabilitatea de a întâlni (pe) undeva vreo inteligență străină evoluată și compatibilă cu a noastră, și care să constituie element (benefic ori malefic) apt să influențeze biologic/psihic oamenii în ieșirea lor galactică. (Deși încă există tentația de a spera într-un sprijin.)
Desigur, în condițiile actuale – și mai ales considerând deschideri viitoare – se poate specula destul de mult pe tema adaptărilor pe care omul le va suporta la părăsirea planetei, din diverse perspective și cu diverse finalități și concluzii, așa încât eseul meu nu are voie să fie o sinteză definitivă.
Însă, apropiindu-ne de final, probabil că din perspectivă antropologică am putea accepta ca postulat următorul enunț (atât de elementar de altfel): comportamentul bio-psiho-social al subiectului uman diferă de cel obișnuit în măsura în care condițiile de viață pe care le are de suportat – fie în călătorie, fie la destinația cosmică – sunt diferite de cele din care el provine (fie ele civile terrane, fie ele de cantonament). Însă ar fi de acceptat un amendament interesant la acest postulat, pe linie psihică, din perspectiva motivației: conștientizarea apartenenței/participării la un proiect spațial deosebit/major poate ajusta comportamentul omului (pozitiv: mobilizare, tonicitate, entuziasm; dar și pe latură negativă: timorare, angoasă, anxietate, depresie).
[ condiții identice / diferite ] → [ comportament identic / diferit ]
Așa încât putem formula un soi de concluzie pentru eseul de față.
Probabil că omul, aflat în aventura sa extra-terestră, simțind că elementele nu mai sunt cum le știa odinioară (trăite direct, sau doar cunoscute cultural), știind că unele îi sunt poate potrivnice, se va mobiliza să fie mai participativ, mai conștient, mai atent. (Mda, poate că va fi mai multă adrenalină.) Probabil că nu-și va permite prea des să tragă chiulul, să lenevească, să piardă șanse. Va prețui mai mult viața, va da mai multă valoare timpului. Chestiune care ne-ar prinde bine și nouă, celor rămași deja aici.
Bibliografie:
Băduț, M., ‘Capcane ale antropocentrismului modern’, Revista Anthropos, 2/2024
Băduț, M., ‘An anthropological outlook over the Science-Fiction’, Revista EON, 1/2023
Băduț, M., ‘Fals tratat de antropologie’, Europress, Bucuresti, 2022
Băduț, M., ‘SF-ul ca literatură formativă’, Revista EON, 2/2021
Băduț, M., ‘Science-Fiction-ul și predicția viitorului’, Expres cultural, 6/2021
INDICAȚII DE CITARE:
Mircea Băduț „Speculații antropologice privind adaptările la spațiul cosmic” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 