Mircea Băduț
Fot-Frumos și Ileana-model
Am pornit de-cu-dimineață prin slab-locuite dealuri sub-carpatice, și încurajat de o sumedenie de premise – precum libertatea zilei de week-end și adeverirea promisiunii meteo făcute de-cu-seară de Busu’.
Realitatea ce mi se dezvăluie în față nici nu-ncape în cuvinte, cel puțin nu în cuvintele mele, amețite de spectacolul culorilor de toamnă. Mai devreme ceața ocupa văile dintre dealuri (chiar am surprins-o cum se preumbla prin potecile dintre versante), iar acum soarele razant – deși a risipit materia alburie – luminează prin transparență frunze galbene, roșii, portocalii și vernil, aprinzându-le pentru fascinanția contrastului cromatic. Odată cu limpezirea atmosferei cerul se arată parcă înadins asortat: albastru-cian în partea de jos, și tivit mai sus cu fuioare nimbus în degradeuri de gri-alb. Mă pierd cu entuziasm fotogen printre lumini și umbre (urmărind contraste sau textúri), printre detalii de frunze, de coji de mesteacăn, de trunchiuri doborâte, printre coronamente de foiase sau conifere luminate pieziș, printre cadre de peisaje spațiale, printre close-up-uri de corole în contralumină…
Ce mai! Un rai pentru senzorul APS-C[1]. Și încă mai ține, de-abia peste o oră-două lumina amenințând să devină dură. Inima îmi crește odată cu cardul SD. (Eh! ar fi fost mai bine FF și CF, dar poate în alt ciclu de metempsihoză.)
Și cum umblam eu tot admirând în stânga-dreapta-față-spate-sus-jos, iată că într-un luminiș ex-forestier îmi apare lângă cale un fel de… castel?! Nu, mai degrabă o vilă solid construită. Pfu! Și ce bine se asortează cu pădurea de lângă – culorile, și cu peisajul – forma. Iar balconul dinspre poieniță/potecă… de vis… Tocmai mă întrebam, printre ajustări de white-balance[2], „ce stil or fi coloanele balconului? Doric, ionic?” (hm! sunt eu totuși prea semidoct ca să știu), când pe balcon se ivește o femeie/fată blondă. Nici n-apuc să-mi chem sus mandibula, că superba creatură mă strigă:
– Ah! Fot-Frumos, ce minune că ai apărut! Salvează-mă, rogu-te, că sunt ținută ostatică de Căpcăun!
Maxilarul inferior are acum și alte motive să îmi cadă. Unu! De unde știe că sunt eu? Apoi mă dumiresc: după rucsac și echipamente. Doi! De ce ar da peste mine norocul unei astfel de minuni? Trei! Mamă, ce aură de contralumină îi face soarele prin părul auriu!
– Stai un pic acolo! o imploră vocea mea. (Vocea mi-a luat-o înainte, cu inițiativă practică, văzând că eu încă dezbat cu greutate variantele în mintea semi-paralizată: (1) caut-ușa-și-sparg-lacăt; (2) admir-prosternat-ca-pe-zeiță; (3) fac-cruce-cu-limba-că-sigur-e-ceva-necurat; ș-a-m-d.)
Nici Ileana nu rezistă imboldului de a se lăsa admirată, așa că ia o atitudine cam fițoasă, la care vocea de mai devreme ripostează cu celebrul „Fii naturală! Fără E-uri!”, în timp ce ochiul caută cu înfrigurare ISO-ul și shutter-speed-ul de pe marginea vizorului centrând la 1/3 superba creatură.
– Apleacă-te un pic peste balustradă! Nu, nu-ți răzma bustul de ea, ci doar brațele!
Dă tare bine, dar trebuie să-mi schimb un pic poziția că-i lucește vârful nasului în soare. Da, acum e chiar mai interesantă compoziția cadrului, cu diagonalele astea antropice.
– Privește în depărtare! Nu!, lasă aplecat capul și ridică doar privirea!
Așa, acum voi prinde și un pic de alb al ochilor, ca să nu mai zic de acel albastru care-mi frânge inima. Mai trag câteva cadre cu deschideri în bracketing pentru diafragmă.
– Ai lăsat umerii prea jos – te rog, mai ridică-i un pic! Iar pe cel drept du-l un pic mai în față!
Parcă văd mici umbre pe fața-i îngerească, așa că o rog să-și imagineze ceva frumos. „Ce?” mă întreabă monosilabic îngerul. „Ceva ce-ți face plăcere. Io știu!? Adu-ți aminte cum era pe șezlong pe plaja mării, sau în lounge-ul de la Mall?” Da, umbra aceea dispare. Deci nu doar frumoasă, ci și inteligent-docilă!
Așa că sesiunea foto ad-hoc merge cu spor mai departe.
– Dar o eșarfă nu ai cumva la-îndemână? Ceva portocaliu (să se asorteze cu cerul), sau ceva albastru (să se asorteze cu ochii-părul de zeiță)?
Și zeița reapare în scurt timp cu eșarfa în jurul gâtului, reluându-și aproximativ postura pe balconul acela baroc.
– Nu! Nu la gât, ține eșarfa în mână!
Și, într-adevăr, ia materialul diafan în mâna și îl flutură spre depărtarea la care privește. (Nu-i deloc proastă! Îmi zic(e vocea), dar ceva nu se potrivește.)
– Nu, e prea explicită postura! Îi spun(e vocea). Oricine s-ar gândi la asta. Ne trebuie ceva mai discret. Ține un capăt al eșarfei în palma cu care prinzi balustrada!
Înțelege repede, și iată un cadru cu eșarfa mult mai insinuant căzută, conferind noi sensuri și tensiuni imaginii.
– Dar dacă am lăsa eșarfa să se și încolăcească o dată pe braț? îi zic. Îți dai seama ce efect temporal am induce?! Ce subliminală ar fi drama așteptării?!
– Știi ceva?! spune ea adunându-și cuvintele ca din depărtări. Parcă nu e așa de rău Căpcăunul…
[1] APS-C, FF; SD, CF – acronime din domeniul tehnicii fotografice.
[2] Urmează o serie de termeni din jargonul tehnicii fotografice.
INDICAȚII DE CITARE:
Mircea Băduț „Fot-Frumos și Ileana-model” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 