ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Maria Cernat

Războaie feministe de ieri și de azi – partea a II-a

În prima parte a recenziei lucrării publicate de Holly Lawford-Smith am prezentat câteva aspecte legate de feminismul critic al genului. În lipsa unei traduceri mai potrivite pentru „gender-critical feminism” am optat pentru această variantă. Vom relua acum câteva idei pentru a trece apoi la partea a doua a lucrării, cea în care autoarea încearcă să vadă în ce măsură feminismul propus de ea este intersecțional și în ce măsură este liberal.

Așa cum spuneam, pentru Holly Lawford-Smith, la fel ca pentru adepții activismului pro-trans, genul și sexul sunt diferite. Însă acesta e punctul în care se oprește suprapunerea de idei dintre ceea ce propune ea și ceea ce propun activiștii trans. Cu alte cuvinte, sexul reprezintă corpul biologic, iar genulul reprezintă setul de norme și stereotipuri care acționează ca niște „cuști” în care femeile și bărbații sunt puși. Astfel, conform acestor norme, băieții trebuie să se îmbrace cu albastru și fetițele cu roz, băieții trebuie să se joace cu mașini și fetițele cu păpuși, băieții trebuie să facă anumite meserii, iar fetele altele, fetele trebuie să fie delicate și băieții curajoși. Toate aceste reguli sociale nu sunt înscrise în cromozomii noștri. Nu e absolut nimic legat de culoarea hainelor „înscris” în tipul de corp cu care ne-am născut. Însă în vreme ce activiștii trans doresc menținerea stereotipurilor și a identității de gen ca experiență interioară imuabilă ce ne definește dincolo de corp, Holly Lawford-Smith spune că feminismul trebuie să să lupte pentru demantelarea acestor stereotipuri care ne țin pe toți captivi. În plus, trangresiunea, deși investită de adepții feminismului queer cu valențe ironico-distructive, are nevoie de stereotipuri pentru a avea de la ce spre ce să tranziționeze. O societate fără norme și stereotipuri ar fi una în care toți am fi trans și nimeni nu ar fi trans. Pentru că s-ar rezolva o problemă socială cu mijloace sociale. Cu alte cuvinte, s-ar schimba societatea și normele atribuite bărbaților și femeilor. Activiștii trans sunt doar pe jumătate progresiști în soluțiile pe carele oferă, consideră autoarea, întrucât ei îmbrățișează o soluție individuală – tranziția de la un tip de corp la altul – la o problemă socială. O societate eliberată de stereotipuri care nu ar geniza jucăriile, hainele, comportamentele, tipurile de slujbe pe care cineva le poate face ar fi una mult mai puțin constrângătoare, în opinia autoarei. Ca o paranteză, în ce privește genizarea jucăriilor s-a scris destul de mult. Este o tendință de hipersexualizare a păpușilor (Cernat, 2014)și de încurajare a băieților să se joace cu armament de plastic. O lume în care jucăriile ar fi gândite mult mai creativ și puțin segregat ar fi una în care am vedea mult mai puțini copii care doresc să tranziționeze. Nu ar mai avea de la ce la ce. În prezent însă se pune problema menținerii jucăriilor cât mai genizate și a jocurilor cât mai segregate și oferirea de hormoni copiiilor pentru ca identitatea lor să se alinieze cu tipul de stereotipuri la care aderă. Nu schimbăm stereotipurile, schimbăm corpurile ca să se alinieze cu stereotipul asociat sexului opus.

Feminismul critic al genului recunoaște importanta intersecționalității, însă consideră că femeile trebuie să redescopere valoarea solidarității indiferent de clasă, rasă, orientare sexuală. Intersecționalismul este un concept central al feminismului queer. În anul 1989 Kimberly Crenshaw publica un articol care s-a dovedit extrem de important despre faptul că femeile de culoare nu erau discriminate pentru că erau femei sau persoane de culoare, ci tocmai pentru această caracteristică aparte de a fi femei de culoare. (Crenshaw, 1989) Holly Lawford-Smith avertizează că această perspectivă permite crearea de noi ierarhii în care persoanele care acumulează câți mai mulți indicatori ai marginalității se vor afla în poziții de putere în raport cu ceilalți. Mai mult, această perspectivă va conduce la fragmentarea mișcării feministe. Citând-o pe Uta Johansdottir autoarea oferă următoarea definiție: „Intersecționalitatea: Un proces de divizare a noastră prin nemulțumiri din ce în ce mai mari, ștergând ceea ce avem comun ca oameni până când vom fi 7,6 miliarde de facțiuni formate dintr-o persoană care se numesc reciproc toxice. Este literalmente opusul unei politici de succes” (J (Johansdottir, n.d. apud Lawford-Smith, 2022, 155)

Unul dintre cele mai interesante capitole privește modul în care autoarea analizează relația dintre feminismul critic al genului și liberalism. În stilul ei ordonat și analitic Holly Lawford-Smith descrie liberalismul prin referire la câteva dintre caracteristicile sale de bază. Prima dintre ele privește limitarea puterii statului. Deși liberalismul privește individul și libertatea acestuia, libertatea e mereu relativă, legată de un alt factor. Ești liber în raport cu statul, cu societatea, cu destinul. Liberalismul politic privește libertatea individului în raport cu statul și promovează ideea restrângerii libertății statului de a dicta individului. Autoarea aduce în discuție scrierile lui John Locke din 1689 ce privesc separarea statului de biserică și delimitarea obiectivelor statale la asigurarea vieții, libertății și sănătății bărbaților. De asemenea, autoarea aduce în discuție ideea că statul nu are drept obiectiv mântuirea cetățenilor acest lucru ținând de sfera religioasă. De asemenea insistă asupra toleranței religioase și a lipsei discriminării pe baza opțiunilor religioase diferite. A doua dintre caracteristicile liberalismuluu privește individualismul. Autodeterminarea și capacitatea de a alege sunt drepturi ale individului. Acesta este pus în centrul sistemului și drepturile sale la autodeterminare și urmărire a propriei fericiri sunt inalienabile. A treia privește rațiunea. Liberalismul pornește de la premisa că toți oamenii sunt capabili de rațiune ce este folosită pentru autodeterminare și dezvoltare indidivuală. În fine, a patra privește libertatea. Aceasta este și caracteristica menită să atragă cea mai multă admirație și popularitate insistând asupra libertății pozitive de a alege și a libertății negative ca lipsă a constrângerii statale.

Este un capitol interesant în care autoarea se luptă să vadă în ce măsură un feminism critic al genului care se trage din feminismul radical poate fi compatibil cu feminismul liberal care îngrădește orice efort de critică a alegerilor individuale făcute de femei. În accepțiunea restrânsă a feminismului liberal în care trebuie să ne cenzurăm orice impuls de a critica alegerile individuale ale femeilor acesta se dovedește incompatibil cu feminismul critic al genului. În fond, feminismul critic al genului are în vedere o analiză a opțiunilor din care femeia alege și a modului în care acestea sunt structurate într-o societate ce a fost dominată de bărbați.

Marea bătălie pentru Holly Lawford-Smith este să găsească o compatibilitate între feminismul critic al genului și liberalismul politic, pentru că, așa cum afirmă ea „în sens larg, toți suntem liberali. (Lawford-Smith, 2022, 194)”. Pentru a reuși să realizeze această potrivire între liberalismul care îngrădește critica alegerilor individuale cu feminismul critic al genului autoarea face apel la concepții mai sofisticate ale alegerii aducând-o în discuție pe Mary Gibson și distincția pe care aceasta din urmă o face între autonomie în privința unor chestiuni importante de viață și autonomie în privința vieții de zi cu zi.

Cred că aceasta este partea cea mai vulnerabilă a lucrării pentru că dovedește o lacună în ceea ce privește critica liberalismului însuși. „O contraistorie a liberalismulu”i, lucrare  scrisă de Domenico Losurdo în care investighează cu precizie de chirurg contradicțiile interne ale liberalismului, ar fi fost fără îndoială un sprijin major în demantelarea ideii căreia autoarea îi e tributară: suntem cu toții liberali, în sens larg. Investigarea contradicțiilor dintre promovarea ideii de luptă împotriva despotismului cu promovarea sclaviei din partea corifeilor liberalismului – John Locke, J.S. Mill – ar fi putut oferi calea către depășirea ideii că trebuie să facem feminismul critic al genului compatibil cu liberalismul politic.

Căile de „evadare” din calea acestei misiuni imposibile de compatibilizare a unui feminism critic al genului ce își propune să investigheze care sunt mecanismele care le îndeamnă pe femei să facă alegeri care sunt în mod clar împotriva intereselor lor și liberalismul care îngrădește orice posibilitate de critică a alegerilor individuale sunt altele decât critica liberalismului însuși.

Astfel, autoarea spune că nu trebuie să încercăm să facem feminismul compatibil cu doctrine filosofice dominate de bărbați, ca și cum dacă acestea erau în perfectă armonie cu interesele femeilor ar fi trebuit totuși respinse pe acest considerent cât se poate de arbitrar ce ține de sexul autorilor. De asemenea, autoarea insistă asupra faptului că feminismul critic al genului nu se dorește a fi o teorie exhaustivă despre toată lumea, ci o cale de avansare a intereselor femeilor, de eliberare a acestora de violență, oprimare și marginalizare. Ea consideră că, într-adevăr, este bine să existe mișcări centrate pe o singură problematică pentru că asta ar evita schimbarea constantă a priorităților și identificarea grupului celui mai marginalizat. De asemenea, este împotriva ideii că toate relele sociale se trag din oprimarea femeii și că aceasta ar trebui să ocupe locul central în mișcările de justiție socială. Respinge și ideea îmbrățișării necritice a intersecționalismului – este doar parțial de acord cu această perspectivă ca metodă de analiză, nu ca principiu de organizare politică – pentru că asta ar duce la disoluția mișcării din dorința de a include cât mai multe cauze – de la migrație la încălzirea globală.

Pe parcursul acestui capitol autoarea face observații foarte interesante cu privire la alegere și critică. Astfel, ea sesizează o inconsecvență flagrantă a feminismului liberal gata să critice femeile care aleg să crească copii în familie alături de partener considerând că această alegere este influențată de patriarhat. Totuși avântul critic se oprește în fața alegerii femeilor de a se prostitua sau de a fi actrițe în filme pornografice. Acolo feminismul liberal apără cu cerbicie ieșită din comun dreptul femeii de a alege. E o caracteristică destul de evidentă a feminismului liberal să apere dreptul femeii de a alege doar în anumite circumstanțe. Astfel, feminismul liberal susține că nu se poate baza decât pe educație și pe oferirea de opțiuni. Statului trebuie să i se interzică să intervină în vreun fel. De acees, reglementarea prostituției contravine principiilor feminismului liberal, dar, în acord cu propriile inconsecvențe, feminiștii liberali ar fi mai degrabă adepții abolirii căsătoriei, întrucât doar aceea este expresia inegalităților produse de patriarhat. In plus, autoarea aduce în discuție irelevanța alegerilor personale în judecarea mecanismelor sociale care stau la baza acelei alegeri – cu alte cuvinte, nu se poate susține menținerea instituției sclaviei bazându-ne pe faptul că au existat și sclavi fericiți cărora chiar le-a plăcut viața de sclav.

În plus, în subcapitolul „Feminism cu colți” autoarea insistă asupra faptului că feminista critică a genului trebuie să lupte pentru abolirea acelor instituții care le țin pe femei captive fără să se sinchisească prea mult de opreliștile feminismului liberal. (Lawford-Smith, 2022, 187)

Totuși, lipsa unei critici serioase a liberalismului o face pe autoare să rateze elementele pe care acesta s-a sprijinit încă de la început pentru a contracara influența statală în avantajul dominației locale. Domenico Losurdo identifică pasionalele preocupări pentru libertatea individuală în ascensiunea unei burghezii care dorea, de fapt, libertate totală în exploatarea sclavilor dincolo de eventualele reglementări statale. Liberalismul a fost, în opinia prolificului istoric, o preocupare a burgheziei pentru obținerea libertății de acțiune locală în fața unui autorității monarhice statale, nicidecum o sinceră și nobilă luptă pentru drepturile celor asupriți. Să nu uităm în acest sens că Losurdo în citează inclusiv pe feministul J.S. Mill în dorința sa de a menține o sclavie educativă pentru oameni din triburile sălbatice. (Losurdo, 2016, 17).

Multe dintre feministele radicale actuale eșuează în efortul de a înțelege că dușmanul conceptual cel mai periculos în actualitate nu este conservatorismul cu vetustele sale idei despre rolurile de gen, ci o creație mult mai complexă și greu de combătut – feminismul liberal. Seducător și omniprezent, el continuă să exercite o influență covârșitoare, iată, chiar și asupra discursurilor critice ce doresc să scape din cătușele sale pe cât de atrăgătoare, pe atât de periculoase. Ideea că societatea e formată din indivizi care, probabil, existau precum monadele la Leibiz sau precum particulele elementare și au decis la un moment dat, din motive necunoscute, să formeze o societate, ideea că trebuie să luptăm cu nedreptatea prin drepturi politice, nu prin eliminarea cauzelor de natură economică ale inegalității, ideea că alegerea individuală este în afara oricărei critici – toate acestea constituie asumpții care se inoculează, iată, chiar și într-un discurs feminist radical cum este cel propus de Holly Lawford-Smith.

În concluzie, lucrarea este una bine documentată, argumentația este coerentă și minuțioasă, Holly Lawford-Smith fiind o autoare foarte atentă la detalii și foarte meticuloasă în expunerea ideilor. Pentru cei interesați de dezbaterea feministă Holly Lawford-Smith este fără îndoială o redutabilă combatantă ce oferă argumente solide și atent construite.

Referințe

Cernat, M. (2014, April 9). Ai văzut cum arată azi păpușile, maică? CriticAtac. Retrieved June 26, 2023, from https://www.criticatac.ro/ai-vzut-cum-arat-azi-ppuile-maic/

Crenshaw, K. (1989). Demarginalizing the Intersection of Race and Sex: A Black Feminist Critique of Antidiscrimination Doctrine, Feminist Theory and Antiracist Politics. Chicago Unbound. Retrieved June 26, 2023, from https://chicagounbound.uchicago.edu/uclf/vol1989/iss1/8/

Johansdottir, U. (n.d.). @UtaJohansdottir in reply to Kirsten Gillibrand @SenGillibrand, 5th December 2018 at 3.49 p.m. https://twitter.com/UtaJohansdottir/ status/1070178335051915264

Lawford-Smith, H. (2022). Gender-Critical Feminism. Oxford University Press.

Losurdo, D. (2016). Contraistoria liberalismului. Tact.

INDICAȚII DE CITARE:

Maria Cernat „Războaie feministe de ieri și de azi – partea a II-a” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 6/2023

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.