Liviu Antonesei
Povești filosofice apocrife cretane din AD 2021
Din 2007, merg în fiecare vară pentru două săptămîni în Creta și, cu excepția primului an, m-am întors de acolo cu un număr variabil de poezii. Le-am reunit mereu sub titlul Povești filosofice cretane, urmat de anul potrivit. În 2020 și 2021, din pricina isteriei pandemice, nu mi-am făcut voiajul, deși aveam biletele. În 2020, nu au fost consecințe lirice demne de ținut minte, dar în anul următor, am scris un „poem cretan” ca și cum aș fi fost acolo! Și asta a continuat pînă la terminarea sejurului la care am renunțat, ba chiar și cîteva zile după. Aceste poeme sînt și nu sînt cretane, eram aici, dar mă simțeam acolo, de asta și au o dublă localizare. Și de asta le-am denumit ca fiind apocrife. În sfîrșit, poemele din acest ciclu vor intra în volumul în pregătire întotdeauna și încă o zi, care va apărea în cursul acestui an. (LA)
De multă vreme... O vedenie De multă vreme mă bîntuie un gînd – să nu-ți dorești o viață lungă, prea lungă, nimeni, nici vracii, nici ghicitoarele, nici măcar Dumnezeu, nu poate promite o despărțire ușoară, o stingere lentă a luminii care scaldă această lume jumătate din vremea sa nesfîrșită – nu e ca fuioarele de fum ce se pierd, stingerea vine sacadat și atroce, ca penele de electricitate, neașteptate... Era un salon prea luminos și prea alb, siluete de asemenea în alb, mascate, vorbeau într-o limbă cu totul necunoscută – rețineam cîte un cuvînt pe care nu-l știam și priveam în jur ca prin ceață, prin aburi, nimic mai de spaimă decît să nu pricepi ce se spune despre tine, despre șanse, nici măcar despre ce anume se petrecuse... Insula va mai aștepta un an, poate unul lipsit de visele rău prevestitoare. Sau, poate nu mă va mai aștepta nicidată! Răvașul e scris, mesagera gata de drum... 23 – 24 August 2021, în Iași Înroarcerea darurilor Cîteva fire smulse cu grijă din barbă, dar îmi va reîntoarce înzecit ofranda, trei pietre din măreția ei geologică – una roșie ca soarele în amurg, alta alba, iar a treia neagră ca noapte și dură, trei frunze de măslin sălbatec, argintii și aproape uscate, dar nu de tot uscate, și trei lacrimi din apa cea caldă a mării în care plutește de la capăul vremii... Da, din fortul închinat rătăcitorului Nikos! Insula este generoasă nu-mi poartă pică pentru absența care se tot prelungește – mesagera va sosi încărăcată de daruri, voi birui așteptarea... 26 August 2021, Iași/ Heraklion Jocurile apei și ale memoriei Văd cu o claritate nepămînteană golful acela cu apa cea mai linișită de jur-împrejurul țărmului cu dinți de ferăstrău și stîlpi de piatră... Îți amintești cum repetam acolo acrobațiile noastre din copilărie, cu apa mării pînă la umeri? Și apoi, celelalte acrobații, aduse de trecerea vremii peste minte, peste inimă și peste trupuri... Scena balconului fără balcon, în apa caldă și netedă, sub tipsia fierbinte a cerului – publicul toropit nici măcar nu putea întrezări atîta imposibilă frumusețe... Ochii nu pot vedea ceea ce numai ochiul lăuntric poate să vadă. 27 August 2021, Iași/ Rethymnon Magical Mistery Isle Călătoria abia începe și darurile sosesc grăbite să participe la proba aceasta veche de magie, veche cît minotaurul, cît insula, veche de cînd lumea, deși oamenii noi o regăsesc cu aere trufașe de descăleători – timpul e unul cu toate fețele sale, ca o întreită, bandă a lui Moebius, ca un ghem strălucitor fără de început, fără miez, fără de sfîrșit... Mai întîi, cele trei frunze argintii de măslin, uscate, dar nu de tot uscate, încă ușor elastice, una la stînga, una la dreapta, la o palmă distanță, iar a treia, mai jos o palmă, în triunghi perfect. pe frunza din stînga, piatra roșie ca soarele seara , pe frunza din dreapta, piatra care a dat numele, iar dedesupt, piatra neagră, cea de tot dură, iar apoi, cîte o lacrimă a mării peste aceste pline de mister artefacte tocmai ridicate... și deodată, ca din fum, apare fortul lui Nikos, apoi crește Heraklion cu totul, se ridică semeț Rethymon și Chania, vechile zidiri de la Cnossos și Hersonissos, apoi Spinalonga, defileul. podișul și peștera megieșă, locul nașterii zeului, se ivește treptat și tărmul zdrențuit de la Sud, pe care nu l-am văzut pînă acum niciodată... O hologramă care nu are nevoie de mașinării, numai de obiecte vechi și de amintiri asemenea! Și de ochiul lăuntric, dar tu știi bine că trebuință este de doi, altfel imaginea e franjurată, mioapă! 29 - 31 August 2921, Iași/ Creta 31 August Dacă soarta nu ar fi vrut altceva, acum aș fi pregătit cu voioșie bagajele, să duc la plimbare limba română în Creta, dar... aud cum i se urează la mulți ani fericiți și o voce pedagogică repetă obsedant că trebuie s-o păstrăm de-a pururi curată și demnă – înțeleg foarte bine lecția care merge în buclă, dimineața, cînd limba română se trezește, o spălăm frumos pe obraji și pe tot trupul, o ungem cu ulei de busuioc, și înainte de a o îmbrăca în haine curate, îi legăm cu feșe de borangic o șipcă dură pe spinare – și astfel ne asigurăm și în privința demnității, se înțelege că vom repeta ritualul zi după zi... 31 August 2021, Iași/ Creta Libertatea Ultimul cuvînt din romanul lui Nikos este libertate – eu n-am cunoscut insula zăgăzuirilor absurde, a opreliștilor aruncate de-a valma și a pedepselor, nimic nu m-a oprit să mă așez pe oricare stîncă, pe oricare din rarele sale petece de nisip moale, am pătruns pe orice poartă sau ușă, în orice piscină, fără să arăt pașaportul special pentru privilegii, pe atunci peștii erau pești, nu guvizi made in China, de acolo veneau lenjeria de un sezon, suvenirurile care schimonoseau în plastic simbolurile străvechi .. Poate că vremurile acelea se vor întoarce, iar atunci poate mă voi întoarce și eu să celebrez eliberarearea. Și poate Zeul nu m-a pedepsit în vremea din urmă, mi-a făcut o favoare, mi-a acordat binecuvîntarea... 2 Septembrie 2021, Iași/ Creta Ieșirea lui Zeus Îl văd pe Zeus, gol și umed, cum se strecoară agil printre tăioasele stalactite și stalagmite, el urcă, nu coboară spre ieșirea din uterul de piatră – în fața grotei își taie sungur cordonul ombilical de un colț de srîncă și apoi pleacă aă ocupe văzduhul, pămîntul și toate apele lumii, laolaltă cu frații și surorile sale, cu nimfele. cu satirii și micii zei ai caselor și locurilor.. Născut din pămînt și din vreme, așa cum toate, după el, se vor naște și de asemenea vor pieri! Insularii știau că înaintea zeilor au existat alți zei, iar aceștia erau, cu siguranță, tot ai lor! Și apoi l-au primit oaspe pe fiul dulgherului.. 4 Septembrie 2021, Iași/ Lassithi Cele mai frumoase imagini sînt în vis Mintea mea e un colosal tezaur de impresii, imagini și gînduri, un tezaur care măsoară sute, mii de terabiți totul pare în succesiune, dar se petrece în același timp. nu e holograma probei de magie de acum cîteva zile, e un El Aleph inventat de orbul din Buenos Aires – o dantelărie de stînci apare în față cu o precizie sporită față de experiența veche, pietrele negre substituite discret de cele rușiatice, apoi de cele în nuanțe alb-cenușii, șase capre bălțate pe o margine de piatră lată cît palma, chipul tău printre frunzele verzi ale unui palmier pitic, sticlirea unei raze din ochelarii cuiva pe pagina cărții mele, talazurile verzi ale mării lovind ritmic pietrle de la țărm, corpul tău bronzat pe cearșaful albastru, în locul acela, da, parfumul nebun al florilor și uleiul eterat din frunzele strivite cu mare grijă, periodic, între degetele mîinilor, apoi, douăzeci de milioane de măslini verzi-argintii, e și cel neobișnuit de înalt din curtea interioară, la Achillon, totul în claritate, cele mai frumoase imagini sînt cele din vis – numai atunci porțile tezaurului sînt cu totul, larg deschise... Un gînd mă bîntuie, poate așa va fi somnul cel mai lung... 6 Septembrie 2021, Iași/ Creta Visul labirintului În visul după-amiezii, al acestei după-amieze, urcam străduțele în serpentină, poate era un semn pentru ceea ce avea să se întîmple, apoi drumul de piatră străjuit de tufișuri și chiparoși, am ajuns la poarta mîndrei fortărețe venețiene și am intrat.. am plătit obolul și ne-am dus mai întîi la ghiulele, movila de ghiulele ruginite de dimensiuni inegale, de data aceasta le-am mișcat cu multă ușurință, cu puterea sporită, urișească pe care o am în vise, apoi sala de gardă, armureria și pulberăria, consiliul, dormitoarele venețiene și rustice, desigur bucătăria... am urcat printre copaci și marile pietre alb-cenușii, în vîrf strălucea albă și nouă marea casă a expozițiilor, am privit în fugă tablourile intens colorate de pe ziduri, dar ohii mei căutau lacomi labirintul desenat pe podea de un artist inspirat, din pietre colorate și felurite, adunate din adîncul munților și de pe țărmurile mării. Și am înghețat, m-a cuprins o spaimă cum nicînd n-am cunoscut, nici în vis, nici în trezie – am văzut labirintul, labirintul acela care te fură, apoi linștea, am simțit în pumn frînghia groasă, am știut unde este Ariadnam am știut cine este! 6 Septembrie 2021, Iași/ Rethymnon Între munți și mare... Eram în cimitirul din satul dintre marginea livezii de măslini și poalele semeților munți, vizitasem mormîntuk unui Kostas, poate Giorgios, care repauzase la frumoasa vîrstă de 104 ani, fumam lîngă gardul din spate, singurul alcătuit din stălpi de lemn și scînduri, nu din plasă de sîrmă.. printre șipci și prin fum, am zărit p femeie bătrînă îmbrăcată din cap pînă în picioare în negru sub un parasolar cocoțat pe stîlpi drepți și înalți, își mulgea caprele, cărora le vorbea molcom – dacă vezi multe bătrîne cernite mulgîndu-și caprele, e semn sigur că te afli acolo, în Creta... apoi, scoase caprele din ogradă și le mînă pe iarba mare și verde, smălțuită de pinteni albi și alb-cenusii, mari, de la poalele muntelui, oamenii ciopliseră un lăcaș sub izvorul rece ce șiroia vioi din cel mai semeț dintre ei... Va fi aici și va mulge caprele și vara ce vine, va fi și peste douăzeci de ani, și peste treizeci, poate și peste patruzeci sau o jumate de secol! Poate voi fi și eu, poate chiar din neverhere, o voi privi cu atenția de atunci, de acum... Cred că tu o vei recunoaște mereu și mereu. 9 – 10 Septembrie 2021, Iași/ Herssonissos, satul Es ist muss Da, trebuie să rupem lanțul obișnuințelor, vom îmbrăca vesele costume de arlechin, ne vom pune măști multicolore pe chipuri și vom face gesturi exuberante, pline de simpatie către mulțimea din partea de sus a promenadei care ne va întîmpina spontan cu aplauze și rîsete... iar după-amiază, vei pune rochia cea galbenă, iar eu tricoul pe care scrie că ascunde un fenomen și ne vom plimba prin port, ascultînd amuzați replicile în toate limbile ale femeilor care citeau lăudăroasa inscripție – ce chicoteli, vorbe slobode, ce hohote de rîs în noi și jur-împrejurul nostru! Seara la Havana Club sau la Absolute vom bea rom sau vodcă cu suc de roșii și mai cu seamă vom dansa ca dresații, cum nu s-a întîmplat acolo și cred că nu ni s-a mai întîmplat niciunde, niciodată... La miezul de noapte voi intra în apa golfului, golful nostru, și cu mișcări ușoare voi ieși în larg, unde se simt valurile, am oprit brațele și iar m-am gîndit la plecarea filosofului libertății da, Jules, Jules Lecquier, el mereu apare în apă... pe mal o siluetă galbenă, ca un far numai al meu – tentația s-a disolvat, înotam încet către mal. 11 Septembrie 2021, Iași/ Rethymnon Paralele inegale La prima vedere, părea un aparat obișnuit pentru cercetat interiorul globului ocular, cum văzusem puzderie în ultimii ani, dar era o mașinărie cu mult mai sofisticată – dintr-o fantă ieșea raza invizibilă, concentrată, al cărei efect poate îl voi afla după o vreme, auzeam doar țăcănirul unui pistol cu amortizor și eram mereu surprins cînd gloanțele de lumină loveau un loc sau altul, loveau moale țintele... Aveam senzația aceea din golful de sub taluz, cu multe pietre acoperite de iarbă de mare la mal, pășeam încet spre apa adîncă, dar pe ultima piatră cu iarbă moale, alunecam și eram sigur de cădere, în ultima clipă mă redresam, poate acționa o rază umană. pe vremuri, un prieten spunea că femeile sînt unde cu mîinile întinse săream în apă, în apa curată și adîncă aceeași surpriză, doar că atunci începem să rîd vesel, nu-mi era teamă că voi tulbura vraciul sau unealta sa! 12 Septembrie 2921, Iași/ Herssonissos Bătălia de lîngă Sissi Da, da, de multe ori am văzut-o pe Black Rose, măreața corabie neagră, cu desene de purpură și catargele asemenea lor, corabia purtînd falnic semnele de groază ale piraților de aici și oriunde, da, de multe ori am văzur-o, dar de trei ani nu, splendidă era în drumul din port pîn la Sissi, ca un adevărat trandafir negru în bătaia soarelui, fără de seamăn era, la întoarcere, în roșul amurg... Îți amintești apriga scenă a abordajului – un joc, dar îl jucau atît de serios că păreau cei mai fioroși pirați ce-au bîntuit vreodată toate mările lumii – abia reușeam să respect regula neamestecului în luptele dintre cei mai aprigi combatanți văzuți vreodată pe viu, în filme sau spectacole. Am fost pe puntea măreței corăbiei Black Rose în momentele cumplitului atac de lîngă Sissi – cu săbii în mîini, pumnale între dinți, zburau peste punte agățați de funii, aruncau agresorii în mare - da, sîntem martorii vitejiei fără de seamăn a echipajului de toate neamurile, în felurite uniforme, de o credință sau alta, toți cu lungul păr ascuns sub basmalele negre. 13 – 14 Septembrie 2021, Iași/ Sissi Miracolul de la Spinalonga Nu, nu s-a stins faima falnicei Veneții, numai s-a retras în laguna în care i-au crescut mărețele zidiri ca dintr-o neobișnuită matrice – expansiunea a devenit o atracție irezistibilă, ca un magnet aduce călătorii oriunde s-ar afla... Dar și teritoriile lăsate în urmă... Spinalonga, cea mai răsăriteană fortăreață a marii cetăți, n-a fost vreodată cucerită, dar a fost părăsită și a decăzut în leprozerie vreme de o sută de ani, apoi prin nenumărate purificări – cu păcură, clor, alcool și chiar focuri înalte - a ajuns sit turisitic, după cum spune noua limbă de lemn călătoare... Am pășit cu teamă pe poarta deschisă spre uscat, am mers atenți și grijulii, cu spaima în suflet, pînă la porțile uriașe care se dechid către mare și vînt, unii își ștergeau pe ascuns mîinile cu batiste umede – după milenii, memoria speciei e încărcată de spaime, cînd auzi lepră sau ciumă se strînge inima-n tine! Deodată, doi pescăruși mici și albi, de coastă, s-au rotit de cîteva ori deasupra fostei lepeozerii, au dat binecuvîntarea înainte de a dispărea în zbor – am simțit cum frica dispare, se topește – frica mea, frica din tine, frica din toți cei care ne aflam acolo... 15 Septembrie 2021, Iași/ Spinalonga
INDICAȚII DE CITARE:
Liviu Antonesei, „Povești filosofice apocrife cretane din AD 2021” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 