Mahler în contextul cultural-istoric
O parte importantă a vieţii lui Gustav Mahler s-a petrecut pe fundalul unui oraş unic – Viena. La sfârşitul secolului XIX, sub influenţa declinului Imperiului Habsburgic, cultura şi filozofia austriacă manifestă intense prefigurări ce reprezintă trecerea către modernismul secolului XX, cu exponenţii săi de seamă: Sigmund Freud, Arnold Schönberg, Adolf Loos, Oskar Kokoschka sau Ernst Mach. Ca urmare a unei intense evoluţii interne, societatea artistică, lupta filozofică şi lansarea unor curente noi de gândire interacţionează cu efecte neaşteptate, evoluând între programul filozofic al Cercului de la Viena, şcoala de arhitectură Bauhaus, pozitivismul juridic promovat de Hans Kelsen, propagarea metodelor analitice ale termodinamicii statistice teoretizate de Boltzmann sau „explozia artistică prin care pictorii Secesiunii s-au distanţat de maniera consacrată a artei academice ortodoxe”[1].
Pe fundalul valsului, refren al „oraşului viselor”, cum mai era cunoscută bătrâna Vienă romantică, plutea înfrângerea împăratului Franz Joseph de către Otto von Bismarck. Ostilitatea oraşului faţă de figuri care au consacrat-o, ipocrizia cu care – deşi susţinea făţiş independenţa artelor, cuvântului sau a eticii – îşi blama autorii, perfidia opunerii sexualităţii desprinse din paginile freudiene cu sionismul, sau rădăcinile antisemitismului preluat mai târziu de germani, fac din Viena sfârşitului secolului XIX şi începutului secolului XX un cuib aparent relaxat al promovării tuturor ideilor, ascunzând sub masca unui comportament burghez al locuitorilor un acerb judecător al faptelor, dominat de contrarii. Aparent, „valorile pe care societatea le preţuia erau raţiunea, ordinea şi progresul, perseverenţa, încrederea în sine şi o conformitate disciplinată cu standardele bunului gust şi ale acţiunii corecte”[2]. În consecinţă, „în societatea habsburgică, luată ca întreg, artificialitatea şi falsele pretenţii” păreau să fi devenit regula „şi în orice aspect al vieţii aparenţele şi înfrumuseţările erau tot ceea ce conta”[3]. Nu pe nedrept se întreabă Janik şi Toulmin dacă „a fost, oare, o simplă coincidenţă că începuturile muzicii dodecafonice, ale arhitecturii moderne, ale pozitivismului juridic şi ale pozitivismului logic, ale picturii nefigurative şi ale psihanalizei – pentru a nu mai aminti renaşterea interesului pentru Schopenhauer şi Kierkegaard – au avut loc toate în mod simultan şi au fost concentrate într-o măsură atât de mare în Viena?”[4]
Oscilând între dragostea pentru un trecut intens romantic şi alunecarea către timpuri noi, al cărui reprezentant cu sau fără voia sa devine, Gustav Mahler rămâne o figură copleşitoare a vieţii muzicale europene, la răspântia secolelor contemporanii săi împărţindu-şi poziţia faţă de existenţa sa artistică între admiraţie deplină şi ură înverşunată. La scurt timp după moartea lui Mahler, unul dintre prietenii şi protejaţii săi, Oskar Fried[5], publica în revista Pan un scurt şi dureros comentariu: „ai fost, Gustav Mahler, pe timpul vieţii tale, urât şi abuzat”[6].
Revenind la Viena finalului secolului XIX, oraş de care Gustav Mahler şi-a legat existenţa pentru două perioade însemnate ale vieţii sale: între 1875 şi 1883 şi apoi între 1897 şi 1907 (în directă relaţie cu Opera vieneză), un important punct de întâlnire al artiştilor şi gânditorilor timpului a devenit cercul de prieteni al familiei Wittgenstein, familie de industriaşi bogaţi, din sânul căreia se ridică unul dintre cei mai străluciţi filozofi ai vremii – Ludwig. În memoriile sale, Bruno Walter nu se sfieşte să evoce „atmosfera de umanitate şi cultură atotpătrunzătoare”, regăsită la răscrucea secolelor în familia Wittgenstein. „A fost oare doar un fapt biografic ciudat că tânărul dirijor Bruno Walter îl însoţea cu regularitate pe Gustav Mahler la reşedinţa familiei Wittgenstein din Viena şi că au descoperit în conversaţiile lor acel interes comun pentru filozofia kantiană care l-a determinat pe Mahler să-i dăruiască lui Walter, cu ocazia Crăciunului anului 1894, operele complete ale lui Schopenhauer?[7]”
În fapt, în contextul istoric al începutului secolului XX, dominat de ideile lui Frege, Schopenhauer sau Kant se năştea celebrul Tractatus Logico–Philosophicus al lui Ludwig Wittgenstein, ideea de a privi limbajul, simbolurile şi orice mijloc de exprimare ca reprezentări sau imagini devenind un imbold decisiv în lupta conceptelor de înţelegere şi definire a ambientalului. Tot o definire a lumii realiza şi Mahler prin muzica sa, însă de această dată o definire a propriei lumi, „un exemplu deosebit de ilustrativ al acestei duplicităţi” a oraşului şi societăţii de care pomeneam mai devreme, căci aici, în Viena, „Mahler a fost sărbătorit, în acelaşi timp, drept cel mai mare dirijor care a înălţat Opera Imperială la o proeminenţă fără egal, şi denunţat drept un compozitor degenerat deoarece era evreu”[8]. Încă de la prima despărţire de Viena, în 1883, Mahler îşi jurase să revină, ambiţia sa ţintind către „a câştiga faimă şi recunoaştere în complexul politic şi tradiţiile înrădăcinate ale vieţii artistice ale oraşului”[9]. Un „bohemian (a se înţelege ceh) în Austria vorbitoare de germană, un austriac în Germania şi un evreu prin lume”[10], Mahler resimte o atracţie vitală faţă de prezentul vienez, legăturile sale cu resursele artistice ale locului fiind vizibil oglindite în producţiile muzicale asupra cărora punea semnătura sa.
Suflet frământat şi adesea neînţeles, Mahler furniza prin sine şi muzica sa o proprie filozofie, chiar dacă fără concepte schematice. Prietenul său apropiat pe parcursul întregii existenţe, Bruno Walter rememorează câteva din adâncile căutări împărtăşite lui de Mahler, nelinişti capitale adesea fără răspuns: „Pe ce fundaluri întunecate se sprijină oare viaţa noastră? De unde venim? Încotro duce drumul nostru? Am dorit eu într-adevăr să trăiesc, cum crede Schopenhauer, înainte de a fi fost conceput? De ce cred că sunt liber şi sunt totuşi îngrădit în caracterul meu, ca într-o închisoare? Care este sensul străduinţei şi suferinţei? Cum pot eu înţelege cruzimea şi răutatea în creaţia unui Dumnezeu bun? Va fi oare sensul vieţii în cele din urmă dezvăluit prin moarte?”[11]
Indiferent ce a condus la acest complex nefiresc al luptei dintre ce simţi că eşti şi ceea ce înţelege societatea despre tine, perpetua luptă dintre adevărata fiinţă mahleriană – aceea de compozitor – şi dirijorul de succes l-a urmărit de-a lungul întregii existenţe, nemulţumiri şi neîmpliniri frustrante săpând adânc în fiinţa sa. Cu toate acestea, compozitori contemporani de talia unui Schönberg nu încetează a intui adevărata sa valoare, manifestându-şi înalta admiraţie sub forma unei dedicaţii pe prima ediţie la Harmonielehre: „Această carte este dedicată memoriei lui Gustav Mahler. Dedicaţia urmărea să-i ofere o mică bucurie pe când trăia încă. Ea dorea să exprime şi să ateste admiraţia pentru opera lui, pentru compoziţiile sale nemuritoare, să probeze că acolo unde muzicienii instruiţi trec cu o ridicare de umeri plină de superioritate şi chiar de desconsiderare, această operă este înconjurată de adoraţie de către unul ce înţelege, poate, şi el ceva. Gustav Mahler a trebuit să renunţe la bucurii mai mari decât ar fi fost acelea pe care dorea să i le ofere această dedicaţie. Acest martir, acest sfânt a trebuit să plece înainte de a-şi duce opera atât de departe, încât să o poată lăsa liniştit prietenilor săi. Dar astăzi, când el nu mai trăieşte, îmi doresc ca lucrarea mea să se bucure de atenţie în aşa fel, încât nimeni să nu mai poată trece nepăsător atunci când spun: Acesta a fost unul dintre cei foarte mari!”
[1] Allan Janik; Stephen Toulmin, Viena lui Wittgenstein, traducere de Mircea Flonta, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, pag.19
[2] Allan Janik; Stephen Toulmin, op.cit., pag.41
[3] idem, pag.58
[4] idem, pag.21
[5] Oskar Fried (1871-1941) – dirijor şi compozitor german, prieten şi admirator al lui Gustav Mahler. A fost primul dirijor care a înregistrat o simfonie de Mahler, în 1924.
[6] Mitchell & Nicholson, The Mahler Companion, Oxford University Press, 1999, pag.8: “You were, Gustav Mahler, while you lived, hated and abused.”
[7] Allan Janik; Stephen Toulmin, op.cit., pag.21
[8] idem, pag.34
[9] Mitchell & Nicholson. The Mahler Companion. Oxford University Press, 1999, pag.6: “to win fame and recognition within the complex politics and daunting traditions of the city’s artistic life”
[10] idem, pag.7: “a Bohemian (i.e. Czech) in German-speaking Austria, an Austrian in Germany, and a Jew throughout the world.”
[11] Bruno Walter, Gustav Mahler, pag.97, citat de Janik Allan; Toulmin Stephen, Viena lui Wittgenstein, pag.106
INDICAȚII DE CITARE
Leonard Boga, „Mahler în contextul cultural-istoric” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 