ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Iulian Cătălui

Despre ideea de bucurie în cultura și literatura universală

Introducere

Bucuria este un sentiment sau o emoție, mulțumire ori plăcere[1], pe care un individ o experimentează în momentul în care una dintre năzuințele sale, sau măcar una dintre dorințele/ doleanțele omului ajunge să fie satisfăcută într-un “mod real sau imaginar”[2] – ori uneori, fără un motiv părelnic. Totodată, bucuria este “starea de a fi” care permite cuiva să experimenteze simțăminte inebranlabile de fericire intensă, de “lungă durată și mulțumire a vieții, în general”, fiind cvasi-indisolubil legată și adesea evocată de bunăstare, succes sau noroc/ șansă.[3] Fericirea, plăcerea și recunoștința sunt strâns legate de bucurie, dar nu sunt identice cu aceasta.[4] De asemenea, bucuria este starea de spirit sau emoția primară care apare ca răspuns cvasi-rapid la o situațiune plăcută sau la amintirea uneia, “în funcție de intensitate”, se manifestă plenar ca un zâmbet larg, un râs năvalnic, o floare oferită, un strigăt tarzanic de bucurie sau o acțiune pozitivă.[5]Într-un sens mai larg, “declanșatorul bucuriei”, o dispoziție sau o existență fericită pot fi descrise și ca bucurie, astfel, termenul de fericire este folosit uneori pentru a desemna însăși bucuria.

Deosebire vs. emoții similare

Scriitorul britanic C. S. Lewis, autorul celebrei serii de cărți Cronicile din Narnia, a văzut și făcut o distincție clară între bucurie, plăcere și fericire: „Uneori mă întreb dacă toate plăcerile nu sunt substitute pentru Bucurie”[6] și „O numesc Bucurie, care este aici un termen tehnic și trebuie distins clar atât de Fericire, cât și de Plăcere. Bucuria (în sensul meu) are într-adevăr o caracteristică, și una singură, în comun cu cele două; faptul că oricine a experimentat-o ​​o va dori din nou… Mă îndoiesc că cineva care a gustat-o ​​ar fi vreodată, dacă ar fi amândouă în puterea lui, s-o schimbe cu toate plăcerile din lume. Dar atunci, Bucuria nu este niciodată în puterea noastră și Plăcerea e adesea”[7].La rândul ei, Michela Summa susține că distincția dintre bucurie și fericire ar fi aceea că bucuria însoțește procesul în întregime, în timp ce fericirea pare să fie mai strict legată de “momentul realizării procesului”[8].Ea mai subliniază că bucuria nu este doar un răspuns emoțional direct la un eveniment care este încorporată în preocupările noastre de viață, dar este, de asemenea, indisolubil legată de momentul prezent, în timp ce fericirea presupune “o poziție evaluativă cu privire la o perioadă a vieții cuiva sau la propria viață în ansamblu”[9].

Bucuria negativă: Schadenfreude

Pe lângă bucuria de tip înălțător-luminos, există și una negativă, bucuria evidentă, răutăcioasă, uneori dusă până la cinismul absolut față de nenorocirea altora fiind denumită schadenfreude[10], ea putând fi percepută și pe ascuns ca “schadenfreude secretă” sau se poate manifesta ca “schadenfreude deschisă” (batjocură, ironie, răutate, sarcasm).[11]Conceptul de Schadenfreude joacă un rol hegemonic în menținerea dreptății și pedepsirea încălcărilor normelor în societățile umane de-a lungul timpurilor, dar cu toate acestea, în multe religii și sisteme de valori este ostracizat și, prin urmare, este adesea însoțit de “sentimente de vinovăție”, de culpă, Schadenfreude – la fel ca mila – fiind un sentiment pasiv, trăit indirect, deoarece persoana care îl simte nu are nicio legătură cu apariția situației care declanșează schadenfreude.[12]Termenul este împrumutat din germană, desigur, fiind un compus al expresiilor Schaden („daună/ rău”) și Freude („bucurie”), termenul tedesc va fi fost atestat în limba lui Goethe, pentru prima data, în anii 1740[13], iar cea mai veche mențiune pare să fi aparținut lui Christoph Starke, „Synopsis bibliothecae exegeticae in Vetus Testamentum”, Leipzig, 1750. Cartea biblică Proverbele și pildele lui Solomon menționează o emoție similară cu Schadenfreude: „Nu te bucura când cade vrăjmașul tău și să nu ți se înveselească inima când se împiedică, ca nu cumva Domnul să vadă aceasta și să-I fie neplăcută și să-Și întoarcă mânia de la el”[14].

În Etica Nicomahică, Aristotel a utilizat expresia epikhairekakia, ca parte a unei triade/ treimi de termeni, în care “epikhairekakia este opusul lui phthonos, iar nemesis ocupă mijlocul”, nemesis fiind „un răspuns dureros la norocul nemeritat al altuia”, în timp ce phthonos este un răspuns dureros la orice noroc al altuia, meritat sau nu. Persoana epikhairekakos se bucură de ghinionul altuia.[15] Poetul Lucrețiu caracterizează emoția într-o comparație extinsă în De rerum natura: Suave, mari magno turbantibus aequora ventis, e terra magnum alterius spectare laborem/ „Este plăcut să privești de pe uscat marea luptă a altcuiva într-o mare mărită de vânturi turbulente”. Eticheta latină prescurtată suave mare magno a amintit trecerea la generații familiarizate cu clasicii latini.[16] Caesarius din Heisterbach consider pe bună dreptate „bucuria în necazurile vecinului” ca fiind una dintre „fiicele invidiei… care urmează mâniei” în Dialogul său despre miracole.[17] În secolul al XVII-lea, Robert Burton nota: „Din aceste două [puterile concupiscibile și irascibile] apar acele afecțiuni și pasiuni amestecate ale mâniei, care este o dorință de răzbunare; ura, care este o mânie inveterat; zelul, care este ofensat de cel care rănește pe care îl iubește; și ἐπιχαιρεκακία, o afecțiune compusă de bucurie și ură, atunci când ne bucurăm de răul altor oameni și suntem întristați de prosperitatea lor; mândria, iubirea de sine, emulația, invidia, rușinea [etc.], despre care se vorbește în altă parte”[18].Filozoful idealist subiectiv Arthur Schopenhauer a menționat schadenfreude ca fiind cel mai rău păcat al sentimentului uman, enunțând faimoasa frază: „A simți invidie este omenesc, a savura schadenfreude este diabolic”[19].Filozoful și sociologul Theodor Adorno, important reprezentant al Școlii de la Frankfurt, a definit „schadenfreude” ca fiind „…o încântare în mare măsură neașteptată în suferința altuia, despre care se știe că este trivială și/ sau potrivită”[20].

Bucuria în cultură și literatură

Bucuria este o temă importantă a Evangheliei și a fost subliniată în cantatele Herz und Mund und Tat und Leben, “Joy to the W” și „God Rest Ye Merry, Gentlemen”. Herz und Mund und Tat und Leben („Inima și gura și acțiunea și viața”) (BWV 147) este o cantată religioasă de Johann Sebastian Bach interpretată la Leipzig, vineri, 2 iulie 1723, cu ocazia sărbătorii „Vizita Fecioarei Maria”, corala care încheie cele două părți ale acestei cantate bucurându-se de o notorietate deosebită: se știe că tema sa a fost transcrisă în numeroase ocazii, în special la pian sub numele de “Isuse, bucuria mea să rămână”[21]. Joy To The World este un colind american popular de Crăciun, bazat pe un poem scris de Isaac Watts în 1719, care a fost pus pe muzică de Lowell Mason în 1839.[22]God Rest You Merry, Gentlemen este un colind tradițional englezesc de Crăciun, care se află în colecția Roxburghe (iii. 452) și este listat ca nr. 394 în Indexul cântecului popular Roud, fiind, de asemenea, cunoscut sub numele de “Tidings of Comfort and Joy”, iar prin varianta incipită sub denumirea de „Come All You Worthy Gentlemen”; „Dumnezeu să vă odihnească, creștini veseli”; sau „Dumnezeu să vă odihnească, pe toți oamenii veseli”[23].

Bucuria a migrat inevitabil de la vocabularul teologico-religios la literatură abia pe la începutul secolului  al XX-lea.[24]Totuși, scriitorul și poetul german clasic Friedrich Schiller previzonează, cumva, acest sentiment, scriind înainte o celebră Odă a bucuriei în 1785, unele secțiuni ale acestuia fiind utilizate în părțile cântate ale celei de-a patra și ultima mișcare a importantei Simfonii a 9-a a lui Ludwig van Beethoven, care a devenit imnul oficial al Uniunii Europene.[25] Pentru Schiller, bucuria este un principiu divin, așa cum se poate citi în poemul său Odă bucuriei („Bucurie, stea divină/ Fiică tu din Elizeu”), fiind principiul care conduce întreaga viață („Bucuria-nvârte roata/ Ceasului sfânt mondial./ Scoate flori din muguri blânde,/ Soare de pe firmament,/ Și învârte roți crescânde/ Văzului eminament”), de asemenea, bucuria este descrisă ca un principiu inerent naturii („Bucuria curge-n cupe,/ Din al strugurilor must,/ Beți voi canibali cu sute/ Eroismul plin de gust”).[26]

Pentru poetul irlandez William Butler Yeats, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, bucuria nu este doar o emoție printre multe altele, ci „condiția posibilității tuturor emoțiilor intense și a energiei subiacente care se găsește în toate”[27].Umbrela de bucurie a lui Yeats acoperă numeroase sentimente ori emoții care astăzi sunt considerate în afara tărâmului fericirii, inclusiv durerea, furia și chiar ura.[28] Bucuria yeatsiană este multifațetată, chiar paradoxală, astfel, poemul lui Yeats,  “Între extremități”, se deschide abordând acest conflict: „Omul își urmează cursul;/ O marcă, sau respirație în flăcări./ Vine să distrugă/ Toate acele antinomii/ De zi și de noapte;/ Corpul îi spune moarte,/ Remușcarea inimii./ Dar dacă acestea sunt corecte/ Ce este bucuria?”[29].

În fine, Bucuria (1929) este un roman al autorului francez Georges Bernanos, intriga fiind următoarea: Domnul de Clergerie, mama lui (care joacă comedia nebuniei) și fiica sa, Chantal, părăsesc temporar Parisul pentru un sejur la Laigneville, ei bucurându-se de vara normandă plăcută. În timpul unei discuții cu tatăl ei, tânăra Chantal își dezvăluie natura mistică, puritatea și simplitatea ei, dar nu se simte pregătită să se călugărească, dar tătânele fetei dorește ca ea să fie pe picioarele ei: omul este mai ales preocupat de cariera lui de savant și de catedra pe care o caută la Academia Franceză. O scenă cu bunica ei care și-a cam pierdut mințile, arată în mod epustuflant abilitățile ciudate și aproape supranaturale ale lui Chantal de Clergerie: fata pare capabilă să comunice cu sufletele.[30]Romanul dezvoltă legătura indimenticabilă care există pentru eroină, între această „bucurie” care o locuiește și stăpânește – cu totul diferită de excitația, euforia sau entuziasmul care poartă adesea acest nume – și puritatea inimii ei simple și deschise atât față de Dumnezeu, cât și față de prezența altora.

---

[1] Cf. Larousse: «Sentiment de plaisir, de bonheur intense, caractérisé par sa plénitude et éprouvé par quelqu’un dont une aspiration, un désir est satisfait ou en voie de l’être: Ressentir une grande joie. Être fou de joie».

² Cf. CNRTL: «Émotion vive, agréable, limitée dans le temps; sentiment de plénitude qui affecte l’être entier au moment où ses aspirations, ses ambitions, ses désirs ou ses rêves viennent à être satisfaits d’une manière effective ou imaginaire».

[3] Cf. “Joy”, in The Emotion Compass, retrieved 27 January 2024, online.

[4] Richard Sima, “Want to feel happier? Try snacking on joy”, in The Washington Post, 17 November 2022.

[5] Alfried Längle Die primäre Emotion, 2001, archiviert vom Original; abgerufen am 12. Februar 2024.

[6] C.S. Lewis, Surprised by Joy: The Shape of My Early Life, Houghton Mifflin Harcourt, Kindle Edition, p. 169.

[7] C.S. Lewis, op. cit., p. 18.

[8] Michela Summa, Joy and Happiness, Taylor & Francis, 2020, online.

[9] Michela Summa (2020), op. cit., online.

[10] Cf. “Schadenfreude”, in Wissen.de, online.

[11] Ibidem.

[12] Cf. “Verhaltenspsychologie. Schadenfreude ist besser als ihr Ruf”, in Deutsche Welle, aufgerufen am 5. November 2021, online.

[13] Cf. Google Books (the 1659 and 1700 dates are incorrect).

[14] Cf. Proverbe 24:17-18, versiunea Regelui James, online.

[15] Victoria Pedrick; Steven M. Oberhelman, The Soul of Tragedy: Essays on Athenian Drama, Chicago, IL, University of Chicago Press, 2006, online și Nicomachean Ethics, 2.7.1108b1-10.

[16] Patrick O’Brian’s usage of the tag in his Aubrey-Maturin historical novels is reflected in Dean King’s companion lexicon A Sea of Words (3rd ed.2000).

[17] Cf. Dialogus miraculorum, IV, 23.

[18] Robert Burton (1621), The Anatomy of Melancholy. t. 1, sect. 1, memb. 2, subsect. 8.

[19] Arthur Schopenhauer, Grudlage der Moral. Brockhaus, 1860, p. 200 și Rudolf Lüthe, Heitere Aufklärung: Philosophische Untersuchungen zum Verhältnis von Komik, Skepsis und Humor, LIT Verlag Münster, 2017, pp. 38–39.

[20] Cited in John Portmann, When bad things happen to other people, New York, Routledge, 2000, online.

[21] Alexandre Sorel, «Travailler “Jésus, que ma joie demeure…”», en La Lettre du Musicien – Supplément Piano 2011-2012,‎ 2011 (lire en ligne [archive]).

[22] Cf. Handelian FAQs – Joy To The World [archive], online.

[23] Cf. Come All You Worthy Gentlemen, For Christmas, Also known as The Somerset Carol, Title: “A Christmas Carol”, Words and Music: English Traditional from Mr. Rapsey, of Bridgwater, Somerset. Cecil J. Sharp, ed., Folk Songs From Somerset. Series V. Second Edition. (London: Simpkin & Co., Ltd, 1909), #CXXVI, A Christmas Carol, pp. 68–69.

[24] Voir: ALBÉRÈS, R. M., L’Aventure intellectuelle du XXe siècle – Panorama des littératures européennes, Paris, Albin Michel, (1949), 1959, pp. 29-31.

[25] Ode „An die Freude“ – Inhalt, Text, Entstehung und Interpretation im Friedrich Schiller Archiv; Friedrich John Böttner: Schillers Hymne an die Freude, in: Quatuor Coronati. Jahrbuch für Freimaurerforschung. ISSN 0171-1199, Jg. 26 (1989), S. 35–64 și Karl Siegen, Das Jubiläum eines Liedes, in: Die Gartenlaube. Heft 18, 1885, S. 296 (Volltext [Wikisource] – Zur Entstehungsgeschichte des Liedes), online.

[26] Ibidem.

[27] Matthew Mutter, “What Is Joy?: Yeats, Paganism, and the Passions”, in BYU, November 3, 2016.

[28] Matthew Mutter, op. cit., online.

[29] Ibidem.

[30] Cf. Groupe Ebooks libres et gratuits, «Ebooks libres et gratuits [archive]», sur http://www.ebooksgratuits.com (consulté le 12 octobre 2018), online.

INDICAȚII DE CITARE

Iulian Cătălui, ,,Despre ideea de bucurie în cultura și literatura universală’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1 / 2026

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.