Horia Cinteză
Spoilere
Avertisment: acest articol poate conține “spoilere”. Spoilerele sunt date relevante cu privire la experiențe potențial viitoare, a căror cunoaștere prealabilă poate altera savoarea posibilă a trăirii efective a experiențelor respective. Spre exemplu un film ale cărui intrigă și deznodământ să le cunoști în avans, fără să mai poți fi surprins de ingenuitatea primei vizionări. De teama aceasta eu prefer și acum recomandările clasice, fără prea multe detalii, deși am obiceiul ruminației culturale, reluând, uneori obsesiv, lecturi, vizionari, audiții etc., dimpreună cu critica de specialitate aferentă respectivelor producții.
Așa am văzut recent un film despre un asasin, a cărui viață tihnită de ucigaș profesionist este dată peste cap de o ratare a țintei, care are drept efect transformarea sa într-o țintă, rănirea și traumatizarea iubitei sale, plus un set de crime, aparent necesar pentru ca asasinul (prezentat ca un cinic hiperprofesionist, cu înclinații spre panseuri filosofice) să își poată recăpăta tihna pierdută. Protagonistul este, pe tot parcursul filmului, interpretat drept un individ rece și calculat, care deține cunoștințele tehnice și are stăpânirea de sine, pentru a face față și a triumfa în fața altora asemenea lui (pe care îi și ucide, unul câte unul). Poate cel mai interesant moment din film, pentru mine, este atunci când aflăm că a fost “recrutat” de către unul dintre profesorii săi de la facultatea de drept. Acest mentor al său este cel responsabil de schimbarea traiectului sau existențial, și, finalmente, de transformarea sa într-un ucigaș plătit, ba chiar, din câte se înțelege, într-unul foarte bine plătit, ai cărui angajatori erau miliardari din lumea hi-tech, iar țintele probabil adversarii acestora, tot oameni din societatea înaltă, cu gărzi de corp şi securitate privată scumpă.
Așadar antieroul este un fel de Raskolnikov sociopat, poate doar în măsura în care amândoi erau studenți la drept și ulterior ucigași. Dar cam aici se opresc similarităţile. Asasinul din film este bogat, foarte bogat, versat, şi nu are nici un fel de regrete sau remuşcări. Asta nu înseamnă că nu are sentimente, pelicula aratându-ni-l ca pe un partener iubitor al femeii care ajunge să fie rănite din cauza lui, şi pentru care îi şi ucide pe cei direct implicaţi. Filmul este “entertaining” pentru amatorii genului, eu l-am văzut pe Netflix în mai multe reprize, pe parcursul a mai multe zile (de fapt nopţi), cam cum se difuzau mai demult filmele mai lungi la TVR, în mai multe părţi, lucru pe care îl detestam teribil atunci, dar pe care acum îl practic aproape mereu.
Gândindu-mă înapoi la momentul în care antieroul vorbeşte despre posibilitatea din trecutul său de a fi urmat o carieră juridică, m-am întrebat: oare asta însemna că şi-a ratat şansa? Pe tot parcursul peliculei, cu excepţia iubitei sale şi a fratelui acesteia, pare un criminal lipsit de scrupule, un ucigaş lipsit de patos, cinic şi meticulos. El lasă impresia unui individ dedicat succesului personal, lucru care cred că i-ar fi fost de folos şi în contextul carierei juridice, făcând abstracţie de latura personalităţii lui reci şi criminale. Pare să fie genul care nu ar fi picat niciun examen, ba chiar, ţinând cont de sârguinţa cu care îşi pune în execuţie planul de restaurare a sentimentului de securitate personală ameninţată, aş zice că era genul care mergea şi la măriri de notă. Însă cumva, toate oportunităţile pe care i le-ar fi putut oferi reuşita profesională din domeniul legii nu l-au putut seduce egal cu posibilităţile de a-şi avansa interesele financiare prin crimă, pentru al cărei talent a fost identificat şi păstorit de unul dintre profesorii săi, viitorul său “patron” şi “impresar”. Constiinciozitatea pare să fie trăsătura sa dominantă (c-ul din OCEAN), la fel cum nevrotismul şi anxietatea par extrem de reduse (n-ul din OCEAN). Este modest, inteligent peste medie şi se consideră unul dintre cei mulţi, nu vreun “special”. Toate acestea sunt trăsăturile unui om sortit succesului, un om care îşi va lua soarta în mâini şi o va mâna, cu puteri proprii şi fără ajutor extern, încotro socoteşte dansul că este mai bine. Şi va reuşi.
Să fie totuşi o specie de ratat? Mai ales că intriga filmului este declanşată de, efectiv, ratarea unei “ţinte”. Toată desfăşurarea acţiunii pare să indice faptul că protagonistul era un asasin deosebit de eficient, care, odată stârnit devine de neoprit, eradicând orice ameninţare, reducând la minimum potenţialul de risc şi gestionând înţelept vulnerabilităţile latente ale unui astfel de stil de viaţă, chiar prin evitarea uciderii şi cu riscul expunerii şi al propriei vieţi. Poate că este vorba despre măiestria realizatorilor şi a actorilor filmului, însă personajul realizat, pare să fie mai degrabă un individ care îşi împlineşte menirea, din nefericire, aceea de a fi un asasin desăvârşit. Ratarea iniţială pare să fie mai degrabă un ghinion într-o carieră exemplară, iar deznodământul final, o încununare de succes a unei vieţi dedicate profesiei, de către un om foarte conştiincios.
Acel om nu va avea niciodată depresie, coşmaruri, remuşcări şi amărăciune. Asta nu înseamnă că viaţa lui nu va fi marcată de nici un fel de regrete, tristeţe, sau de suferinţă. Doar că orice va arunca viaţa asupra sa, se va feri cu toată abilitatea lui, va împinge înapoi cu putere şi va rezista, şi dacă va fi distrus, această distrugere nu va fi cauzată, agravata sau însoţită de întrebări existenţiale. Şi nu pentru că nu ar avea asemenea posibile întrebări existenţiale sau fiindcă ar fi incapabil să găsească răspunsuri la ele. Ci pentru că pur şi simplu nu e interesat să răspundă la ele, viaţa lui nu este mai săracă în absenţa acestor răspunsuri la întrebări despre adevăruri ultime. Acest personaj, şi, poate, întreaga tipologie pe care o reprezintă, dacă chiar există o asemenea “tipologie”, epitomizeaza prin excelenţă pe aceia care nu au nici o nevoie de terapia prin filosofie. Şi asta nu pentru că ar fi lipsit de scrupule şi de conştiinţă morală, mulţi de acest fel ar avea de câştigat de pe urmă hermeneuticii identitare, a deconstrucţiei şi reconstrucţiei filosofice de sine. Irelevanța practicii terapeutice în acest caz este dată tocmai de faptul că individul în cauză, deşi în mod regretabil un asasin plătit, pare să fie un practician înnăscut al filosofării şi al reflecţiei filosofice, care fără să se pretindă “filosof adevărat” sau “desăvârşit” în vreun fel, oricare ar fi acela, îşi este totuşi sieşi suficient. Iar asta fără ca suficiența sa să fie totuşi arogantă, ci dimpotrivă, plină de modestie. Înfricoşător sau invidiabil ?
INDICAȚII DE CITARE
Horia Cinteză, „Spoilere” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 