ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Horia Cinteză

Mode si capricii. Elogiul neghiobiei

Între lucrurile cu care trebuie să mă obişnuiesc de o vreme, e şi faptul că oamenii mă vor discrimina în baza faptului că sunt mai în vârstă (nici venerabil, dar nici tinerel!). Spre exemplu, în calitate de student,  cum studenţii mai tineri primesc unele facilităţi la diverse lucruri și servicii, acestea nu mai sunt accesibile studenţilor de vârsta mea. Mă gândesc vag amuzat şi fără vreo umbră de comparaţie, la anecdoticul exemplu al marelui scriitor român de limbă franceză, ştiţi dvs., cel care a beneficiat până hăt târziu de serviciile cantinei studenţilor la Paris!…

Însă nici eu nu am fost mai breaz când am luat în râs toate procedurile neplăcute prin care se treceau doamnele şi domnişoarele de diverse vârste atunci când încercau să îşi potenţeze frumuseţea în raport cu cerinţele modei şi ale standardelor culturale specifice vremii (epilat, pensat, cangoo jumps etc.). Şi spuneam, cu neruşinare, o vorbă pe care o auzisem de când eram copil : „Eh, suferă coana la frumuseţe!”

Ceea ce face expresia de la care am pornit discuţia şi mai interesantă e că nu am auzit-o adresată decât persoanelor tinere şi foarte tinere.

Şi poate, tocmai din cauza faptului că nu mai sunt aşa de tânăr încerc să nu mai fiu crud sau hain. Am încercat să găsesc această „coana mare”  în personajele interpretate de toţi cei care suferă din cauza unor mode, încercând să mă orientez către cele care aveau în ele ceva evident straniu: tatuajele extreme sau pierceing-urile, de tip extreme body modification, şi anumite alegeri vestimentare pe care le găsesc mai deşucheate.

Aş vrea să încep cu, poate, cea mai inofensivă : căciula purtată vara sau în spaţii interioare bine încălzite! Asta e mai degrabă haioasă şi îmi aduce aminte de un cântec hazliu care cred că se cântă pe vremea Cenaclului Flacăra : „…cu căciulili pă frunte, stăm de veacuri ca un munte…” iar mai departe cred că se ducea către nişte note specifice dacopatiei. Însă cei care se poartă aşa, şi vreau să mă refer doar de cei de la noi din ţară, nici nu cred că au auzit vreodată de o asemenea manifestare culturală şi cred că nici nu ar vrea să afle: suficiența este marca distinctivă a snobului care face tot posibilul să fie „la modă”.

În ce priveşte tatuajele şi piercinguri-le extreme, aş vrea să îmi fie îngăduit, deşi nu am chiar o perspectivă atât de veche asupra situaţiei, să le tratez drept o manifestare a masochismului şi a bravadei derivate din ritualurile de auto-mutilare. Treaba e groasă şi nu vreau să supăr pe nimeni. Şi mie îmi plac tatuajele, în mod particular cele extinse, le cosider o formă ancestrală de artă, piercingurile, iarăşi, cred că pot fi drăguţe, iar ce mi se pare mie a fi „extrem” ştiu că e doar un standard subiectiv. Chiar şi atunci când e vorba despre tatuaje faciale şi șase șapte „belciuge” pe fiecare nară. Ce ştiu eu ? Nu mare lucru, doar că mai demult nu vedeai aşa ceva decât la circ. Dar, bineînţeles, tot în acele vremuri nu foarte îndepărtate, tot la circ vedeai şi femeia cu barbă si bărbatul cu mușchi, pe cand astăzi vorbim despre câștigătorii concursului Eurovision și al competițiilor de culturism.

Oricum, nu astea sunt cele mai bune exemple, nu aici e „hiba” tinerei generaţii!

Dar să rebegeşti de frig în gerul vântos al toamnei târzii sau iernii, şi chiar a primei părţi a primăverii din România, doar pentru că porţi nădrăgei făcuţi ferfenițe, sau şosete scurte cu pantalonii suflecaţi să expună gleznuța intemperiilor – da: „aici e coana mare”! Şi suferă, da, suferă „la frumuseţe”!

Am încercat să mă întreb, observând dârzenia tinerilor care achiesează la acest cod vestimentar, cum de a reuşit convingerea lor în masă de a-i face să renunţe la haine care să îi ocrotească de frig şi să adopte un stil de a se îmbrăca pe care, copil fiind, nu îl vedeam decât la cei mai amărâţi oameni. Am bănuit că e vorba de influenţa personalităţilor carismatice dintre ei, care la rândul lor fuseseră smintiţi de vedete de pe internet via reţele de socializare. Mi s-a părut un triumf atât de evident al tembelismului asupra bunului simţ încât ideea că suntem manipulaţi oricum către diverse scopuri ideologice, mi s-a părut a fi ceva mărunt în raport cu ceva atât de evident şi de grosolan: adică, cum măi, să stai în frig cu pantaloni decupaţi, suflecaţi sau ferfeniţe, având totuşi geci pufoase deosebit de groase (care să protejeze organele vitale cred) ? Era evident că şi ei simţeau frigul, că de aia aveau gecile acelea foarte groase, doar că era de neînțeles cum de aleseseră să se îmbrace „bine” doar în partea de sus a corpului, lăsând vestimentaţia picioarelor să aibă cel mult un rol de frondă simbolică!

Pare un lucru trivial, poate chiar frivol. Eu cred că, totuşi, nu e deloc ceva neimportant. Cred că e ceva strașnic în imaginea acelor adolescenţi, cu iqos în gură, jacheta groasă gen Pirelli Man, şi picioruţe rebegite de frig. Cred că e tabloul vivant al unui exerciţiu de putere. Oamenii aceia nu încercau să demonstreze nimic, nu militau pentru vreo cauză anume, nu aveau vreun crez artistic pe care să îl promoveze în respectivul fel. Voiau doar să fie la modă. Bine că nu făceau ceva mai rău, m-am gândit. Însă spaţiul de manevră pe care îl deschide acest pseudo-nonconformism este echivalent cu renunţarea la spiritul critic care, în acest caz, se suprapune cu instinctul de autoconservare.

Însă poate că aici e şi cheia de decriptare a acestei atitudini: oamenii aceia tineri la care mă refer chiar nu aveau nici un credo pentru care să facă ceva anume, trăiau vieţi digitalizate, izolaţi în nişte bule virtuale, din care ieşind, pentru o scurtă vreme, în lumea „reală”, nici nu ştiau cum să se mai comporte firesc într-o conversație față în față, d-apăi cum să se mai îmbrace, şi ar fi făcut orice, inclusiv să se sfoiegească de frig, doar pentru a simţi că fac şi ei parte dintr-un etos, că au ceva profund şi personal al generaţiei lor.

Bine că a trecut moda asta?

INDICAȚII DE CITARE:

Horia Cinteză, „Mode si capricii. Elogiul neghiobiei” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.