Horia Cinteză
Masca euristicii
Părintele științelor considera silogismul forma perfectă de raționament. În viața de zi cu zi avem uneori posibilitatea să folosim strategii algoritmice care ne conduc cu necesitate la un rezultat corect, însă de cele mai multe ori apelăm la alte mijloace, la scurtături logice, pentru a simplifica parcursul efectuat de gândire către o decizie. Biasurile, care pot fi înţelese şi ca abordări intelectuale părtinitoare, sunt asemenea prescurtări care duc înspre erori logice bazate pe prejudecăţi cognitive. Spre deosebire de erorile uzuale, biasurile cognitive derivă din modul în care o multitudine de factori interferează cu mecanismele de raţionament corect, fie pentru a le simplifica, fie pentru a reduce efortul necesar reflecţiei, dar şi din alte cauze, cum ar fi pentru a produce concordanţă între palierul afectiv şi cel logico-operational. Biasurile sunt prejudecăţi pentru că nu de puţine ori ele se sprijină pe o euristică susţinută de un număr suficient de mare de cazuri încât să simuleze un raţionament inductiv, sau reflectă particularităţi de selecţie implicită ale minţii noastre, inclusiv modul de a se raporta la datele disponibile şi la opiniile celorlalţi referitoare la acelaşi subiect.
Biasurile par să fie, moduri naturale ale gândirii de a opera, şi să acţionezi contra lor are ceva cel puţin nefiresc, contraintuitiv sau chiar greșit. Faptul că cineva cunoaşte despre existenţa lor nu înseamnă că le va putea rezista, că nu va fi afectat de ele, iar mijloacele de gândire critică, în lumina cărora falsitatea acestor tipuri de raţionament părtinitor este expusă, vor întâmpina o puternică rezistenţă. Să luăm doar câteva exemple: biasul de confirmare, biasul retrospectiv, efectul de ancorare şi efectul Dunning-Kruger.
Biasul de confirmare repezintă tendinţa de a favoriza acele date sau informaţii care confirmă punctul de vedere sau care susţin un set de convingeri prealabile ale cuiva. Atunci când cineva este părtinitor în acest fel va selecta informaţiile care îi confirmă punctul de vedere, ignorându-le pe acelea care sunt contrare, efectul fiind cu atât mai puternic cu cât respectivul punct de vedere este mai puternic trăit afectiv (spre exemplu o convingere sau o dorinţă). Merită menţionat că acest tip de părtinire falacioasă este denumit şi „partea mea” (myside). Unii ar putea să îşi imagineze că eroarea despre care vorbim ar fi mai degrabă specifică celor mai puţin înzestraţi intelectual, însă studiile contrazic acest lucru. Statisticile arată că, în general, atunci când credem că avem dreptate, o să căutăm dovezi care să ne confirme acest lucru şi o să ignorăm acele aspecte care îl contestă, sau pe cele care ne-ar putea conduce către o altă concluzie decât cea la care am aderat deja. Acesta este modul natural de a ne raporta la sistemul personal de convingeri şi credinţe, şi să procedăm în oricare alt fel ar însemna de fapt să arătăm o lipsă de încredere în sine, sau de sine. Ce să mai spunem despre supraîncrederea generată astfel? O consecinţă firească şi specifică personalităţilor carismatice. Iar una dintre modalităţile în care acest efect este speculat de reţelele de socializare este transformarea conturilor personale în echo chambers, unde indivizii sunt expuşi în mod predilect la acele informaţii care le confirmă sau susţin punctele de vedere evidenţiate prin preferinţele prealabile. Având în vedere înclinaţia firească către confirmare, riscurile unei asemenea proceduri sunt de fapt o reţetă pentru îndoctrinare şi adâncire în propriile prejudecăţi. Şi asta poate constata aproape oricine, dacă se analizează retrospectiv…
Biasul retrospectiv vorbeşte exact despre asta: cum o situaţie problematică devine clară după ce deja efectele ei s-au produs, şi elementele confuze de la momentul decizional au o cauzalitate care poate fi uşor observată. E genul de situaţie în care cineva poate să se erijeze într-o postură de expert şi să vorbească despre cum evoluţia unui anumit şir de evenimente sau a unei situaţii anume nu avea cum să nu evolueze decât în direcţia care deja a fost confirmată de experienţa producerii ei. Atitudinea de genul „ştiam eu încă de la început” se sprijină pe euristica disponibilităţii şi a reprezentativităţii datelor la care avem acces. Aceste tehnici de simplificare a raţionamentului pot explica şi de ce este el eronat, anume de ce un set de incertitudini nu au o claritate cauzală la momentul producerii lor. Datele disponibile în mod iniţial influenţează masiv luarea unei decizii, cele care parvin mai rapid având o prioritate în preferinţele noastre interpretative. De asemenea, este eronat să credem că dacă ceva este mai reprezentativ pentru o categorie, are şi o probabilitate mai mare de apariţie. Un efect negativ al acestui bias este o încredere exagerată în capacităţile personale de a emite predicţii şi raţionamente, mai ales în raport cu ceilalţi indivizi. Două consecinţe serioase se desprind din această atitudine părtinitoare: poate să împiedice înţelegerea autentică a complexităţii unei situaţii favorizând explicaţii simpliste care se sprijină pe date accesibile doar după producerea unui eveniment, şi, de asemenea, tinde să subestimeze sau să supraestimeze raţionalitatea persoanelor (chiar şi a propriei persoane) de la momentul iniţial al emiterii unui raţionament în condiţii de incertitudine, în funcţie de evoluţia evenimentului respectiv în raport cu factori care nu puteau fi cu adevărat prioritizați la momentul respectiv. Prin urmare, mulţi experţi sunt de fapt maeştrii ai specularii efectului de părtinire retrospectivă (iar cei care greşesc merită un pic mai multă consideraţiune şi simpatie decât primesc de obicei).
Efectul de ancorare este o eroare logică bazată pe faptul că tindem să ne formăm opinii şi să luăm decizii bazându-ne excesiv de mult pe pe anumite puncte de referinţă prealabile unei acţiuni deliberative, în condiţiile în care acestea pot fi irelevante sau deceptive. Mecanismele din spatele acestui bias ţin de euristica disponibilităţii cunoştinţelor şi a ajustării gândirii în funcţie de reperele generate de aceste date disponibile şi care funcţionează ca o ancoră. Metafora este eficientă pentru că descrie modul în care aceste strategii euristice de rezolvare a problemelor pe care le folosim în viaţa reală ne ţin de fapt mintea pe loc atunci când primele date la care avem acces ne dau o anumită imagine. La aceasta reprezentare (euristica reprezentativității) vom tot raporta restul lucrurilor pe care altminteri nu îl putem calcula, ci doar estima. Din punct de vedere experimental e interesant să vedem cum a putut să fie pus în evidenţă acest tip de „eroare”: întrebaţi fiind care e răspunsul aproximativ la un calcul dificil în doar 5 secunde -1x2x3x4x5x6x7x8 sau 8x7x6x5x4x3x2x1- cei mai mulţi au răspuns cu un rezultat mai mare atunci când aceeaşi înmulţire multiplă începea cu numerele mai mari, iar asta pentru că rezultatele obţinute la început erau mult mai mari iniţial. Acelaşi mecanism e implicat şi în reacţia la ofertele promoţionale cu reduceri de preţuri: preţul mai mare afişat iniţial îl face pe cel „redus” să pară chiar mai mic decât este. Un aspect interesant în legătură cu acest bias este că aptitudinile intelectuale şi cele de gândire critică şi relexiva oferă doar o mică rezistenţă la acest efect psihologic, în vreme ce dispoziţia afectivă joacă un rol mult mai pregnant: cineva într-o dispoziţie bună va fi afectat mai puțin de ancore şi euristica pe care ele o generează, în vreme ce o dispoziţie negativă creşte susceptibilitatea ca această mască a realităţii să ne poată păcăli.
Efectul Dunning-Kruger este cel mai recent şi poate cel mai frecvent invocat dintre strategiile euristice eronate . Descris pentru prima dată în 1999 de cercetătorii al căror nume îl poartă, el indică cum persoanele care au o aptitudine redusă într-un anumit domeniu au tendinţa de a o supraevalua. Două aspecte ar trebui menţionate cu privire la acest mod părtinitor şi falacios de autoevaluare. Un aspect notabil este că, în mod straniu, din punct de vedere statistic persoanele cu nivelul cel mai ridicat de competență au tendinţa de a se subevalua. Un alt lucru important este ca în reprezentarea comună asupra acestui efect se produce următoarea confuzie: anume că oamenii cu o inteligenţă scăzută au tendinţa de a se considera mai „deştepţi” decât sunt în mod real, când de fapt este vorba despre competenţa într-un anumit domeniu de activitate, în mod particular de a te considera „peste medie” în raport cu cei din aceeaşi categorie.
Fiecare dintre aceste erori ar putea părea mai degrabă un răspuns al celor mai naivi la situaţii în care cei mai înţelepţi dintre noi nu ar putea avea vreo alunecare, însă tocmai aici încearcă cercetătorii din ştiinţele sociale să ne avertizeze: erorile bazate pe strategii euristice ţin de modul firesc al fiinţei umane de a gândi. Aceste greşeli nu sunt făcute doar de către cei mai precar înzestrați intelectual sau mai puțin educați. Biasul de confirmare a afectat de multe ori chiar şi comunitatea ştiinţifică, ceea ce nu a devenit evident până când maşini de calcul cu putere computaţională uriaşă nu au expus acest lucru, prin analize statistice rigurose care nu erau îndreptate doar către acele date care confirmau ipotezele. Biasul retrospectiv arată cum în încercarea de a da un sens lucrurilor, a putea ţese o poveste coerentă, tindem să subestimăm nivelul de incertitudine de la un moment dat şi să îl interpretăm de pe culmile unei experienţe cu un rezultat clar. Efectul de ancorare arata că oamenii sunt influenţaţi de context şi de primele impresii, chiar dacă acestea sunt irelevante sau induc în eroare, iar efectul Dunning-Kruger subliniază cât de mult se înşeală atunci când se autoevalueaza. Aceste erori nu sunt un motiv de ruşine, ci modul uman de a relaţiona cu realităţi care depăşesc resursele cognitive ale unei persoane, şi interferează puternic cu sistemul afectiv şi motivaţional. Aceste măşti euristice ale unei realităţi pe care maşinile de calcul au capacitatea de a o vedea imediat pot părea puncte slabe, şi de multe ori sunt. Totuși, conțin și ceva legat intim de umanitate: înclinația de a găsi sens, poate chiar şi acolo unde acesta lipsește și trebuie inventat, de a găsi motivația necesară pentru a putea explora existența pornind de la experiența măruntă a vieților noastre, de a ne subevalua sau supraevalua pentru a putea persista într-o căutare a înțelesului (și a sinelui) care depășește puterile firești ale oricărui om.
INDICAȚII DE CITARE:
Horia Cinteză, „Masca euristicii” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 