ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Horia Cinteză

Cultură şi temporalitate

În ansamblul ei şi pentru mai toți oamenii cultura este deopotrivă conștiința temporalității în esența ei. Înţelegerea că faci parte dintr-o epocă anume şi o anumită societate, că experiența adevărului de a fi tu însuţi este marcată de contextul temporal dintr-o anume societate. Conștiința timpului reprezintă substratul de multe ori nevăzut al oricărui act cultural.

Identitatea fiinţei umane este la nivel fundamental, elementar, poziţionarea acesteia în timp. Însă nu în mod necesar un timp cronologic cât un timp al inter-relaționării culturale experimentat de către om ca dezvăluire a unui adevăr despre lume către sine, adică de legătură  intimă cu aceasta. În egală măsură şi în mod aproape simetric este deopotrivă o reflectare a lumii şi a vremurilor în individ, dar şi a individului în epocă pe care o trăieşte. Relația aceasta de reflecţie bilaterală a omului în timp şi a timpului în om este mediată de prezenţa efectivă a comunităţii umane în care se produce viaţa unui om. Acest lucru este valabil chiar şi pentru indivizii care se abstrag societăţii şi comunităţilor, cum ar fi de pildă un anahoret. Lumea nu dispare pentru acesta, ci îi confirma identitatea individuală, de la distanţă, în relaţia cu divinitatea care îi uneşte, dincolo de orice delimitări spaţiale.

Orice determinare a fiinţei umane este o descriere, fie ca o statornicire sau că o repoziţionare a “sa” în timp. „A-ţi trăi viaţa” trebuie să însemne dincolo de semnificaţia facilă de „a trăi după pofta inimii” sau „a avea experienţe plăcute” şi o apropriere a timpului în care se produce experienţa trăită. Acesta este modul în care fenomenul vieţii trăite devine „al tău” şi nu este doar ceva al lumii sau al vieţii în general. Trecutul legendar al unui popor, perceput de sine însuşi drept „istoria” sa, evocă cel puţin o serie de mituri centrale care vor funcţiona drept repere culturale majore, în raport cu care indivizii vor avea cel puţin două alternative majore: să se alinieze sau să se delinieze de practicarea jocului pe care acestea îl propun.

Interpretarea culturii este “racordarea timpului la timp”, este “magia” prin care fiinţa şi nefiinţă se îmbină, aidoma trecutului cu prezentul care devin ingredientele viitorului, şi clădesc înţelegerea a orice ar putea fi înţeles. Prin asemenea conexiuni vedem că orice fel de înţelegere este posibilă doar în virtutea unei prezumtive contrarietăţi sau chiar a unor implicite contradicţii între enunţurile rostite şi cele nerostite. Realitatea sau adevărul ca trăire culturală sunt compuse din afirmarea anumitor valori în opoziţie cu altele, cât şi din raportul între explicit şi subînţeles, textual şi contextual.

Esenţa “bildungului” este trăirea / “actualizarea” (de la “in actu”, a face actual, a pune în acţiune ceva, pe cineva) mitului personal. Apropierea de mituri actuale pentru şi de către oamenii care formează o comunitate culturală este modul în care se reconfigurează identitar populaţiile între care există relaţii culturale în mod curent.

Acest lucru se realizează acum într-un mod ce poate fi operativizat şi tehnologizat la un nivel la care populaţiile în marea lor majoritate pot fi reconfigurate identitar, mai ales prin tehnologii de supraveghere şi social media. Spre exemplu, spiritul de comunitate tinde de cel puţin câteva decenii (în interiorul societăţilor tehnologizate digital) să se mute din spaţiul de interacţiune directă între indivizi în mediul virtual, online. Maniera de interacţiune comunicaţională se schimbă de asemenea, trecându-se de la comunicare prin viu grai şi discurs elaborat, la o comunicare prin mesaje „simplificate” gramatical, însoţite de emoticoane şi/sau imagini. Capacitatea oamenilor de a participa la asemenea comunităţi virtuale (Snapchat, Insta, FB etc) va afecta capacitatea lor de a-şi exersa abilităţi discursive de o complexitate şi întindere mai mari decât permit câteva rânduri sau câteva paragrafe. Este precum trecerea către un tip de fast-food cultural, unde nevoile de gratificare instant sunt satisfăcute în dauna a ceea ce era şi rămâne perceput drept o virtute, şi anume chibzuinţă, care necesită mai mult timp şi pregătire dedicată.

Situaţia este aparent fără precedent cum până acum a fost imposibil pentru grupurile privilegiate să urmărească permanent masa de indivizi cărora li se adresau şi pe care doreau să o influenţeze. Cei care puneau la dispoziţia oamenilor un ritual sau o sărbătoare, ca prilej de trăire colectivă a unui adevăr consfinţit de către comunitate, aveau nevoie de resurse mult mai mari de timp şi energie, cum era nevoie de o prezenţă fizică în mijlocul oamenilor. Pentru a-i aduce împreună era iarăşi nevoie de un efort colectiv, care acum este exponenţial simplificat de folosirea constantă şi voluntară a dispozitivelor mobile. Dependenţa oamenilor, până la nivel de adicţie a fost deja documentată în acest sens.

Acum graţie noilor tehnologii, oamenii care participă la viaţa modernă prin smart-phone acceptă în mod implicit supravegherea constantă a lor înşişi cât şi a tuturor celorlalţi care participă la jocul social cu ei în acest fel. Fiecare dintre aceştia primesc în mod individual mesaje personalizate la un nivel ridicat de expertiză, menite să le influenţeze conduita în diferite domenii. Algoritmii folosiți sunt o predică neîncetată care îl vizează pe omul modern, care trăieşte cultural şi prin (poate chiar cu precădere prin) reţele de social-media.

Pentru (re)crearea identităţii umane şi (re)configurarea via social-media & tehnologii de supraveghere nu este nevoie de (noi) mituri şi teme identitare. Dar dacă în locul celor care dominau până la momentul respectiv orizontul, terminologia şi conceptul de înţelegere a sinelui uman sunt introduse altele noi sau resemnificate valoric în mod contrastant cu cele vechi, tradiţionale, atunci puternice transformări culturale sunt accesibile într-un timp cronologic mult mai scurt.

Spre exemplu, jocurile de rol pe calculator vor oferi temeiuri existenţiale şi identitare celor care le practică, iar acestea se pot substitui în ordinea de preferinţe a individului celor pe care i le oferă realitata fizică cât şi cea imaginară care-i este la îndemână individului. Prin exersarea într-un joc RPG („role playing game”) jucătorul uman trece printr-un proces de „bildung” al personajului sau , proces care în virtutea timpului petrecut în joc va afecta trăirea identitară a jucătorului precum un rol de teatru sau film ar afecta identitatea celui care dă viaţa personajului în faţa celorlalţi, care sunt atât jucători cât şi public.

Faptul că alegerile jucătorului îi reflectă preferinţele din viaţa sa reală reprezintă ceea ce consfinţeşte legătură să identitară cu realitatea personajului din joc. Avem de a face aici cu acelaşi tip de raportare la forma culturală a jocului despre care vorbeşte şi Gadamer, unde cuvântul de joc are sensul primar de „play” („joaca-joc”) şi mai apoi cel de „game” (joc competitiv). Satisfacţia jucătorilor, cât şi succesul jocului ca practică instituită sunt rezultatul construcţiei personajelor din joc, adică al constructelor cât şi construirii indentitare disponibile.

Însă chiar dacă alegerile individuale sunt liber consimţite, ele nu sunt întru-totul reflecţia individului, cum sunt acestea predefinite la un anumit nivel de arhitectura jocului. Acest aspect poate fi înţeles şi ca parte cu necesitate predefinită de un anumit tip de tradiţie instituită cu caracter imanent oricărui joc (play), atât a celor moderne care reclamă un anumit nivel de înzestrare tehnologică cât şi a celor vechi, am putea spune clasice, care presupun efort imaginativ şi participare efectivă-afectivă la o poveste în care individul se regăseşte pe sine.

Oriunde individul trăieşte această experienţă de regăsire de sine, în interiorul unui joc, se produce fenomenul de constituţie identitară. Realitatea despre sine însuşi devine evidentă pentru cel care se regăseşte în respectivul joc ca o „ieşire din ascundere”. Şi astfel adevărul identitar se clădeşte şi se sporeşte pe sine prin simpla participare a omului la joc.

Fiecare producţie culturală (operă de artă, roman, film etc) cât şi forma culturală de bază (joc, ritualuri, sărbători) aduce o anumită oportunitate de construire identitară în măsura în care omul simte aceasta regăsire de sine. Este tocmai această trăire care va conferi individului atât sentimentul de autenticitate identitară cât şi pe acela de apartenenţă la o comunitate, cât şi la lume ca univers al posibilităţilor variate din care comunitatea sa face parte.

Pentru a putea servi într-un mod cât mai amplu nevoile comunităţii şi ale indivizilor din care acestea sunt alcătuite, formele simbolice de bază la care membrii unei culturi au acces trebuie să le ofere acestora răspunsuri practice la întrebări existenţiale, iar aceste temeiuri ar trebui să reiasă în mod implicit din participarea efectivă la joc. În acest fel o cultură pune la dispoziţie reperele identitare de bază pentru un individ sau o comunitate, aşa cum un joc de tip „role playing game” o face.

Dacă povestea jocului este despre confruntare violentă, război şi exersare a unei autorităţi ce se pretinde a fi absolută, este destul de evident că poveştile identitare vor relua această temă în plan individual. Alegerile individuale, chiar dacă nu vor fi rezultatul presiunilor vor reflecta opţiunea pentru curaj în defavoarea laşităţii, pentru duritate în dauna slăbiciunii, pentru intransigență în defavoarea îngăduinţei. În coordonatele acestea pare să fi fost scrisă povestea umanităţii despre măreţie: nobleţea şi sfinţenia par să fie în mod constant o consecinţă a unor poveşti despre bine şi rău în care alegerea binelui şi respingerea raului sunt predeterminate.

Exemplul de mai sus, cât şi miturile identitare fondatoare trebuie să răspundă la cel puţin câteva întrebări fundamentale, răspunsuri care vor servi drept temeiuri existenţiale:

I. Avem cum să ne bucurăm de viaţă (adică să dăm sens vieţii într-un mod pozitiv, opus celui pe care îl dă frica de moarte şi teroarea existenţială) în pofida evidentelor tragediei existenţiale (suferinţa, durere, boală, alienare, singurătate, moarte)?

II.  Explicit socio-politico filosofic: Cum anume trebuie înţeleasă şi trăită „bucuria vieţii” ? Poate fi trăită o existenţă cu sens în pofida, ori măcar în prezenţa tragediei existenţiale ?

Marea provocare a societăţilor occidentale este răspunsul la aceste chestiuni în condiţiile în care sentimentul religios se confruntă de o vreme lungă cu scăderi naturale vizibile (precum la Nietzsche cu  „Dumnezeu…”) dar şi accentuate (spre exemplu de post-modernism, ateismul militant, curentul de defilement-pangarire) ale sentimentului religios şi sentimentului de împăcare-potrivire în cadrele socio-culturale descrise de valorile tradiţionale (numite şi conservatoare de către progresişti).

Pentru a putea opera modificări în structura societăţilor cu o determinare istorică identitară trebuie ca istoria însăşi să fie prezentată oamenilor (chiar maselor, în scopul transmisibilităţii ei) drept un mit. Prin mit indivizii şi comunităţile se conectează la o dimensiune a eternităţii temporale care eliberează identitatea celor care trăiesc un anumit timp istoric determinat de sub apăsarea efemerităţii şi a irelevanței. Nu doar anumite istorii, adică doar anumite fapte, date, personalităţi, evenimente istorice etc., ci toată istoria, orice istorie particulară şi toate cele existente şi posibile pot fi recuperate şi reciclate astfel. Reuşita în acest demers ar  facilita procesul de reconfigurare identitară. Din acest punct de vedere protocronismul românesc cu specificul său pe care l-am descris în paginile trecute este doar o încercare de efectuare a unei asemenea operaţiuni.

Rescrierea identităţii ar fi eliberată de povara demistificării, etapa dificilă pentru că presupune renunţarea la fantasme confortabile, însă necesară pentru introducerea noilor mituri identitare (în contextul procesului de „updatare” identitară, de reconfigurare a trăirii „de sine” în timpul prezent, în cultura vie trăită de oameni în orice moment al timpului cronologic). Posibilităţile de a-i menţine pe oameni angajaţi voluntar în activităţi intersubiective mediate de tehnologie oferă un control automatizat cât şi puterea râvnită de predicatori asupra congregaţiei, până nu demult. Oamenii sunt deposedaţi atât de oportunităţile, cât şi scutiţi de riscurile interacţiunii directe, mijlocitorul tehnologic operând de facto drept ideologie absolută asupra celor care îşi realizează deschiderea intersubiectivă unii către alţii în acest fel.

Dependenţa oamenilor de asemenea mijloace în traiul lor de zi cu zi, face că ideea de comunitate şi identitate să se transforme deodată cu posibilităţile, permisiunile şi interdicţiile ce ţin de folosirea acestor mijloace tehnologice de susţinere a vieţii sociale. Un exemplu concret în acest sens este sistemul informatic de stat din China, unde există deja implementat un sistem de ranking al beneficiilor sociale la care un individ are acces în funcţie de comportamentul şi actvitatea sa, ce sunt constant monitorizate prin sisteme de supraveghere obligatorie omniprezente, analizate de un sistem sofisticat de AI.

În acest mod fiecare dintre cetăţeni este practic un personaj dintr-un joc pe calculator, controlat de inteligenţă artificială şi bazat pe realitate. Scopul este realizarea unui scor cât mai bun, pentru a te bucura de un acces cât mai mare la beneficiile oferite de o societate tehnologizată şi industrializată, sau, de la celălalt capăt, de a motiva comportamentale recunoscute ca dezirabile şi a le reduce pe cele deviante. Însă orice câştig ar izvora dintr-o asemenea practică, acesta vine cu un sacrificiu imens al libertăţii individuale, mai ales când vine vorba despre asertarea şi expresivitatea individualităţii, percepută drept divergentă. Preferinţa pentru un astfel de câştig ar putea fi concepută în scenariul distopic în care oamenii prinşi în peştera lui Platon s-ar vedea inundaţi de refugiaţi din lumea de dinafară peşterii, cerând să fie şi ei legaţi înăuntru dimpreună cu dânşii (pentru că afară nu mai e wi-fi şi înăuntru da!).

Horia Cinteză, „Cultură şi temporalitate” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 6/2023

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.