ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Horia Cinteză

Bytes and bits, orizonturi diferite despre același conținut. Pe viitor, despre revoltă si revoluție, formele, reformele si autenticitatea lor.

Mai demult, pe vremea internetului „de cartier”, cu cabluri multe trase peste blocuri și case, dintr-un balcon în altul, sau de la o fereastră la alta, exista o poveste cu tâlc a vitezei traficului online garantat, care se sprijinea sau chiar specula, înțelegerea sau ignoranța cu privire la diferența dintre bits și bytes. Astăzi, această diferență este mult mai puțin relevantă în România, însă atunci putea însemna diferența dintre satisfacție și dezamăgire. Pe scurt, un byte este egal cu opt bits. Ceea ce atunci s-ar fi tradus într-o viteză a internetului de opt ori mai mare, și asta era practic diferența dintre a putea să vezi un film online într-o seară oarecare, sau să fii nevoit să aștepți și să rabzi. Dacă cumva aflai că conexiunea ta fusese exprimată în mod înșelător în cea mai mică unitate, iar tu credeai că este vorba despre cealaltă, mai mare, atunci se putea chiar să îți pierzi răbdarea și să te revolți, solicitând servicii mai bune, cum auzeai că au unii.

În cheia acestei metafore, a dualității de măsurare cât și perceptive, am vrea să prezentăm o scurtă joacă de speculație filosofică pe seama binomului terminologic sărăcie-bogăție. În primul rând și în cel mai notabil mod trebuie să specificăm că accentul cade pe ideea de lipsă și deficit, adică pe fațeta sărăciei, mai degrabă decât pe cea de exces și abundentă, cum aceasta deși poate fi o variantă a bogăției, parcă nu este decât cea mai vulgară expresie a ei. Bogăția, reprezintă o discuție separată, unde sărăcia înțeleasă ca deficit produce în mod consecutiv doar consecințe matematice, iar lipsurile nu sunt critice. Binomul terminologic funcționează cu sens doar dacă sărăcia e în prim plan. Atunci are el forța și elan. Ceea ce săracii știu numai din cărți este că bogăția, atunci când este la ea acasă, se numește de fapt putere. Numele de sărăcie rămâne la fel și în regatul puterii, acolo unde bogăția este doar un indicator al puterii în anumite condiții de mediu. Însă, deși este același, numele respectiv înseamnă “și altceva”, care nu poate fi redus la o reprezentare lineară decât prin suprasimplificare. Povestea despre putere este povestea despre expansiune și viitor. Povestea despre sărăcie și bogăție este un fel de subcapitol al acesteia, care vizează marea majoritate a persoanelor angajate în structuri sociale stratificate. Bineînțeles că și puterea „suferă de ordine și ierarhie”, de multe ori în strânsă corelație cu bogăția, însă spre deosebire de bogăție nu reclamă validare simbolică, ba chiar se desfată și se lăfăii mai degrabă în anonimat. Pe măsură ce devine cineva mai puternic, conștientizează, cum este cazul unora dintre cele mai bogate familii din lume, unde avem de a face cu averi generaționale, că vizibilitatea este o vulnerabilitate, atât prin invidia pe care o poate stârni cât și prin expunere neintenționată, deci nechibzuită.

În lumea sărăciei, povestea viitorului vorbește cumva tot despre trecut. Discursul despre viitor este revanșard, de multe ori fiind expresia unor încercări de a supracompensa un deficit critic actual, sau abia depășit. Povestea succesului este o temă a înfulecărilor (bites), după epoci de mâncat firimituri (bits). „Bytes, not just bits”. „Succesul” sărăciei, este, metaforic sau nu, cel puțin pentru o perioadă se pare, obezitatea. Mult, nu puțin, că avem, nu ne lipsește. Când ne lipsea, eram piele și os, ia uite la fotografiile astea, sau la tablourile astea regale. Abundența este iluzia naturală a sărăciei cu privire la bogăție: neînțelegerea faptului că mai mult, nu înseamnă de fapt mai bine. De fapt, în economie devine evident că abundența resurselor nu garantează reducerea sărăciei generalizate, ba dimpotrivă, în corelație cu corupția instituțională reprezintă o garanție a sărăciei și eșecului administrativ.

Perspectivele sărăciei cu privire la viitor rămân înguste, în pofida abundenței de resurse. Ele se rezumă la ceea ce este sau ce a fost, la a atinge un standard „de aur”, conform legendelor sau profețiilor (tronuri de aur, munți de pilaf, izvoare de lapte și miere, câini cu covrigi în coadă, virgine etc.). O altă trăsătură definitorie a perspectivei sărăciei în ce privește binomul terminologic sărăcie-bogăție, spre deosebire de sărăcie-putere, este reflexul justificativ și nevoia de merit. Puterea se justifică prin propria sa exersare, există atât timp cât poate fi folosită, o meriți pentru că o ai și nu este cu adevărat un subiect de discuție decât din punct de vedere tehnic, altminteri este pălăvrăgeală sau conversație frivolă. Neputința este o formă de sărăcie incurabilă. Moartea pare expresia acestei inevitabilități, dimpreună cu toate neplăcerile legate de boală, decrepitudine și îmbătrânire. Este așadar definitoriu pentru perspectiva ce unește sărăcia de bogăție printr-un spectru continuu organizat ca o progresie cantitativă, să își găsească scuze, motive și justificări la tot pasul, uneori aceleași pentru situații care ar părea bunăoară opuse.

Spre exemplu, sărăcia se justifică prin absența resurselor, iar criminalitatea se explică prin sărăcie. Se poate observa cum, în condiții similare, oamenii și societățile care ies în ansamblul lor din orizontul sărăciei extreme, înregistrează și scăderi ale criminalității violente. Însă același algoritm ar putea fi utilizat și la scară civilizațională unde, luând în calcul unități mai mari decât cele accesibile indivizilor („bytes” la scara istorică, nu „bits” la scara individuală) vedem cum războiul, ca formă extremă a criminalității, deci a competiției violente pentru resurse și teritoriu, nu a putut să fie realizat ca operațiune logistică pe scară largă decât de către cele mai organizate și mai bogate comunități, având cel mai mare succes (nu de puține ori acesta fiind denumit „civilizare”) asupra celor mai vulnerabili, mai puțin organizați și cu mai puține resurse disponibile. Bogăția rezultată din aceste operațiuni de jaf glorificat de istorii eroice este fundamentul gloriei imperiale, care încă mai inspiră naivii să o numească civilizație, drept triumf asupra barbariei.

Însă asta nu este chiar puterea civilizației. Puterea acesteia rezultă din capacitatea culturii de a crea unele povesti care să inspire și să organizeze oamenii în moduri care fac ca viitorul să nu fie doar o reluare a trecutului, iar speranța să nu fie doar astâmpărul foamei cu privire la recăpătarea unei glorii pierdute. De asemenea, puterea se poate vedea și în capacitatea de a semnifica realitatea în mai multe feluri, ceea ce, pentru mintea îngustă, este un fel de spor cantitativ, însă de fapt, este vorba despre o variație calitativă. Nu e vorba despre mai mult, ci despre altceva. Ăsta este „câștigul”. Dar când nu ai ceva, despre care știi și de care simți că ai nevoie –„altceva” pare mai degrabă încercarea cuiva de a te păcăli și a-ti refuza împlinirea nevoilor, dorințelor, năzuințelor, speranțelor. De fapt, toată relația cu obiectul intenției, reflectă înțelegerea obiectelor în ansamblul lor ca lume, și a „intenționalității” ca posibilitate de a relaționa cu lumea prin voința. O cultură mai mare, o civilizație mai bogată, cu sensul de mai puternice, vor fi evidente prin faptul că le permit participanților la evenimentul lor existențial, să aleagă și „altceva”, nu doar mai mult din același lucru. În lumea sărăciei abundente așa ceva va fi expresia decadenței și a perversității, o variație care reflectă anomalia și degenerarea, nu evoluția „firească”: „Păi cum, să nu știi ce-i bun? Altfel cum să nu-l alegi!”

INDICAȚII DE CITARE

Horia Cinteză, „Bytes and bits, orizonturi diferite despre același conținut.” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 10/2023

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.