Hanna Bota
Mică utopie
Dacă aș fi un semizeu și aș avea puteri mari și înțelepciune pe măsură — că altfel nu s-ar potrivi deloc ce spun —, mi-aș instrui poporul să cunoască valoarea creativității, frumusețea manifestării prin artă, descoperirea propriului lăuntru prin exprimarea într-o formă potrivită talentelor fiecăruia, întru plăcerea de a-și exterioriza resorturile interioare.
Că degeaba aș da legi și un cadru potrivit, dacă oamenii ar fi neinstruiți în a accede la lucruri mai înalte decât alergătura după împlinirea nevoilor bazale, de supraviețuire. Aș ridica poporul la vârf, acolo unde e de căutat împlinirea spirituală, culturală.
Apoi aș împărți societatea pe spații de interes și de manifestare, ca niște cartiere unde ar locui cu familii cu tot. Aici ar putea fi clustere de matematicieni, fizicieni, botaniști etc.; nu doar artiști, muzicieni, plasticieni, scriitori, ci fiecare să-și lege existența de zona potrivită intereselor sale, pentru a-și aduce contribuția, fiecare să se regăsească în zona lui de manifestare, ca să-și dezvolte noi și noi căi, metode pentru desăvârșirea actului creației, al muncii și al invenției în domeniul potrivit.
Aceste clustere ar oferi astfel un mediu în care indivizii ar avea același limbaj și ar primi și ar oferi suportul necesar pentru dezvoltare, ca apoi fiecare să-și aducă produsul în societatea largă ca plusvaloare, după măsura exprimării sale unice.
Căci fiecare nu va avea decât de depășit propriul nivel de ieri, într-o competiție cu sinele, pregătit să urce o nouă treaptă de evoluție a spiritului, de cunoaștere a universului în care trăim și ne manifestăm, de cunoaștere și dezvoltare a speciei căreia îi aparținem etc.
Într-un astfel de cluster al cuvântului mi-aș scrie cărțile. Aș avea de învățat, de muncit, de scos la iveală, de dăruit. Literatura noastră — că de ea este vorba aici, chiar dacă povestea e valabilă pentru orice altă creație — s-ar disemina într-o societate foarte elevată. Ar putea fi vârful de lance într-o anume direcție. Am putea fi modele pentru alții. Am atrage valori.
Așa cum dintr-un spațiu relativ redus, cum a fost Creta, s-a răspândit o cultură care a influențat civilizația vremii respective, la fel o societate foarte evoluată, chiar dacă restrânsă, ar putea da o direcție societății în marea criză în care se află.
Sigur că e o utopie ceea ce am descris. Am preferat un astfel de răspuns, deoarece, în deriva în care ne aflăm, n-aș ști ce s-ar putea face ca literatura să fie apreciată și căutată. Fără o prealabilă instruire, fără o anume creștere, fără o anume căutare a valorii, fără ieșirea din marasmul acesta generalizat, nu avem cum să ne întoarcem spre artă, spre filosofie.
Pare că suntem desincronizați, dezagregați, tocmai acum când am avea nevoie de o direcție concertată. Alergând între două extreme — între chinul de a câștiga minimumul pentru supraviețuire, cum trăiesc mulți, și cei care îngrămădesc cu lăcomie putere și averi —, unde să fie loc pentru cartea pe care o scriem?
N-aș ști ce e de făcut. Dar nici nu mă plâng, n-ajută la nimic. Așa că scriu ce am de scris. Treaba mea e să mă dezvolt, să mă depășesc pe mine, cea care am fost ieri. Să dăruiesc cu bucurie.
Atât mi s-a dat, atât dau mai departe.
INDICAȚII DE CITARE:
Hanna Bota, „Mică utopie” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 9/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
