ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Gabriela Botici


Triada armoniei

Lasă-mi pensula minții și rima sufletului!
Și mai vreau ceva: muzica Universului.
Vreau să-mi pictez trăirile în culorile cerului.
Spațiul alb mă revoltă
mă cheamă să-i definesc starea.
Vopseaua densă se așează pe pânză 
ca un murmur al tăcerii
născând silabe împerecheate.

Linia uneori tremură
își caută sprijinul în lumina culorilor 
a cuvintelor îmbrățișate.
Alteori mă surprinde siguranța ei.
Formele irizate se-nvelesc în note muzicale.
Chopin mereu este prezent
pulsând ritm într-o armonie perfectă.
Culorile respiră versuri 
versurile se hrănesc cu note muzicale.
Un sanctuar al interdependențelor 
un ecosistem al tandreții 
o lume a frumuseții
picurând-o în fiecare strat pe-a vieții pânză.
Respir poezie împreună cu pânza
tușa mea tresare la fiecare vibrație
un fior de culoare se transmite prin degete
silabele le amestec în nuanțe diferite.
Vopseaua pulsează ca un sânge lent
îmi șoptește unde să adaug lumină
unde să așez umbrele să-mi ascund în ele teama
mă ține într-o tăcere vie
în ritmul tușei 
în rima notelor
în muzica fermecătoare a culorilor.

Cine pictează? Muzica și versul.
Cine scrie? Culoarea și armonia sunetului.
Sunt doar pensula și penița prin care frumusețea se revarsă.
Aș vrea să fie o părticică din mine
dar Arta nu are rădăcini pământești.
Pulsul făuritorilor 
bate în ritmul tainic al Universului
urmează aceeași cadență vitală
vibrând în frecvența Divinității.
Este harul necerut 
scânteia prin care rostim lumina 
apoi dispare
lăsându-ne goi
dar plini de ecoul ei.