ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Gabriela Botici

Prăpastia dintre ani 

Cuvintele rămân …
dar înțelesul lor se transformă
ca forma unei stânci modelată de puterea apei.
„Respect” din coșul mamei
cules din grădina vremurilor ei
avea alt înțeles decât cel din grădina mea. 
Era frumos dantelat și ondulat
cu funde mereu asortate rochiei purtate.
Ce simți când îl rostești, mamă?
O lege nescrisă
un pact între suflete.
În grădina mea respectul are forme noi.
Culorile sunt cameleonice
se întrepătrund și se schimbă în fiecare clipă.
Fiul meu
cu ochii altui timp
îl privește ca pe o relicvă
la care nu-i înțelege rostul.
„Nu simt ceea ce simți tu, mamă!”
Iar din cuvintele lui plouă cu stropi triunghiulari.
Timpul nu schimbă doar trupurile
ci și esența cuvintelor
le ornează cu noi înțelesuri.
Prăpastia dintre ani le transformă 
le întărește
le încrustează cu durerile purtate.
Nu mai au blândețea de altădată
dar au severitatea și înțelepciunea 
unui supraviețuitor.