ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Gabriela Botici


Pe muchia singurei normalități

Individul „anormal" nu cere milă.
El devine un cobai al rupturii tăcute
acceptând legile incoerente.
O înrâurire asupra adevărului
va apărea din ruine
și din dormitoarele comune
unde soldățeii de plumb nu mai visează libertate.
Le aud pe mamele lor ce-i veghează de dincolo
și-și potrivesc ceasurile minților la un alt fus al percepției.
Prietenii îi avertizează
că sunt în ultimul vârf al triunghiului
într-o schemă închisă
nevăzând multitudinea unghiurilor adiacente
care deschid o infinitate de alte vârfuri.
Firescul nu le vede.
Vom întâlni cândva acel consemn înscris în jurnalele vechi
cu barierele normalității impuse cândva 
acel interstițiu neclar dintre cele două normalități
acceptate și respinse.
Mult prea târziu pentru unele suflete.
Nu se va putea pedepsi ceea ce nu mai există.
Există doar tăcerea convenabilă
a celor cărora le place să-şi ascundă capul în nisip
în loc să spargă zidurile inexistente ale inexplicabilului.
În luptă cu erorile trecutului
apoi cu interpretarea lor.
Acum privesc dintr-un unghi diferit
iar lumina cade acolo unde doar „nebunii” văd
și încep să înțeleg.
Contururile se limpezesc.
Tăcerea stranie îmi feliază umbrele
și le voi servi cu lumină confiată
alături de un vin ce râde în hohote de petale
papilele gustative vor scrie poeme fără litere
în limbajul ploii
și voi dansa pe muchia singurei normalități autentice
acceptarea nebuniei.