ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Gabriela Botici

Măști

Când închid ochii
oamenii nu mai au chipuri
ci straturi de fețe
ca foile unei cepe
ce se desprind încet
și cad
una câte una
pe dușumeaua adevărului
ca niște păcate înnegrite și uscate.

Când închid ochii
aud trosnetul măștilor
care crapă sub greutatea
unei întrebări tăcute:
„Cine ești?”

Văd zâmbete sculptate în ceară
ochi pictați pe sticla rece
voci transfigurate.
Se uită la mine
dar mi-e teamă
să le privesc 
căci știu…
Nicio mască nu iartă!
Cel ce-i va cunoaște golul 
va trebui să moară.