Eugenia Zaițev
Pacea – un concept utopic?
Cu toții vrem și căutăm pacea, această stare de liniște, cooperare și armonie. Câți au găsit-o în secolele trecute, dar și în vremurile noastre? Pentru a scrie despre acest concept atât de firav, nu puteam să fac apel la un alt filosof decât la cel pe care l-am studiat în anii de doctorat, și anume la Immanuel Kant. După cum știm, gânditorul german a scris despre rațiune și facultatea de judecare, despre estetică, imaginație, dar și despre pace. Cartea de la care pleacă studiul actual este desigur Spre pacea eternă. Ceea ce mă interesează aici este să putem găsi posibile răspunsuri la următoarea întrebare: spre care pace eternă/ internă mergem? Sau poate ne confruntăm cu ceva din sfera imaginarului/ a virtualului? De aceea, ipoteza acestui articol constă în analiza a ceea ce presupune pacea, atât de necesară în societatea de ieri și de azi, dar și atât de neatins de cele mai multe ori, de către oameni sau popoare. Prin urmare, pacea este un concept real sau ireal, pragmatic sau ideal/ utopic?
Pe de o parte, „cu mult înainte de Kant, ideea unei păci generale, eterne, între oameni, a preocupat pe toți aceia care au crezut într-un progres necontenit al omenirii spre mai bine”[1], iar pe de altă parte, pacea, într-un sens mai larg, înseamnă absența conflictelor interne și externe, pentru existența unui stat sau a unui popor.[2] Vedem că acest termen sofisticat din istoria gândirii „acoperă semnificații foarte variate în funcție de domeniul în care este folosit, de premisele ideale la care se face referire, de scopurile spre care se tinde, cu mijloace considerate legitime.”[3] Interesant este faptul că după secolul al XVI-lea, odată cu dezvoltarea doctrinelor despre stat, „nu au lipsit pozițiile radicale și utopiile pacifiste, dar ele nu au avut decât o influență nesemnificativă asupra dezvoltării filosofiei politice.”[4]
Pentru Immanuel Kant, premisa de redactare a lucrării Spre pacea eternă a fost pacea de la Basel (Bâle) din 1795, prin care filosoful vedea crearea de „monarhii universale” pentru un trai pașnic al popoarelor sub conducerea unui singur domnitor. El afirmă că „nici un stat, fie oricât de mic, nu trebuie să poată fi dobândit de către un alt stat prin moștenire, schimb, cumpărare sau dăruire.”[5]
Influențat de tendințele vremii ulterioare despre dreptul natural rațional și dreptul internațional corect,Immanuel Kant a formulat câteva condiții necesare pentru garantarea unei păci internaționale stabile, aceasta nefiind o stare a naturii, ci pare a fi instituită cu un efort istoric. Astfel, filosoful evocat propune 2 tipuri de factori pentru atingerea păcii, criterii pe care le enumeră astfel:
1. Eliminarea factorilor care ar putea să distrugă pacea:
Politica secretă;
Ideea de cucerire;
Nedreptatea;
Cursa înarmării;
Ingerința nedreaptă în afacerile altor state;
Neîncrederea în cooperare.
2. Condițiile pozitive pentru construirea păcii:
Demnitate egală;
Libertate;
Independență;
Egalitatea partenerilor politici;
„Federalismul statelor libere”;
Dreptul civil mondial.[6]
Aceste criterii aparent firești seamănă a fi soluția ideală pentru instituirea păcii unui popor, dar cât de deschiși suntem pentru a prelua „rețeta” kantiană? Intervin alte opinii, decizii și viziuni, fapt pentru care pacea rămâne în sfera imaginarului, iar evadarea din lumea concretă într-una imaginară creionează pacea interioară/ spirituală. Se consideră că nimic din ceea ce spunea Kant nu s-ar putea îndeplini, pentru că desființarea armatei sau impunerea unei legislații universale nu sunt obiective realiste pentru lumea diversă, ci sunt doar dorințe și iluzii, filosoful amintit fiind un moralist care îngăduia pacea „din punctul de vedere practic, ca starea recerută de datorie.”[7]
Observăm că în secolul al XIX-lea, atunci când Romantismul și-a pus amprenta asupra culturii europene, perioadă care coincide cu ultima parte a vieții lui Immanuel Kant și influența sa asupra întemeierii Școlii romantice de la Jena (Germania), nu s-au dezvoltat propunerile kantiene și nu s-a „înfăptuit joncțiunea dintre etică și politică”[8] pe care o indicase filosoful german. Termenul romantism desemnează tocmai o categorie spirituală sau ideală, un comportament estetic prin întemeierea sentimentului ca o cale de mediere a intelectului și voinței.[9] Pentru ca în secolul următor (al XX-lea), „tehnicizarea, implicarea maselor datorită naționalismului exagerat”[10] și alți factori socio-politici să plaseze „în umbră meditațiile asupra păcii considerată o exigență utopică și ineficientă.”[11]
Cred că ceea ce se întâmplă în secolul nostru, nu diferă mult de perspectiva descrisă mai sus. Astăzi, pacea pare a fi o iluzie, o dorință mult așteptată, dar și o latură a vieții atât de importantă pentru sănătatea mintală, fizică și spirituală. Prin urmare, ar fi pacea un concept utopic sau nu știu oamenii să coopereze și să păstreze armonia unui echilibru? Și tocmai perspectiva idealistă a existenței, gândită în perimetrul romantic, în special în cel german, reprezintă sursa primordială pentru spiritualitate – armonia interioară, ce poate construi pacea exterioară. Astfel, în cazul romanticilor, imaginația constituie instrumentul de ieșire din lumea concretă spre o lume necunoscută, dar fascinantă în concepția lor. Căci, „romanticii sunt nemulțumiți de realitatea dată, dar ei nu se revoltă în mod real, nu acționează, deoarece spiritul lor este unul pasiv; ei doar aspiră către perfecțiune[12], către acel sentiment de liniște și echilibru în toate.
Pentru mulți starea de liniște se asociază cu monotonia ori cumințenia. Deși, ne putem aminti de cunoscuta expresie: „să mă lași în pace”, adică să mă lași în liniștea mea, în voia mea, fără a fi influențat de alte repere ori „a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții”, după cum găsim în DEX-ul Limbii Române. În limba engleză, pe de altă parte, această vorbă („leave me in peace”) s-ar traduce direct ca: „să mă lași singur”, în felul meu de a fi și de a acționa.
Cooperarea dintre țări în era digitală, unde internetul apropie, dar se pare că și distanțează ori bulverisează, presupune multe controverse, pentru că într-o lume a vitezei și a competiției, se instalează haosul, ceea ce ne conduce la uitarea de a ne cultiva pacea interioară. Dacă romanticii evadau în lumea imaginară pentru găsirea liniștii lăuntrice, atunci tehnologia și evenimentele societății actuale contribuie la plasarea păcii într-un cadru utopic. Pare un vis sau o iluzie ce se va așterne în viitorul îndepărtat, totuși pacea – „sfârșitul oricărei dușmănii” (după cum consideră Kant), sau fragmente din ea, poate fi instaurată în inimile romanticilor (tot Kant vorbește despre romantici).
Romanticii – visători, pasionați de frumos și natură, pot obține în acest mod o pace lăuntrică necesară pentru armonie. Iar „omul de stat” (după cum îl numește Kant), ar trebui „să procedeze întru atâta consecvent, încât să nu adulmece primejdie pentru stat îndărătul părerilor lui, îndrăznite la noroc și exprimate în mod public.”[13] Niciun stat nu trebuie să se amestece în guvernarea altuia, îndeamnă gânditorul, un lucru foarte bine accentuat câteva secole în urmă, dar cât de utopic pare în multe cazuri. Căci, orice ceartă internă al unui popor nu poate fi rezolvată cu puteri exterioare și presupune o încălcare a drepturilor oamenilor.
Există vreo garanție pentru instaurarea păcii eterne? Kant consideră că natura, de care se bucură romanticii, este cea care oferă lumină și „face să răsară prin vrajba dintre oameni buna înțelegere dintre ei, chiar fără voia lor.”[14] Astfel, ceea ce propune Immnauel Kant nu este nici „idee deșartă”, nici „joc de cugetări al unui visător filantropic”[15] (după cum îl numește pe Kant, celebrul jurisconsult, Bluntschli), ci avem de-a face cu o soluție concretă de atingere a păcii, chiar și într-un ritm lent, dar treptat pentru viitorul omenirii.
[1] Immanuel Kant, Spre pacea eternă, traducere de Ion Gorun, Editura Gramar, București, 2009, p. 9.
[2] Cf. Enciclopedie de Filosofie și Științe Umane, traducere de Luminița Cosma, Anca Dumitru, Florin Frunză, Radu Gâdei, Cornel Mihai Ionescu, Mihaela Pop, Hanibal Stănciulescu, Sabin Totu, Editura ALL DeAGOSTINI, București, 2004.
[3] Ibidem, p. 784.
[4] Ibidem.
[5] Immanuel Kant, op. cit., p. 13.
[6] Cf. Enciclopedie de Filosofie și Științe Umane, p. 784.
[7] Immanuel Kant, op. cit., p. 14.
[8] Enciclopedie de Filosofie și Științe Umane, p. 784.
[9] Cf. Enciclopedie de Filosofie și Științe Umane, pp. 941-944.
[10] Enciclopedie de Filosofie și Științe Umane, p. 784.
[11] Ibidem, p. 785.
[12] Eugenia Zaițev, Imaginația creatoare și jocul ideilor estetice la Immanuel Kant, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 2019 (2021); volum ce reprezintă teza de doctorat, elaborată în perioada 2015-2018, sub coordonarea prof. univ. dr. Nicolae Râmbu, în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, UAIC Iași. Lansarea cărții a avut loc pe data de 29 martie 2021, online, la Târgul de Carte Gaudeamus prin Radio România, unde s-au prezentat ultimele apariții din colecția SOPHIA, coordonată de prof.univ.dr. George Bondor, Editura UAIC, pp. 192-193.
[13] Immanuel Kant, op. cit., p. 19.
[14] Ibidem, p. 45.
[15] Ibidem, p. 15.
INDICAȚII DE CITARE:
Eugenia Zaițev, „Pacea – un concept utopic?” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 