Elena Rusei
Ahile sau măreția fragilă
Homer a lăsat omenirii moștenire prototipul eroului, întruchipat de războinicul Ahile, protagonistul Iliadei, cel al cărui mânie declanșează întreaga acțiune a epopeii. Rod al mezalianței dintre zeița Thetis și muritorul Peleu, Ahile este înzestrat de către ambii părinți cu o latură nemuritoare și cu o alta muritoare: ca muritor îi este sortit să trăiască puțin, iar ca nemuritor să aibă parte de glorie veșnică. Dovezile literare pre-homerice despre viața lui de dinaintea îmbarcării către Troia sunt aproape inexistente, însă se pot găsi suficiente aluzii în Iliada care să permită o reconstrucție mai mult sau mai puțin exactă a mediului în care fusese crescut Ahile în Ftia alături de tatăl său, de Patrocles, Foinix și Automedon. Mitul despre încercarea eșuată a zeiței Thetis de a-i reda nemurirea fiului ei scăldându-l în râul Styx nu este amintit în poemul homeric și se pare că ar proveni dintr-o epocă aflată la o mare distanță în timp de cea în care au avut loc întâmplările povestite de Homer.
Nu există nici un pasaj în Iliada care să trimită spre o vulnerabilitate de ordin fizic a lui Ahile și cu atât mai puțin spre un punct slab aflat în zona călcâiului. Dimpotrivă, eroul este cel mai frecvent invocat alături de epitetul extrem de sugestiv πόδας ὠκύς (pódas ōkús – iute de picior). Expresia atestă superioritatea capacităților sale motrice, datorată tocmai neobișnuitei vigori a membrelor sale inferioare. Alcătuirea trupească a lui Ahile este infailibilă, iar Homer ține să amintească acest lucru ori de câte ori îl prezintă ca fiind θεοείκελ᾽ Ἀχιλλεῦ (theoeikelos Achilles – Ahile cel asemnea zeilor sau Ahile cu înfățișare de zeu) sau când descrie admirația de care sunt cuprinși toți la vederea staturii lui mărețe și robuste.
În ciuda configurației desăvârșite și a impresionantei sale forțe fizice, Ahile este cel mai fragil dintre războinicii veniți la Troia. Fragilitatea lui nu are nimic de-a face, după cum am văzut, cu vreo vulnerabilitate de ordin tangibil și nu vine nici dintr-o neliniște excesivă la gândul morții sale timpurii. El însuși alesese calea gloriei nemuritoare cu prețul scurtării timpului petrecut în lumea terestră. Fragilitatea lui Ahile își are originea în alcătuirea sa hibridă. Cele două naturi, umană și divină, par a nu se fi amestecat omogen în ființa lui. Substanța divină a fost concentrată în atributele sale fizice, în forța membrelor și în statura urieșească, copleșind, cum era și firesc, materia omenescă din care erau alcătuite trăsăturile sale sufletești. Remarcabila conformație trupească, de obârșie divină, a războinicului se altoia pe un suflet de copil. Tipul acesta de distribuție a făcut din Ahile o făptură cu afecte aflate încă într-un stadiu inferior de dezvoltare. Asta nu înseamnă că manifestarea lor se făcea simțită cu mai puțină violență, ba dimpotrivă, ele se găseau în faza infantilă în care cu greu puteau fi strunite. Disproporția dintre vigoarea lor și lipsa de maturitate era cea care producea în eroul grec extrema fragilitate de care acesta a dat dovadă.
În cartea I a Iliadei, în momentul în care Agamemnon, conducătorul suprem al grecilor, îl jignește amenințându-l că i-o va lua pe Briseis, răspunsul lui Ahile este cel a unui copil surprins de o mare nedreptate: el simte „negrăită durere”. Drept urmare, este pe punctul de a scoate sabia din teacă pentru a-l omorî pe marele conducător, care sigur ar fi fost răpus de sabia erolului dacă Atena nu ar fi intervenit. Aici, în primul cânt al epopeii, Homer oferă prima mărturie despre puritatea reacțiilor războinicului aheu de care niciun alt erou grec sau troian nu ar fi fost capabil. Drept dovadă, după ce o cedează pe Briseis trimișilor lui Agamemnon, Ahile fuge la malul mării și plângând, își cheamă mama, pe zeița Thetis, și o roagă să meargă la Zeus pentru a-i cere ajutor.
Atunci când nu luptă, multe din atitudinile și gesturile lui Ahile amintesc de cele ale unui copil: se încăpățânează să nu-i acorde iertarea lui Agamemnon și refuză să se întoarcă la luptă, îi pretinde lui Foinix, atunci când acesta îl roagă să accepte darurile Atridului, să iubească și să urască oamenii pe care el însuși îi iubește și îi urăște sau se joacă cu propriile fantezii în momentul în care îl pregătește de luptă pe Patrocle și se roagă zeilor ca toți troienii și aheii să moară pentru ca doar ei doi să cucerească Troia. Dacă mai amintim și de faptul că Homer îl descrie adesea pe Ahile ca fiind măcinat de dorul de casă, (homesickness am spune azi) de Ftia mănoasă și de propriul tată, avem în fața ochilor tabloul complet al comportamentului unei persoane neatinse încă de vârsta maturității.
Cea mai expresivă scenă în acest sens, cea care dă cel mai bine seama de dualitatea disproporționată a ființei lui Ahile este aceea în care el află de moartea lui Patrocle. Cotropit de „bezna durerii” începe să se manifeste într-un mod paroxistic turnându-și cenușă pe față și smulgându-și părul din cap. Gesticulația aceasta, deși tipică felului în care oamenii din antichitate își exprimau sentimentele extreme, contrastează în cazul lui Ahile cu grandoarea staturii lui. El se întinde la pământ, zbătându-se, fiind μέγας μεγαλωστί (mégas megalōstí – mare în măreția lui). Homer parcă ar vrea să arate că exteriorizarea atât de isterică și necenzurată a suferinței nu este pe potriva unei făpturi atât de impunătoare.
Ahile a rămas până la sfârșitul vieții, dealtfel foarte scurte, cu un suflet care nu a atins treptele maturității, un suflet fragil, de copil. În aceeași ordine de idei, Petru Creția, în eseul său dedicat marelui erou al lui Homer, afirmă că „potențialitățile lui nu se împlinesc: putea să se întoarcă acasă și să trăiască fără glorie o anumită formă deplină a vieții și n-a făcut-o; putea să cucerească Troia și n-a făcut-o. Singurele potențialități raportabile la el care capătă existență sunt pierzania, zădărnicia și moartea.”[1]
[1] Petru Creția, Ahile sau despre forma absolută a prieteniei, Humanitas, 2023.
INDICAȚII DE CITARE
Elena Rusei, „Ahile sau măreția fragilă ” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 