Dorian Furtună
Tranziția la o altă etnie sau rasă. E posibilă oare?
Etnosociologul rus Aleksandr Dughin, un apologet al constructivismului etnic (cunoscut și ca ideolog al eurasianismului virulent), susţine că la baza unei etnii întotdeauna se află un mit şi pentru a deveni parte a acelei etnii e destul să crezi în acel mit. Dughin îşi ilustrează teza făcând trimitere la mitologia tibetanilor, potrivit căreia la originea poporului tibetan stau maimuţele roşii, din care s-au născut primii strămoși-fondatori ai etniei. În corespundere cu tezele constructiviştilor, pentru a deveni tibetan, trebuie să cunoşti limbajul, tradiţiile lor şi să crezi că… provii de la maimuţele roşii. Dughin scrie literalmente următoarele: „Dacă o persoană acceptă provenienţa sa de la strămoşul unanim recunoscut – maimuţa roşie, practică tradiţiile budiste, a învăţat limba tibetană, s-a mutat cu traiul în Tibet şi învârteşte la moara budistă, atunci din punct de vedere etnic el este tibetan.” Este însă cât se poate de evident că aceste metamorfoze în comportament şi gândire nu sunt suficiente pentru ca cineva dintre noi să devină, la dorință, un etnic tibetan; noi putem deveni cetăţeni ai regiunii Tibetului, parte a poporului tibetan, dar nicidecum etnici tibetani. Tot așa cum nu putem deveni în mod deliberat indivizi de altă rasă.
Imposibilitatea tranziției de la o rasă la alta ne oferă, probabil, cea mai clară ilustrare a limitelor conceptului constructivist; or, în cazul identității etnice, ca și în cazul identității rasiale, individul nu poate deveni de altă etnie după bunul plac. Să examinăm un caz concret de intenție de transformare rasială. Rachel Dolezal, o luptătoare pentru drepturile afro-americanilor din SUA, timp de 20 de ani a simulat că este… afro-americană, fiind în realitate de origine rasială europeoidă, cu ambii părinți albi (cu rădăcini nord-europene). Simpatia ei personală pentru identitatea afro-americană a determinat-o să imite fenotipul respectiv; ea își făcea părul creț, utiliza produse cosmetice pentru o culoare a pielii mai întunecată. Însă toate aceste tentative de redactare a fizicului său nu au apropiat-o defel de dobândirea mult râvnitei identități rasiale de tip negroid.
Demascarea identității ei rasiale adevărate, în 2015, s-a transformat într-un scandal mediatizat în plan internațional; mulți membri ai comunității afro-americane s-au simțit înșelați de către Rachel. Faptul că ea în sinea ei se considera „neagră”, iar ulterior s-a autointitulat „transrasială” – prin analogie cu persoanele transgender –, nu a convins pe nimeni că femeia ar fi devenit o afro-americană autentică. Ea însăși a simțit necesitatea de a căuta termeni mai adecvați și mai complecși pentru a descrie identitatea asumată, termeni care să nu indice în mod direct o apartenență rasială: „proneagră” („pro-Black”), „panafricană” („pan-African”), „femeie transneagră” („TransBlack woman”). Bineînțeles că nimeni nu a perceput-o ca fiind neagră sau africană în mod veritabil, originar. Tot așa cum nimeni nu l-a considerat vreodată pe celebrul cântăreț pop Michael Jackson ca fiind alb, în ciuda eforturilor acestuia de a-și înălbi și „europeniza” trăsăturile faciale.
În anii ’50 ai secolului trecut, un alt cântăreț american, Johnny Otis, originar din emigranți greci, încercase să se impună în public ca fiind negru: vorbea despre sine că ar fi negru, își luase drept soție o afro-americană, cânta într-un band format din afro-americani și împărtășea întru totul cultura lor. „Eu sunt negru ambiental, psihologic, cultural, emoțional și intelectual”, afirmase Otis, cu toate că alți afro-americani îi aminteau că, de fapt, s-a născut alb și nu are cum schimba asta. Acest fenomen de asumare a altei identități este denumit „fluiditate rasială” și este în prezent secondat de „fluiditatea gender”, când anumiți indivizi își atribuie alt sex – așa-numiții transgenderi. Toți acești oameni sunt convinși că rasa, etnia și sexul constituie o alegere, o opțiune personală, și nu un dat natural. La o extremă a acestui trend sunt cazurile, de-a dreptul penibile, când unii părinți își îndeamnă copiii să fie liberi să decidă… din ce specie vor să facă parte (de parcă alegerea lor ar schimba ceva în apartenența taxonomică) sau când unii bărbați își închipuie că sunt câini și încearcă să se îmbrace și să se comporte cât mai „câinește”.
În mod cert, există criterii etnorasiale care nu pot fi asimilate prin simpla asumare a unor norme de conduită şi tradiţie. Autoidentificarea arbitrară (etnică sau rasială) poate intra în conflict cu o factologie genetică și de obârșie. Mai întâi de toate, este vorba despre fenotipul nostru (trăsăturile morfologice și fiziologice) care ne diferenţiază, de exemplu, de aborigenii australieni, de amerindieni sau de africani şi ne va diferenţia mereu, oricât de mult am trăi noi printre ei şi oricât de bine am reuşi să fim asemănători cu ei în celelalte privinţe. E adevărat că în timpurile noastre fenotipurile etnorasiale pot fi modelate prin chirurgie plastică, atunci când reprezentanții unei rase (de exemplu est-asiatică) decid să-și schimbe profilul facial și pigmentația părului sau a pielii pentru a corespunde unor standarde pe care ei, din varii motive, le consideră superioare estetic și social (cele europene). E vorba aici de o „construcție biologică a diferențelor sociale”, după termenul propus de autorul unui studiu pe acest subiect. Numai că, prin modificarea unor parametri fizici cu ajutorul bisturiului, nu poți metamorfoza la propriu identitatea etnorasială a unui individ, fiindcă, așa cum știm din biologia elementară, fizicul reprezintă expresia genelor și este imposibil să restructurezi esența genetică a cuiva prin restructurarea de suprafață a fenotipului său. (…)
Extras dintr-un volum despre etnogeneză, aflat în proces de scriere.
INDICAȚII DE CITARE:
Dorian Furtună „Tranziția la o altă etnie sau rasă. E posibilă oare?” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 