Dorian Furtună
Suicidul Lucreției și a doua naștere a Romei
Puține la număr sunt morțile care au avut ca efect căderea de imperii sau schimbarea de epoci. Ei iată, sfârșitul Lucreției face parte anume din acestă categorie de morți celebre și rarisime prin amploarea impactului creat. Este vorba despre o moarte care a produs un eveniment din spectrul „lebedelor negre”, cum l-am caracteriza noi în limbaj sociologic contemporan – adică e un eveniment imprevizibil, izbitor și care provoacă o turnură a opticii sociale. Așadar, ce s-a întâmplat?
Lucreția era o femeie romană de viță nobilă, căsătorită cu Lucius Tarquinius Collatinus, un respectat conducător de oști roman, din secolul VI î.e.n. Și se povestește că odată Collatinus și alți amici de-ai lui, printre care și un fiu al regelui, discutau pe înserate chestiuni bărbătești la un rug de tabără și, de la o vorbă la alta, au ajuns să se întrebe cine oare dintre ei are cea mai vrednică soție. Pentru a nu ghici mult, ei au urcat pe cai și, în aceeași noapte, au ajuns în câteva ore la Roma, ca să verifice cu ce se ocupă femeile; acolo au descoperit că soțiile celorlalți amici se aflau la diferite petreceri, și numai pe Lucreția au găsit-o acasă, țesând împreună cu slujnicele ei. Astfel Lucreția câștigă în mod detașat laurii și reputația de cea mai vrednică soție. Dar tot atunci, văzând cât e de pură și de frumoasă, a pus ochii pe ea vicleanul Sextus Tarquinius, unul dintre fii regelui Lucius Tarquinius Superbus.
Mânat de pofte, Sextus Tarquinius a revenit peste câteva zile în casa Lucreției (sau chiar în aceeași noapte, conform altor surse), în lipsa soțului ei, unde a fost întâmpinat ca un oaspete binevenit; însă el a inventat un motiv să înnopteze în acea casă și în toiul nopții s-a strecurat în dormitorul femeii și a violat-o, făcând uz și de forța fizică, și de amenințări, și de șantaj, spunându-i că dacă nu-i cedează, o va omorî pe ea cu pumnalul, apoi îl va omorî imediat și pe un sclav oarecare, le va întinde corpurile pe pat și le va spune tuturor mai târziu că i-a ucis pe ambii fiindcă i-a surprins împreună săvârșind un adulter.
A doua zi, biata femeie a trimis gonași să-i cheme pe tatăl și pe soțul ei Collatinus, cerând ca aceștia să fie însoțiți și de prieteni și, când au sosit cu toții, Lucreția a mărturisit în fața lor că a fost pângărită și a numit făptașul. În timp ce aceia își exprimau uimirea și furia, Lucreția a luat pe neașteptate un pumnal pe care îl ținea dosit și l-a îndreptat spre inimă; speriați de ce poate face ea în acea stare de disperare, bărbații îi ziceau că este nevinovată, fiindcă se păcătuiește cu mintea, și cu nu trupul, iar dacă ea cu mintea este curată și a fost pângărit doar corpul, asta o scutește de vinovăție. Ea însă era de neconsolat și argumentă că dacă va continua să trăiască după acea necinstire, asta va ponegri ideea de femeie pură și virtuoasă, de aceea rosti cumplitele cuvinte: „Ego me etsi peccato absolvo, supplicio non libero; nec ulla deinde inpudica Lucretiae exemplo vivet (Chiar dacă asta mă achită de păcat, eu totuși nu sunt eliberată de pedeapsă; nicio femeie necinstită nu va trăi după exemplul Lucreției).”
Apoi, privindu-i pe bărbați în ochi, le-a cerut răspicat: „Jurați-mi solemn că veți răzbuna actul necinstirii mele!” Aceștia au jurat, iar ea și-a împlântat pumnalul în piept și căzu moartă la podea. Într-o altă versiune, ultimele cuvinte ale Lucreției au fost următoarele: „Pentru că sunt femeie, voi acționa în maniera potrivită mie. Voi însă, dacă sunteți bărbați și vă pasă de soții și de copii, răzbunați-mă și arătați-le tiranilor ce fel de femeie au insultat și ce fel de bărbați sunt bărbații ei!” Și îndată ce a spus asta, s-a sinucis.
Cele întâmplate i-a îngrozit și i-a impresionat atât de mult pe Collatinus și pe prietenii săi, pe toți locuitorii Romei de fapt, încât s-a dezlănțuit în mod instantaneu o mișcare stihinică de revoltă împotriva regelui Lucius Tarquinius Superbus și a feciorilor săi, care și până atunci și-au arătat caracterul despotic și au abuzat de răbdarea romanilor. Din acel moment încolo totul a devenit parte a istoriei antice: regele Lucius Tarquinius Superbus (adică Tarquinius cel Mândru), care fusese al șaptelea la rând conducător al Romei după legendarul rege-fondator Romulus, a fost alungat de la putere, iar regimul de guvernământ a devenit republican.
Astfel, în anul 509 î.e.n. s-a născut Republica Romană, care a dăinuit aproape jumătate de mileniu, până la fondarea Imperiului Roman, în anul 27 î.e.n. Roma s-a transformat din regat în republică datorită Lucreției, care a săvârșit un suicid de onoare și a declanșat o revoluție. Iar soțul ei Collatinus și prietenul acestuia, Lucius Iunius Brutus, cei care au răzbunat-o, au devenit primii consuli, adică primii părinți-fondatori ai Republicii Romane. Este curios că peste veacuri, în anul 44 î.e.n., un urmaș îndepărtat al acestui revoluționar Brutus, și anume Marcus Iunius Brutus, îl va asasina pe Iulius Caesar, fiind tot condus de ideea că Republica Romană trebuie salvată din mâinile celor cu apucături dictatoriale.
Dorian Furtună
Extras din cartea „Retorică în fața morții. Ultimele cuvinte ale oamenilor celebri”
(în curs de apariție).
INDICAȚII DE CITARE:
Dorian Furtună „Suicidul Lucreției și a doua naștere a Romei” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 